Decizia nr. 583 din 03.06.2010

03.06.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L.,
pentru postul de televiziune B1TV

S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L.
Str. Cristian Popişteanu nr. 2-4, etaj 2, camera 26, sector 1 BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune B1TV
Str. Ion Câmpineanu nr. 20, Bucureşti, sector 1

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 03 iunie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare privind emisiunea „Matinal : 710", ediţiile difuzate în perioada 19-25 aprilie 2010, începând cu ora 07.00, de postul B1TV.

Postul de televiziune B1TV aparţine S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. S-TV 26/15.06.2000 şi decizia de autorizare nr. 468.0/30.05.2002).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că S.C. NEWS TELEVISION (ROMÂNIA) S.R.L. a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. f), k) şi l) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului, difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

Conform prevederilor art. 16 alin. (1) şi (3) din Codul audiovizualului, criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora, iar printre criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt prevăzute şi următoarele :
- lit. f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ;
- lit. k) calitatea şi tipologia limbajului ;
- lit. l) genul sau temele producţiilor audiovizuale.

Emisiunea „Matinal : 710" este difuzată de postul de televiziune B1TV în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, începând cu ora 07.00, fiind prezentată de Irene Pârvu şi Alexandru Conovaru. Această emisiune conţine rubrica „Dimineaţa mondenă’’ în care sunt prezentate şi comentate articole publicate în presa scrisă, articole axate preponderent pe subiecte de natură sexuală.

Membrii Consiliului au constatat că în mai multe ediţii ale emisiunii „Matinal : 710", difuzate în perioada 19-25 aprilie 2010, au fost abordate subiecte pe teme sexuale, iar comentariile prezentatorilor au avut un conţinut nepotrivit în raport de ora de difuzare, ceea ce contravine legislaţiei audiovizuale privind protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe.

Astfel, în ediţia din 20.04.2010, pe marginea unui articol publicat în ziarul „Libertatea« , cu titlul „Dacă nu dă un milion rămâne cu burta mare », prezentatorii Irene Pârvu şi Alexandru Conovaru au făcut comentarii cu conotaţii sexuale.

Alexandru Conovaru : „Libertatea a găsit-o pe mama Margareta, ţiganca din Vâlcea care i-a prezis Elenei Udrea că va face un copil cu Băsescu. „Dacă nu dă un milion rămâne cu burta mare. Dă aicea la baba un milion şi sămânţa nu se pune. Alunecă pe tine ca pe gheaţă. Se duce pe ovar în jos şi o dai tu afară.” ...,O să vedeţi că va rămâne gravidă cu Băsescu..."
„..ministrului turismului Udrea i-a ieşit o ţigancă în drum”,...,care i-a urat să rămână însărcinată cu Preşedintele Băsescu. Chiar dacă ştia că este căsătorită, mama Margareta i-a spus Elenei Udrea că va avea un copil cu şeful statului dacă nu va da cel puţin o sută de lei. ...Păi am dat cu vrăjeală pentru doamna Udrea şi mi-a ieşit că dânsa cu Preşedintele sunt foarte apropiaţi. Aoleo, ce apropiaţi sunt ..."
„...O să vedeţi că va rămâne gravidă cu el. Dar nu trăiesc încă împreună. Eu nu prea greşesc când dau în ghioc aşa ceva. ..Da, să-mi trimită un milion şi nu va mai rămâne cu burta mare. Să stea liniştită, n-are nevoie nici de nimic de contracepţie..".

Şi în emisiunea din data de 21.04.2010, referindu-se la diverse articole publicate în ziare, cei doi prezentatori au continuat să facă aprecieri de natură sexuală, folosind un limbaj inadecvat unui program audiovizual, în condiţiile în care emisiunea este una matinală şi difuzată fără restricţii de vizioare, putând fi urmărită inclusiv de copii.

Redăm din raportul de monitorizare :

Irene Pârvu : ...să ştii că erupţia vulcanului loveşte industria porno.
Alexandru Conovaru : Da frate, pentru că-s chimicale. Îţi pică, se usucă şi cade şi după aia cu ce mai...
Alexandru Conovaru : Nişte târfe nenorocite, eu le-am zis mai pe ocolite.
Alexandru Conovaru : Păi şi se provoacă cutremurul, nu ? Dacă fac mai mulţi odată.
Alexandru Conovaru : „Sexul albeşte dinţii”. Mă, depinde. Care sex acuma, să ştim şi noi, unde ?
Alexandru Conovaru : Deci, ce face sexul ? O partidă de amor reprezintă o excelentă strategie de menţinere a pasiunii în cuplu, însă cercetătorii susţin că sexul aduce şi nenumărate beneficii pentru sănătate. E bine să dai la... în general nu strică. Sexul elimină stresul în primul rând. Eşti stresat că-ţi vine să spui vorba aia : să... în ea de viaţă, ce stresat sunt !

Pe fondul acestei discuţii cu conotaţii sexuale, pe ecran a fost prezentată o poză care ilustra articolul respectiv din ziar, fotografie în care protagoniştii apar nud, într-o poziţie erotică.

În continuare, dialogul dintre cei doi s-a purtat în aceeaşi termeni, cu aluzii sexuale.

Alexandru Conovaru : ... Şi asta pentru că mineralele din compoziţia lichidului seminal ca zincul şi calciul, combat cariile. Ia deschide gura !
Irene Pârvu : Alexandru, gata ! O dată a fost suficient, a doua oară te plesnesc.
Alexandru Conovaru : De-asta eu sunt, nu prea mai am carii. Seleniul, un alt ingredient spermatic, scade riscul apariţiei cancerului. Vindecă răni, ajută la regenerarea celulelor...Pentru femeile care au orgasm...,cel puţin o dată pe săptămână scad cu 50 % şansele mortalităţii
Alexandru Conovaru : Românul are chestia aia. Mă să mă...pe el. Eu pe mine mă, frate ! Las-o, pe ea ! Ea stă cu faţa la perete, nici să n-o văd... Sexul întăreşte muşchii pelvieni, bărbaţii pot reduce cu 30% şansele de a face cancerul la prostată dacă finalizează de peste cinci ori pe săptămână
Irene Pârvu : Hai să vedem ce zice şi Alina Plugaru, ..Libertatea”, pagina 17. Dă ea nişte sfaturi.(...)
Alexandru Conovaru : Alina Plugaru, face sex cu calu ! ...O să simt ceva la primul meu contact sexual ?....
Alexandru Conovaru : (...) Alina, am mare nevoie de ajutorul tău.(...)Nu am făcut niciodată sex şi m-am hotărât să fac acest pas. Ce zici, să folosesc prezervativul sau nu ?
Alexandru Conovaru : Să-ţi foloseşti penisul în primul rând că asta
Alexandru Conovaru : Fiind prima dată când o să fac sex, sunt curios dacă o să simt ceva. Îţi spun eu că da. Da. Dar nu ce te-aştepţi.

Pe parcursul emisiunii, discuţia dintre prezentatori a continuat în mod similar, având un conţinut explicit sexual, nepotrivit orei la care emisiunea era transmisă.

De asemenea, în ediţia din 22 aprilie 2010, pornind de la articolul cu titlul „Nu mai faceţi sex ?« , prezentatorii emisiunii „Matinal:710 » au făcut mai multe comentarii pe teme sexuale. Exemplificăm din constatările reţinute în raportul de monitorizare.

Irene Pârvu : „CanCan” pagina 22 : „Nu mai faceţi sex ? Află de ce”.
Alexandru Conovaru : Am intrat în povestea cu sexul, da ? Partea sexuală a emisiunii...Hai să vedem, olecuţă de sex nu strică.
Irene Pârvu : Olecuţă de sex nu strică la casa omului, măcar aşa din gură.
Alexandru Conovaru : „Află motivele şi totodată care este numărul ideal al partidelor de sex pe săptămână în viziunea emisiunii Speciali Show...Faceţi sex o dată, de două ori pe saptămână sau chiar mai rar... ...,Dacă apare erecţia dimineaţa atunci existenţa unor probleme de natură medicală în ceea ce priveşte potenţa, este exclusă... Noi ştim că se trezeşte înaintea noastră, nu ?(...) „O inhibare în privinţa mărimilor sau a altor aspecte fizice are ca efect o formă slabă de impotenţă pornind de la un nivel psihic.” O formă slabă, adică se rostogoleşte acolo, când vrei să...te îngrămădeşte, mă-nţelegeţi, cum să vă spun eu plastic, la intrare a murit.
Irene Pârvu : De-aia s-a inventat degetul.

Faţă de conţinutul acestor ediţii, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat normele legale referitoare la protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, întrucât comentariile au avut un conţinut obscen, cu conotaţii sexuale şi au fost difuzate într-un interval orar accesibil copiilor, fapt de natură a prejudicia dezvoltarea psihică, morală şi mentală a acestora.

Toţi radiodifuzorii au obligaţia de a asigura o protecţie reală a publicului minor, iar difuzarea emisiunilor cu un asemenea conţinut trebuie făcută cu responsabilitate, astfel încât interesul superior al copilului să nu fie prejudiciat.

Conform normelor legale din domeniul audiovizualului, această protecţie se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin difuzarea acestora în intervale orare la care publicul minor să nu poată avea acces la programele respective.

Codul audiovizualului prevede că emisiunile care prezintă subiecte pe teme sexuale pot fi difuzate numai cu respectarea criteriilor de clasificare a producţiilor audiovizuale, ţinând cont de condiţiile şi intervalele orare în care pot fi prezentate asemenea subiecte, norme pe care radiodifuzorul nu le-a respectat.

Emisiunea „Matinal:710’’ este una matinală, fiind difuzată cu începere de la ora 07.00, oră accesibilă tuturor categoriilor de public, inclusiv copiilor, iar conţinutul ediţiilor menţionate, precum şi intervalul orar în care acestea au fost transmise au fost de natură a aduce atingere interesului superior al copilului.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului a constatat că difuzarea acestor emisiuni, cu un astfel de conţinut, s-a făcut cu încălcarea principiului asigurării protecţiei copiilor în cadrul programelor audiovizuale.

Având în vedere rolul presei audiovizuale în societatea contemporană, Consiliul consideră ca fiind regretabilă tendinţa posturilor de televiziune de a promova în mod dominant vulgaritatea, accentuându-se latura sexuală în aproape toate circumstanţele. O astfel de abordare contravine normelor audiovizuale care reglementează protecţia copiilor în cadrul serviciilor de programe, radiodifuzorului incumbându-i obligaţia de a le respecta şi de a avea o atitudine responsabilă.

Pentru aceste considerente, membrii Consiliului au propus şi votat sancţionarea radiodifuzorului cu somaţie publică.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3), art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, precum şi ale art. 162 alin. (2) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. NEWS TELEVISION (România) S.R.L. pentru postul de televiziune B1 TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93¹ alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul B1TV cu somaţie publică, întrucât în mai multe ediţii ale emisiunii „Matinal : 710« , difuzate în perioada 20-22 aprilie 2010, începând cu ora 07.00, temele abordate, precum şi comentariile prezentatorilor emisiunii au avut un conţinut cu conotaţii sexuale, nepotrivit orei de difuzare şi de natură a afecta dezvoltarea psihică, mentală şi morală a copiilor. »

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.