Decizia nr. 598 din 16.10.2014

21.10.2014


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 20.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
 cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, et. 1, sector 1 C.U.I. R15971591

 pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

 Întrunit în şedinţă publică în ziua de 16 octombrie 2014, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare în baza sesizării înregistrate la CNA cu nr. 12230/13.10.2014, cu privire la emisiunea „Sinteza zilei” difuzată în data de 7 octombrie 2014 de postul de televiziune ANTENA 3.
 Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.4/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0-3/24.06.2005).

 În urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat prevederile articolelor 32 alin. (1), 34 alin. (1) şi 40 alin. (1) şi (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

 Potrivit dispoziţiilor invocate :

  • art. 32 alin. (1) : Niciun drept conferit prin lege nu poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul ori profitând de ignoranţa sau de buna-credinţă a persoanelor.
  • art. 34 alin. (1) : Orice persoană are dreptul la propria imagine.
  • art. 40 alin. (1) : În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere ; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
  • alin. (2) : Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

 În fapt, în contextul discuţiilor despre probitatea unor candidaţi înscrişi în cursa electorală pentru alegerea Preşedintelui României, ce au avut loc în cadrul emisiunii „Sinteza zilei” difuzată în data de 7 octombrie 2014, invitatul acesteia, dl. Dan Diaconescu, candidat din partea PP-DD la alegerile prezidenţiale a formulat acuzaţii de natură penală şi morală, fără să prezinte dovezi în acest sens, atât la adresa d-nei Elena Udrea, despre care a afirmat că a furat din banii ţării, cât şi la adresa d-lui Klaus Iohannis, despre care a susţinut că îl vede “ca pe un traficant de copii” şi că “are o problemă cu vorbirea”.

 În timpul emisiunii nu a fost prezentat punctul de vedere al persoanelor acuzate pentru a se apăra cu privire la acuzaţiile aduse, iar moderatorul nu i-a solicitat invitatului să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice probele care le susţin, pentru a permite publicul să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.

 Redăm din raportul de monitorizare :
 „Dan Diaconescu : Dacă mă mai lăsaţi un minut să explic cât de mulţi bani sunt în România, de fapt cred că ei văd acuma, în cazul Microsoft, în cazul EADS cât de mulţi bani se fură în ţara asta, în cazul Elena Udrea, în cazul Bercea vs. Băsescu… mormane ! Deci chiar sunt bani fiindcă mulţi mă ceartă domnule Gâdea. De ce zici dumneata că măreşti pensiile sau alocaţiile copiilor. Noi în Parlament avem un proiect privind alocaţiile copiilor.
 Mihai Gâdea : Ar fi foarte rău să fie Iohannis ! Cum îl apreciaţi pe Klaus Iohannis ?”
 Dan Diaconescu : Ca pe un baby broker, ca pe un traficant de copii… Dânsul, presupun că este o persoană foarte inteligentă, o persoană care iubeşte viaţa, casele, banii, dar dânsul a dat nişte explicaţii recent, à propos de faptul că nu are copii… Totuşi i-au trecut prin mână oficial, el recunoaşte, 7 copii spre adopţie ! Familiile canadiene declară la proces că nu doreau decât copii, respectiv 3. Era un surplus de 2 copii acolo. Nu-l înţeleg pe domnul Iohannis de ce n-a adoptat atunci cei 2 copii sau măcar unul ? Soţia domnului Iohannis, viitoarea primă doamnă, Doamne fereşte, care vorbeşte insistent cu multe doamne din zona Sibiu şi le convinge pe acestea, conform documentelor, să îşi dea copiii spre adopţie, fiindcă şi ea şi-l dă... Vorbim de o minciună şi o ipocrizie la cel mai înalt nivel. Omul ăsta, sigur, nu cred că o să ajungă preşedinte dar putea să ajungă premier, putea să ajungă vice-prim-ministru... Au început unul şi altul să îmi spună : dar vezi că a vândut copii, nu ştiu ce a făcut cu casele, nu ştiu ce a făcut cu meditaţiile, cu banii... Dan Diaconescu : …Eu nu cred că domnul Iohannis va reuşi să pronunţe această sintagmă (“propăşirea”), chiar dacă va folosi un prompter. Dacă domnul Iohannis iese preşedinte, Doamne fereşte, aveţi şi lemn aici, să bat în lemn… Când dânsul va ajunge să depună jurământul, începe să-l depună şi eu cred că i se termină mandatul până îl încheie. Are o problemă cu vorbirea... Doamne fereşte, ajungem în război. Domnul, ca şef al oştirii române, comandantul suprem al armatei, până dă un ordin să iasă lumea, rezerviştii la luptă, se termină războiul şi ne bat adversarii… Mihai Gâdea : De ce credeţi că nu e bine că e aşa mai calculat, mai cumpănit, mai… Eu cred că el nu are ce să spună sau nu ştie ce să spună. Eu înţeleg că sunt foarte mulţi oameni pe planetă care vorbesc mai rar, mai cumpătat, dar repet, la domnul Iohannis nu putem să-l bănuim de aşa ceva. Mihai Gâdea : Nu putem să vorbim despre inteligenţă ? Dan Diaconescu : Dânsul a dat semne repetate, poate, de nepricepere...”.

 Analizând conţinutul emisiunii menţionate, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile legale cu privire la protecţia demnităţii umane şi a dreptului la imagine a persoanei, întrucât, invitatul emisiunii, dl. Dan Diaconescu, candidat din partea PP-DD la alegerile prezidenţiale, a formulat acuzaţii de natură morală şi penală la adresa candidaţilor Elena Udrea şi Klaus Iohannis, fără să prezinte dovezi în acest sens. Astfel, despre d-na Elena Udrea a afirmat că a furat din banii ţării, iar, în contextul în care dl. Klaus Iohannis a declarat că nu are copii, invitatul emisiunii a susţinut că acesta ar fi făcut trafic cu copii, intermediind în mod nelegal adoptarea unor copii.
 O astfel de atitudine este contrară normelor legale din domeniu, care prevăd că radiodifuzorii au obligaţia să respecte libertăţile şi drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la viaţă privată din care face parte şi dreptul la imagine, drept protejat de prevederile art. 34 alin. (1) din Codul audiovizualului.

 În acelaşi sens, art. 32 alin. (1) din Codul audiovizualului prevede că niciun drept conferit prin lege un poate fi exercitat într-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei-credinţe, în scopul de a vătăma sau de a păgubi pe altul.
 Consiliul consideră că, prin demersul său, radiodifuzorul a exclus cu desăvârşire buna sa credinţă în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale, întrucât protecţia dreptului la imagine reprezintă unul dintre scopurile legitime pentru care libertatea de exprimare poate fi limitată, astfel cum statuează paragraful 2 al art. 10 din CEDO. Astfel, CEDO consideră că libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia principiilor morale şi presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii, cu condiţia ca alţi membri ai societăţii să nu fie lezaţi.

 Curtea Europeană a stabilit, de asemenea, că articolul 10 din Convenţie nu protejează numai substanţa ideilor exprimate, dar şi modul în care acestea sunt exprimate, precum şi regula potrivit căreia “dacă libertatea de opinie nu poate fi limitată, exprimarea opiniei poate forma obiectul unei limitări, fie şi pentru respectarea drepturilor aparţinând altor subiecte de drept”.

 De asemenea, în virtutea respectării dreptului la imagine a persoanei, legiuitorul a prevăzut la art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului că, în situaţia în care, în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere ; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars ; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
 Or, radiodifuzorul nu a respectat această obligaţie atunci când invitatul emisiunii a formulat acuzaţii de natură penală şi morală la adresa celor doi candidaţi, în sensul că nu a prezentat punctul de vedere al acestora cu privire la acuzaţiile formulate pentru a se apăra şi nu a precizat pe post că persoanele vizate au refuzat să-şi exprime punctul de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile invocate.

 De asemenea, membrii Consiliului au constatat că moderatorul nu a avut nicio reacţie din care să rezulte că dezaprobă astfel de atitudini ce pun în pericol drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, susţinând în mod tacit, chiar încurajând o astfel de poziţie, fără a încerca să solicite invitatului să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile, astfel cum prevăd dispoziţiile alin. 2 al art. 40.

 Consiliul consideră că libertatea de exprimare, ca principiu fundamental al statului de drept, presupune respectarea normelor de drept interne şi internaţionale care garantează tuturor persoanelor dreptul de a se manifesta potrivit propriilor opţiuni. Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii, aşa cum este şi dreptul la propria imagine, afectat prin astfel de afirmaţii nesusţinute cu dovezi.
 Faţă de aceste considerente, ţinând cont de criteriile legale de individualizare a sancţiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au propus sancţionarea radiodifuzorului cu amendă în cuantum de 20.000 lei.
 Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
 În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

 Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 76.4/16.12.2003 şi al deciziei de autorizare nr. 882.0-3/24.06.2005 pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS, se sancţionează cu amendă în cuantum de 20.000 lei pentru încălcarea prevederilor articolelor 32 alin (1), 34 alin. (1) şi 40 alin. (1) şi (2) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
 Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

 „Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune ANTENA 3 cu amendă de 20.000 lei, întrucât, în cadrul emisiunii de dezbatere electorală „Sinteza zilei”, din 7 octombrie 2014, invitatul emisiunii a făcut afirmaţii acuzatoare de natură penală şi morală la adresa unor candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României, fără ca moderatorul să-i solicite ferm să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.”

 Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.