Decizia nr. 617 din 22.06.2010
22.06.2010
Întrunit în şedinţă publică în ziua 22 iunie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiei înregistrate la C.N.A. sub nr. 7763/07.06.2010 cu privire la un material audiovizual su titlul „Om sărac, om bogat” difuzat de posturile MIX TV şi MIX 2 în perioada 4 - 7 iunie 2010.
Analizând raportul şi vizionând înregistrările programelor, Consiliul a constatat că radiodifuzorul S.C. CANARIS SRL a încălcat prevederile art. 155 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor invocate :
Art. 155 - (1) În sensul prezentului cod, constituie publicitate politică clipurile publicitare care promovează un partid, un om politic sau un mesaj politic.
(2) Publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.
În fapt, în perioada 4 -10 iunie 2010, posturile de televiziune MIX TV şi MIX 2 au difuzat în cadrul emisiunilor informative « Ştirile MIX TV », sub genericul „Om bogat, om sărac”, o serie de clipuri video cu caracter defăimător la adresa partidului de guvernământ. Aşa cum rezultă din raportul de monitorizare, conţinutul acestor clipuri variază, fiind identificate 8 variante.
Redăm, spre exemplificare, una dintre variantele prezentate :
. „Om Bogat, Om sărac”-clip difuzat de postul de televiziune Mix 2, în data de 4 iunie 2010, în intervalul orar : 18:06:34-18:07:03.
Pe toată durata acestui material video, în partea de sus a ecranului este afişat titlul : „ Măsurile Guvernului Marionetă te afectează şi pe tine !”, iar în partea inferioară a ecranului : „Om Bogat, Om Sărac !”„Un singur partid-un singur guvern”, „Un singur parlament - un singur preşedinte”
Pe parcursul acestui generic, montaj cu durata de 32 de secunde apar, cu scurte replici ori susţineri făcute în diverse ocazii, următoarele persoane : Adriean Videanu, Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri („Partidul a ajuns să fie cel mai mare partid din România !”) şi Elena Udrea-Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului („Cred că important este ce fac membrii partidului ! Ce facem noi !”).
De asemenea, în cadrul materialului apar imagini cu persoane în vârstă şi cetăţeni care participă la protestele împotriva măsurilor de austeritate impuse de Guvernul României.
În imagini mai sunt prezentaţi :
- parlamentarul PD-L Cristian Boureanu, vorbind la telefon, iar pe durata respectivelor imagini apare textul „Trai pe banii statului” şi ”Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Ministrul Adriean Videanu , pe durata respectivelor imagini apare textul „Trai pe banii statului” şi ” Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Ministrul Radu Berceanu, pe durata respectivelor imagini apare textul „Trai pe banii statului” şi ”Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Primarul Braşovului George Scripcaru şi Ministrul Elena Udrea, pe durata respectivelor imagini apare textul ”Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Marcel Hoară, pe durata respectivelor imagini apare textul „Trai pe banii statului” şi ” Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Prefectul Ion Gonţea şi Ministrul Gabriel Oprea, pe fondul acestor imagini este afişat textul : ”Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
- Ministrul Elena Udrea invitată la OTV, la emisiunea „Dan Diaconescu Directt”, imagini cu inelul şi poşeta doamnei Elena Udrea, iar pe fondul acestor imagini este afişat textul : ”Reacţiile societăţii civile, urmăreşte Ştirile Mix Tv”
Pe aceste imagini, sunt prezentate ca fundal sonor opiniile unor cetăţeni :
Cetăţean1 : „Pentru că nu fac nimic din tot ce au promis până acum ! Cei care fac genocidul acestei naţiuni nu sunt alţii decât guvernanţii noştri de astăzi !”
Cetăţean2 : „Gândiţi-vă şi dvs. se poate trăi din cinci milioane de lei !”
Cetăţean3 : „Pentru că ei sunt părinţii noştri, şi vor fi exterminaţi !”
Cetăţean4 : „Şi cei de sus să îşi reducă salariile total !”
Cetăţean5 : „Pentru că nu realizează că nu suntem o ţară de oi !”
Analizând spoturile, Consiliul a constatat că au fost încălcate reglementările audiovizuale, deoarece, sub aparenţa promovării unui program de ştiri, radiodifuzorul a transmis un mesaj politic negativ la adresa partidului de guvernământ şi a unora dintre membrii Cabinetului Boc. Membrii Consiliului consideră că aceste colaje induc, în mod tendenţios, un mesaj defăimător şi denigrator la adresa membrilor PD-L, fără a se distinge între cei care sunt de bună-credinţă şi nu au săvârşit fapte ilegale şi cei faţă de care instituţiile abilitate ale statului au stabilit că se fac vinovaţi de asemenea fapte.
În acest context, membrii Consiliului au constatat că aceste clipuri cu caracter publicitar negativ la adresa PD-L constituie, în esenţă, publicitate politică ; or, potrivit prevederilor art. 155 alin. (2) din Codul audiovizualului, este interzisă orice formă de publicitate politică în afara perioadelor de campanie electorală.
Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea de îndată în legalitate în privinţa clipurilor de publicitate politică difuzate de posturile MIX TV şi MIX 2.