Decizia nr. 643 din 03.11.2011

09.11.2011


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. RCS & RDS S.A.

cu sediul în Bucureşti, Str. Dr. Staicovici nr. 75, Clădirea Forum 2000, Building, faza I, et. 2, sector 5, C.U.I 5888716

pentru localităţile Sibiu, judeţul Sibiu, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Galaţi, judeţul Galaţi, Reşiţa, judeţul Caraş Severin, Vaslui, judeţul Vaslui, Arad, judeţul Arad, Iaşi, judeţul Iaşi şi Bucureşti

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 03 noiembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie privind reţeaua de comunicaţii electronice din localităţile Sibiu, judeţul Sibiu, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Galaţi, judeţul Galaţi, Reşiţa, judeţul Caraş Severin, Vaslui, judeţul Vaslui, Arad, judeţul Arad, Iaşi, judeţul Iaşi şi Bucureşti, aparţinând S.C. RCS & RDS S.A. Distribuitorul de servicii S.C. RCS & RDS S.A. deţine următoarele avize de retransmisie :
 nr. A0532.4/25.03.2008, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Sibiu, judeţul Sibiu ;
 nr. A7125.1/09.02.2010, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Târgovişte, judeţul Dâmboviţa ;
 nr. A0533.3/15.03.2011, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Bucureşti ;
 nr. A6722.2/02.02.2010, Anexa din 15.03.2011, localitatea Galaţi, judeţul Galaţi ;
 nr. A3830.4/12.11.2009, Anexa din 15.03.2011 modificată la data de 06.10.2011, localitatea Reşiţa, judeţul Caraş Severin ;
 nr. A5475.1/20.03.2008, Anexa din 15.03.2011, localitatea Vaslui, judeţul Vaslui ;
 nr. A0526.6/19.02.2009, Anexa din 15.03.2011 modificată la data de 06.10.2011, localitatea Arad, judeţul Arad ;
 nr. A0535.5/25.04.2006, Anexa din 15.03.2011, localitatea Iaşi, judeţul Iaşi ;

Analizând raportul de inspecţie, membrii Consiliului au constatat că distribuitorul de servicii S.C. RCS & RDS S.A. a încălcat dispoziţiile art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor legale invocate, distribuitorii de servicii media audiovizuale pot retransmite serviciile de programe 18+ astfel : în sistem analogic, numai în intervalul orar 01.00 – 05.00, codat în cadrul unor pachete opţionale special dedicate adulţilor, iar, în sistem digital, în acelaşi interval orar, restricţionat prin intermediul unui sistem de control parental. Alin. (3) al aceluiaşi articol prevede că serviciile de programe 18+ pot fi comercializate numai la solicitarea abonatului, în pachete care conţin exclusiv astfel de programe, şi necondiţionat de achiziţia altor pachete de servicii.

În urma controlului efectuat de inspectorii teritoriali ai CNA, în data de 14.10.2011, în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând S.C. RCS & RDS S.A. au fost constatate următoarele :
 în localitatea Sibiu, judeţul Sibiu, în sistem analogic, programul SUPER 1 (ONE) TV este retransmis între orele 1.00-5.00 astfel :
 a)zona blocuri – în pachetele Extra şi Extra + ( pachetul Extra + HBO), restricţionate prin filtrare. Pachetul Extra conţine încă 21 de programe.
 b)zona case – în pachetul Bază special, singurul oferit abonaţilor, care conţine toate programele retransmise analogic, cu excepţia programului HBO.
 În sistem digital, programul pentru adulţi SUPER 1 (ONE) TV este retransmis între orele 0.00-24.00, în pachetul de programe opţional „Extra”.
 în localitatea Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, programele Super 1 (ONE) TV şi Super 1 (ONE) TV HD sunt retransmise în intervalul orar 01.00 - 05.00 şi sunt incluse în sistemul digital de retransmisie în pachetul bază.
 în localitatea Bucureşti, în sistem analogic, programul pentru adulți SUPER 1 (ONE) TV este retransmis în intervalul orar 01.00-05.00, în pachet extra, în partaj cu EURONEWS, nefiind retransmis într-un pachet exclusiv cu programe de acest gen. În sistem digital, programul pentru adulți SUPER 1 (ONE) TV este retransmis în intervalul orar 00.00-24.00.
 în localitatea Galaţi, judeţul Galaţi, în sistem analogic, programul pentru adulţi Super 1 (ONE) TV se retransmite în intervalul 01.00 - 05.00, necodat, in pachetul „baza special”, în restul intervalului orar se retransmite canal propriu videotext. În sistem digital, în urma verificărilor efectuate la abonaţi, s-a obsevat că în data de 13.10.2011, orele 18.45, programul SUPER 1 (ONE) TV era retransmis cu acord parental, în perioada 14 – 17.10.2011 între orele 14.00 – 15.00, programul pentru adulţi SUPER 1 (ONE) TV era restricţionat, iar în zilele de 22 şi 23.10.2011, orele 14.00, programul SUPER 1 (ONE) TV era retransmis în cu acord parental.
 în localitatea Reşiţa, judeţul Caraş Severin, programul SUPER 1 (ONE) TV este retransmis in intervalul 01.00 – 05.00 în pachet optional „BAZĂ SPECIAL”, în clar, nerestricţionat, partajat cu N24 PLUS, care este retransmis, în cursul zilei.
 în localitatea Vaslui, judeţul Vaslui, se retransmitea programul pentru adulți SUPER 1 (ONE) TV, în pachetul de programe analogic „BAZĂ SPECIAL”, între orele 01.00 – 05.00, pe același canal, alternativ, cu programul DISCOVERY INVESTIGATION.
 În localitatea Arad, judeţul Arad, programul pentru adulţi SUPER 1 (ONE) TV se retransmitea în intervalul 00.00 - 24.00, în pachet opţional „EXTRA”, alături de alte programe, cu sistem de control parental.
 în localitatea Iaşi, judeţul Iaşi, se retransmitea programul pentru adulți SUPER 1 (ONE) TV, în pachetul de programe analogic, între orele 01.00 - 05.00, pe același canal, alternativ, cu programul TV5. Faţă de aceste aspecte, Consiliul a propus amendarea distribuitorului de servicii S.C. RCS & RDS S.A. cu suma de 10.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 144 alin. (1) din din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 90 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Distribuitorul de servicii S.C. RCS & RDS S.A., având avizele de retransmisie nr. A0532.4/25.03.2008, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Sibiu, judeţul Sibiu ; nr. A7125.1/09.02.2010, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Târgovişte, judeţul Dâmboviţa ; nr. A0533.3/15.03.2011, Anexa din 15.03.2011, pentru localitatea Bucureşti ; nr. A6722.2/02.02.2010, Anexa din 15.03.2011, localitatea Galaţi, judeţul Galaţi ; nr. A3830.4/12.11.2009, Anexa din 15.03.2011 modificată la data de 06.10.2011, localitatea Reşiţa, judeţul Caraş Severin nr. A5475.1/20.03.2008, Anexa din 18.10.2011, localitatea Vaslui, judeţul Vaslui ; nr. A0526.6/19.02.2009, Anexa din 15.03.2011 modificată la data de 06.10.2011, localitatea Arad, judeţul Arad şi nr. A0535.5/25.04.2006, Anexa din 15.03.2011, localitatea Iaşi, judeţul Iaşi, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Către,

S.C. RCS & RDS S.A.

Bucureşti, Str. Dr. Staicovici nr. 75, Clădirea Forum 2000, Building, faza I, et. 2, sector 5, C.U.I 5888716

pentru localităţile Sibiu, judeţul Sibiu, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Galaţi, judeţul Galaţi, Reşiţa, judeţul Caraş Severin, Vaslui, judeţul Vaslui, Arad, judeţul Arad, Iaşi, judeţul Iaşi şi Bucureşti

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 643/03.11.2011 privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. RCS & RDS S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, aveţi obligaţia de a transmite, în reţeaua de cablu din localităţile Sibiu, judeţul Sibiu, Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, Galaţi, judeţul Galaţi, Reşiţa, judeţul Caraş Severin, Vaslui, judeţul Vaslui, Arad, judeţul Arad, Iaşi, judeţul Iaşi şi Bucureşti, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :

Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat distribuitorul de servicii S.C. RCS & RDS S.A. cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât, în mai multe localităţi pentru care deţine aviz de retransmisie, programele pentru adulţi nu erau retransmise în intervalul orar 01.00 – 05.00, codat şi în pachete care conţin exclusiv astfel de programe, fapt ce contravine prevederilor art. 27 din Codul audiovizualului.”