Decizia nr. 43 din 24.01.2012
27.01.2012
privind amendarea cu 10.000 lei a ÃŽNTREPRINDERII INDIVIDUALE DEACONU N. IULIAN
CĂLIMĂNEŞTI, Str. Calea lui Traian nr. 574, jud. Vâlcea, F38/108/2010 26511122, Nr. înreg RC CF
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 24.01.2012, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie în baza reclamaţiei nr. 16356/02.12.2011 privind reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea BĂBENI, jud. Vâlcea, aparţinând DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ.
Distribuitorul de servicii DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ deţine avizul de retransmisie nr. A 7187/30.03.2010 pentru localitatea BĂBENI, jud. Vâlcea.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ a încălcat prevederile art. 74 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a fi înscrise în oferta de servicii şi fără a solicita acordul Consiliului înainte de modificarea structurii acesteia, iar alte programe, deşi înscrise în oferta aprobată de Consiliu, nu erau retransmise. Potrivit dispoziţiilor invocate, distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului.
În urma controlului efectuat de inspectorul CNA în data de 09.12.2011, în localitatea BĂBENI, jud. Vâlcea, s-a constatat că în reţeaua de comunicaţii electronice aparţinând DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ erau retransmise în plus faţă de oferta de servicii aprobată de CNA la data de 05.05.2011, următoarele programe (în sistem analogic) : SPORT.RO, ACASA TV, ETNO TV, DISCOVERY, CARTOON NETWORK, TCM, SPORT 1, ANTENA 2, MGM, SPORT KLUB, EUFORIA LIFESTYLE TV şi BOOMERANG, iar alte programe, respectiv : TVR CULTURAL, TVR CRAIOVA, TVR INFO, TV 5, MUSIC CHANNEL, MUSICMIX, NEPTUN TV, PARTY TV şi THE MONEY CHANNEL, deşi înscrise în oferta de servicii de programe, nu erau retransmise.
Neretransmiterea de către distribuitorul de servicii a programelor TVR CULTURAL, TVR INFO, TVR CRAIOVA şi TV 5, înscrise în oferta de servicii aprobată, constituie, totodată, şi o încălcare a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Conform dispoziţiilor invocate, distribuitorii care retransmit servicii de programe prin reţele de comunicaţii electronice au obligaţia de a include în oferta lor şi de a retransmite serviciile de programe ale Societăţii Române de Televiziune destinate publicului din România, precum şi serviciile de televiziune a căror obligativitate de retransmitere este stabilită prin acorduri internaţionale la care România este parte.
Faţă de aceste aspecte, ţinând cont că anterior distribuitorul de servicii a mai fost sancţionat pentru încălcarea aceloraşi prevederi, membrii Consiliului au propus amendarea acestuia cu suma de 10.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1. Distribuitorul de servicii DEACONU N. IULIAN ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ, care deţine avizul de retransmisie nr. A 7187/30.03.2010 pentru localitatea BĂBENI, jud. Vâlcea, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (3) şi ale art. 82 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 3. Potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 36/2008, distribuitorul de servicii are obligaţia de a transmite, în reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea BĂBENI, judeţul Vâlcea, în mod continuu, timp de 7 zile, pe canalul alocat fiecărui program care a constituit obiect al sancţiunii, următorul text :
„Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat distribuitorul de servicii DEACONU N. IULIAN ÃŽNTREPRINDERE INDIVIDUALÄ‚ cu amendă de 10.000 lei, întrucât a modificat structura ofertei de programe aprobată pentru localitatea BÄ‚BENI, judeÅ£ul Vâlcea, fără acordul Consiliului, fapt ce contravine prevederilor art. 74 din Legea audiovizualului. De asemenea, distribuitorul de servicii a fost sancÅ£ionat ÅŸi pentru încălcarea prevederilor art. 82 din Legea audiovizualului, întrucât nu retransmite programele TVR CULTURAL, TVR INFO, TVR CRAIOVA ÅŸi TV 5, a căror retransmitere este obligatorie.”