Decizia nr. 522 din 13.05.2010

13.05.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. TV ANTENA 1 S.A.
BUCUREŞTI, Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R1599030

pentru postul de televiziune ANTENA 1

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 mai 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la ediţiile emisiunii informative „Observator” difuzate în ziua de 09 aprilie 2010, de postul de televiziune ANTENA 1.

Postul de televiziune ANTENA 1 aparţine radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. (licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025-1/14.06.1994).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării emisiunilor respective, Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate, programele de ştiri şi de actualităţi se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie, iar avertizarea verbală a publicului, în cazul difuzării unor scene de violenţă sau cu posibil impact emoţional negativ, este obligatorie ; radiodifuzorii vor evita prezentarea repetată a scenelor de violenţă.

În fapt, în ziua de 09 aprilie 2010, în cadrul emisiunii informative „Observator”, transmisă începând cu ora 13.00, postul de televiziune ANTENA 1 a difuzat o ştire ilustrată cu imagini filmate la locul unui accident petrecut la Craiova.

Pe ecran a fost titrat textul : „Junglă în trafic, Violenţa din trafic”.

Ştirea a conţinut atât informaţii, cât şi imagini în care un şofer, aflat la volanul maşinii sale, merge cu spatele şi loveşte două persoane (pe mama şi pe fiul acesteia). Imaginile prezentate surprind momentul în care băiatul este prins sub roţi şi târât câţiva metri, iar mama este aruncată la pământ.

Avertismentul „Imagini şocante” a fost titrat, pe ecran, în momentul prezentării imaginilor de la locul accidentului, fără a fi însoţit şi de avertizarea verbală astfel cum dispun prevederile legale menţionate.

Redăm din raportul de monitorizare comentariile care au însoţit ştirea respectivă :

„Voce din off : Femeia este prima lovită şi aruncată la pământ. Fiul ei este prins sub roţile maşinii şi târât câţiva metri.
Victima : A fugit. A dat cu mine de pământ şi a fugit. Faţa victimei a fost blurată.
Voce din off : Numai o minune a făcut ca protagoniştii incidentului să scape cu viaţă.
Un bărbat : Că aicea eu văd că nu este un loc cum să dai cu maşina. Şoferul a fugit. Şoferul a fugit de la faţa locului.
Voce din off : Martorii spun că şoferul care a provocat accidentul era extrem de nervos. Tocmai se certase la cuţite cu un altul întâlnit în trafic.
Ionuţ Diaconu : Veni şi mă înjură. Uite, veniţi să vedeţi că e maşina..., scuipară pe maşină, fără să le fac nimic. Aici pe partea asta. Fără să le fac nimic, fără să-i văd vreodată în viaţa mea. Se cred şmecheri din Italia veniţi cu o maşină de 200 de euro.
Voce din off : Aşa că cearta a fost gata.
Ionuţ Diaconu : Se puseră în faţa mea, aici, la curbă, plecară după loc. Îi lăsai, mă înjurară, trăsei în parcare că aici locuiesc, veniră, îmi deschiseră uşa, probabil să mă ia la bătaie, eu ştiu. Şi când mă dădui jos veniră vecinii. El se sperie, băgă în marşarier şi dete peste doi oameni aici.”.

Corespondentul postului ANTENA 1 a transmis, în direct, de la Craiova, evenimentele ce s-au succedat după producerea accidentului, informând publicul telespectator despre faptul că bărbatul care a produs accidentul a primit ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind acuzat de ultraj contra bunelor moravuri, de vătămare corporală din culpă, fugă de la locul accidentului şi de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Dramatismul secvenţelor prezentate a fost accentuat de difuzarea, în mod repetat şi nejustificat, a imaginilor cu scena producerii accidentului.

În ediţia informativă „Observator”, transmisă, în aceeaşi zi, de la ora 16.00, postul ANTENA 1 a reluat ştirea difuzată anterior, în cadrul ediţiei de la ora 13.00, cu acelaşi titlu, scena producerii accidentului fiind repetată de 6 ori.

Aceeaşi ştire, cu acelaşi conţinut a fost difuzată şi în ediţia emisiunii „Observator” de la ora 19.00, cu titlul : „A lovit şi a fugit, Şosele însângerate”.

Crainica a prezentat conţinutul ştirii în care „... o femeie şi copilul ei au fost târâţi zeci de metri pe şosea, de un şofer băut...”, „... Bărbatul tocmai provocase un scandal în trafic şi a încercat să scape. A băgat în marşarier şi a călcat, fără milă, două persoane. A fugit înainte de a vedea în ce stare sunt victimele lui.”.

Ştirea a fost însoţită de comentarii din off, precum şi de intervievarea uneia dintre victime a cărei faţă nu a fost blurată. Scene cu imagini de la locul accidentului au fost prezentate, neblurat, în mod repetat, de 7 ori.

Cităm din raportul de monitorizare :

Voce din off : O maşină cu portiera deschisă dă cu spatele, în trombă. O femeie este târâtă şi aruncată sub o Dacie papuc. Dacă dăm imaginile cu încetinitorul se mai vede o victimă. Este băiatul femeii care este prins sub portbagajul maşinii. Se vede cum este călcat peste picioare şi târât încă 20 de metri sub maşină. Apoi, este călcat şi cu roţile din faţă. Şoferul înconştient aruncă un ochi la victime şi cu celălalt se asigură pentru a ieşi pe şosea. Într-un final fuge.
Reporter : Ce maşină era ?
Victima : Roşie, a dat cu spatele, m-a băgat sub roată. Faţa victimei nu a fost blurată.
Voce din off : În rest, nu-şi mai aminteşte nimic.
Victima : Maică-mea, a lovit-o rău ?
O femeie din off : Nu.
Voce din off : Mama lui este tot pe targă la două saloane de copilul ei.
Victima : A dat cu mine de pământ şi a fugit. N-am mai văzut nimica.
Voce din off : Înainte să-şi lovească victimele, şoferul provocase un alt scandal. Şi-a urmărit un rival din trafic până într-o parcare.
Ionuţ Diaconu : Veniră, îmi deschiseră uşa, probabil să mă ia la bătaie, eu ştiu. Că sunt..., venim din Occident. Şi când mă dădui jos, veniră vecinii. El se sperie, băgă în marşarier şi dete peste doi oameni aici. Peste o femeie, o aruncă jos, şi pe celălalt îl târâ 50 de metri.
Voce din off : Şoferul-problemă a fost prins de poliţişti şi adus în cătuşe la secţie. Nici vorbă de păreri de rău.”

La finalul ştirii, corespondentul postului Antena 1 a transmis, în direct, de la Craiova, informaţii despre bărbatul care a produs accidentul, şi despre faptul că acesta a fost arestat, pentru 29 de zile, pentru fapta comisă.

Analizând conţinutul ştirilor difuzate, membrii Consiliului au constatat că prezentarea imaginilor şocante cu scena producerii accidentului a depăşit cadrul general al unei informări a publicului în legătură cu faptele întâmplate.

Consiliul a apreciat ca fiind foarte grav faptul că postul ANTENA 1 a difuzat, în mod repetat şi nejustificat, la ore accesibile tuturor categoriilor de public, imagini şocante de la locul producerii accidentului, imagini care au fost de natură să producă un impact emoţional negativ asupra publicului telespectator.

Sub acest aspect, membrii Consiliului au constatat că, în principala emisiune informativă difuzată la ora 19.00, ediţie de maximă audienţă, s-a înregistrat cel mai mare număr de repetări ale secvenţelor de la locul accidentului.

Mai mult decât atât, deşi în cadrul ediţiilor informative „Observator”, difuzate la orele 13.00, 16.00 şi 19.00, pe ecran a fost titrat avertismentul „Imagini şocante”, fără a fi însoţite şi de avertizare verbală, radiodifuzorul a înţeles să difuzeze astfel de imagini la ore accesibile tuturor categoriilor de public, imagini cu consecinţe traumatizante asupra publicului, în general, şi, asupra minorilor, în special.

Stabilind într-un cadru mai larg că şi programele de ştiri se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie, legiuitorul a prevăzut, la art. 27 alin. (2) din Codul audiovizualului, că în cazul difuzării unor scene cu posibil impact emoţional şi psihologic negativ, radiodifuzorii sunt obligaţi să evite prezentarea repetată a scenelor respective, prevederi pe care radiodifuzorul nu le-a respectat.

Faţă de aceste considerente, precum şi de împrejurarea că S.C. TV ANTENA 1 S.A. a mai fost sancţionată anterior cu 4 somaţii publice pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, aspect care demonstrează că sancţiunile nu şi-au realizat scopul preventiv, radiodifuzorul ignorând în continuare aceste dispoziţii, membrii Consiliului au propus amendarea acestuia cu suma de 5.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. TV ANTENA 1 S.A., având licenţa audiovizuală nr. TV 012.1/25.01.1993 şi decizia de autorizare nr. 025-1/14.06.1994, pentru postul de televiziune ANTENA 1, se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 27 alin. (1) şi (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. TV ANTENA 1 S.A.
BUCUREŞTI, Şos. Bucureşti Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R1599030

pentru postul de televiziune ANTENA 1

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 522/13.05.2010 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. TV ANTENA 1 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 1 şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 1 cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în cadrul ediţiilor informative a emisiunii „Observator” difuzate în data de 09 aprilie 2010, a prezentat în mod repetat şi nejustificat, la ore accesibile tuturor categoriilor de public, imagini cu impact emoţional negativ, reprezentând un accident rutier petrecut la Craiova.

Potrivit Codului audiovizualului, emisiunile de ştiri se supun cerinţelor de protecţie a copiilor şi vizionării în familie, iar radiodifuzorii trebuie să evite prezentarea repetată a scenelor de violenţă, care sunt de natură a afecta emoţional publicul, în general, şi minorii, în special.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.