Decizia nr. 402 din 13.04.2010
13.04.2010

privind somarea S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L.
cu sediul în BUCUREŞTI, B-dul Franklin nr. 14, et. P, ap. 2, sector 1
pentru postul de televiziune OTV
B-dul Magheru nr. 28-30, et. 6, sector 1
BUCUREŞTI
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 13 aprilie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, cu privire la emisiunile „ECO TV”, „EURO MONDO”, VIAŢĂ DE VEDETĂ” şi „NATURAL SUTĂ LA SUTĂ”, difuzate în data de 6 martie 2010, de postul OTV.
Postul de televiziune OTV aparţine S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. S-TV 78.1/05.02.2004 şi decizia de autorizare nr. 620.0/01.04.2004).
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 29 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor invocate, comunicările comerciale audiovizuale cu conţinut comercial mascat sunt interzise.
În fapt, în ziua de 6 martie 2010, în intervalul orar 11:31-11:58, postul de televiziune OTV a difuzat emisiunea “ECO TV”. În cadrul emisiunii realizate de Antoanela Lazarus, au fost prezentate soluţii ecologice pentru amenajări interioare şi exterioare (case de lemn, piscine ecologice, iaz, grădini verticale) si noi modele de autoturisme hibrid (Honda Insight şi Ferrari 599).
Pe tot parcursul difuzării emisiunii, în partea de jos a ecranului, deasupra croll-ului, pe fod roşu, cu litere albe, a fost afişată adresa de e-mail lazarusantoanela rdsmail.ro. Aceeaşi adresă de e-mail a fost difuzată şi la finalul spotului publicitar care face publicitate Societăţii Lazarus Imobiliare. Spotul a fost difuzat de două ori, în cadrul primului calup publicitar ( orele 11:31:45) din emisiune şi în cadrul ultimului calup publicitar al emisiunii (orele 11:56:22).
Spre exemplificare, redăm din raportul de monitorizare conţinutul spotului, având titrat pe ecran următoarele :
„Preţuri de criză !!! Cele mai tari oferte !
Vrei preţuri corecte ?”
Ecranul a fost splitat în două, iar pe o parte a ecranului, a fost afişată sigla Lazarus Imobiliare, iar pe cealaltă parte a fost titrat :
„500 OFERTE TERENURI ; OFERTE APARTAMENTE, 300 OFERTE CASE ;200 SPAŢII COMERCIALE ; TOATE VERIFICATE”.
(...)
www.lazarusimobiliare.ro
(...)
„NOI NU FACEM INTERMEDIERI CI GĂSIM SOLUŢII !”
Pe o parte a ecranului splitat, în colţul din stânga, sus, a fost difuzată imaginea cu fotografia doamnei Antoanela Lazarus, iar în partea dreaptă a ecranului, următorul text :
„LAZARUS IMOBILIARE ; Tel : 0726.726.200 ; Fax:031.816.5200 ; office lazarusimobiliare.ro ; lazarusantoanela rdsmail.ro ; www.lazarusimobiliare.ro ; www.lazarusantoanela.ro”.
(...)
„Contactează-ne Tel : 0726.726.200
Cauţi o locuinţă ? Trimite-ne cererea ta
Ai o locuinţă ? Publică gratuit oferta ta
Căutare după ID ; ID”.
Membrii Consiliului au apreciat că prin modalitatea de prezentare a emisiunii „ECO TV”, radiodifuzorul a difuzat o comunicare comercială audiovizuală cu conţinut comercial mascat în favoarea societăţii „LAZARUS IMOBILIARE”, care a fost promovată şi în spotul publicitar ce a precedat emisiunea.
Astfel, Consiliul a apreciat că, deşi postul de televiziune OTV a difuzat, în mod legal, spotul publicitar pentru societatea „LAZARUS IMOBILIARE”, conexiunea realizată între ediţia emisiunii şi cele două momente publicitare ce au urmat, a avut ca scop promovarea acestei societăţi, cu vădită intenţie şi în scop publicitar nedeclarat, radiodifuzorul eludând cu bună ştiinţă dispoziţiile legale care interzic în mod expres difuzarea comunicărilor comerciale audiovizuale cu conţinut comercial mascat.
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat intenţia evidentă de promovare a societăţii imobiliare, în condiţiile în care, în mod nejustificat, în cadrul ediţiei emisiunii, în partea de jos a ecranului, deasupra croll-ului, a fost afişată adresa de e-mail lazarusantoanela rdsmail.ro, adresă ce a fost difuzată şi la finalul spotului publicitar care face publicitate Societăţii Lazarus Imobiliare.
În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că difuzarea oricărei informaţii către publicul telespectator trebuie să se facă în mod obiectiv şi corect, cu respectarea principiilor ce trebuie să guverneze o comunicare audiovizuală, fără transformarea acesteia într-una cu conţinut comercial mascat pentru o marcă, firmă sau un prestator de servicii.
În ziua de 6 martie 2010, în intervalul orar 12:29-12:58, a fost difuzată emisiunea „EURO MONDO”. În cadrul acesteia, au fost difuzate două calupuri publicitare, la începutul şi la sfârşitul emisiunii ( orele 12:29:37 şi 12:53). În cadrul calupurilor publicitare, la orele 12:30:087 şi 12:53:37, a fost difuzat spotul publicitar pentru aparatul „Spiriduş”.
Redăm din raportul de monitorizare fragmente din conţinutul spotului, având titrat pe ecran următoarele :
„Un organism bolnav este un organism slab irigat energetic … soluţia… .
(...)
Spiriduşul, un aparat de simulare şi stimulare a undelor cerebrale care combină tehnicile medicale orientale … cu fizioterapia occidentală. Aparatul are avizul Ministerului Sănătăţii şi nu necesită recomadarea medicului.”
Au fost afişate pe ecran numere de telefon din diferite localităţi unde se comercializează aparatul „Spiriduş”, însoţite de imagini ale acestuia.
În cadrul emisiunii, realizatoarea l-a avut invitat pe domnul Alexandru Muşat, care a vorbit despre medicina energetică şi despre tratamentul cu aparatul „Spiriduş”, în afecţiuni precum diabetul şi reumatismul.
Spre exemplificare, redăm din raportul de monitorizare fragmente din emisiune :
„Bună ziua şi bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii Euromondo. Pătrunde în casele dumneavoastră de această dată „spiriduşul”, şi, odată cu „spiriduşul”, vine domnul Alexandru Muşat. Bună ziua domnule Muşat… Bine aţi revenit, pentru că telefoanele telespectatorilor noştri vă solicită prezenţa, vorbim de medicina energetică, vorbim de acest aparat extraordinar „spiriduşul”, care face adevărate minuni şi care este tot mai mult solicitat de către telespectatorii OTV…. Cu ce-I ţinem aproape ? Ce înseamnă …această influenţă a “spiriduşului” ? De ce este el atât de bun pentru cei care, iată, sunt atenţi la ce vorbim noi despre „spiriduş” ?
Alexandru Muşat : Da. El este un aparat de fizioterapie , am spune de-acuma, clasic. Face parte din categoria aparatelor de putere redusă, deci aparate de fizioterapie de putere redusă, şi care lucrează în domeniul elf de frecvenţă…..Domeniul acesta aparţine acum unei zone a medicinei care se numeşte medicină energetică.”
În continuare, invitatul Alexandru Muşat a vorbit despre schimbul energetic al organismului, despre potenţialul membranei celulare şi despre cum acţionează aparatul “Spiriduş” asupra stării energetice a organismului pentru recuperarea funcţionalităţii normale, despre efectele benefice în prevenirea şi tratamentul anumitor afecţiuni, modul de utilizare al aparatului.
„Alexandru Muşat : …Acest deziderat este medicina aceasta energetică, care tratează organismul pe de-a-ntregul(…) Asta ar fi premiza care duce către o echilibrare hormonală, care favorizează foarte mult, de exemplu, pe bolnavii de diabet. Aici terapia practicată dă rezultate extraordinare pentru foarte mulţi oameni cu tot felul, să-I spunem, tipuri de diabet. Este tipul 1, tipul 2 de diabet, în funcţie de ...este un diabet căpătat, unul care poate să fie cu accente ereditare, adică moştenit(…) sunt diverse forme de diabet. La toate situaţiile ca atare, terapia ajută(… )
(...)
Alexandru Muşat :…Rămâne varianta aceasta a medicinei energetice care, practicată de la început, chiar preventiv, poate să evite să ajungem la formele astea foarte dure, care sunt specifice, şi anume injectării cu insulină.
Au fost difuzate imagini cu cele 2 aparate „Spiriduş”.
„Prezentator : Vă mulţumim pentru prezenţa în emisiune.
Alexandru Muşat : Cu mare plăcere şi … sper ca în începutul acesta de primăvară, eu ştiu foarte mulţi din… să-I spunem de-acum telespectatori să considere acest aparat, eu ştiu, un Mărţişor plăcut pentru … cele dragi de acasă, care, eu ştiu, au probleme cu reumatismul, cu diabetul. Cred că ar fi un moment interesant pentru un cadou şi util, nu numai frumos.”
Pe toată durata difuzării emisiunii, pe ecran, în partea superioară, în continuarea siglei OTV, pe fond alb cu litere negre, a fost afişat titlul : UN „SPIRIDUŞ”, CADOU DE 8 MARTIE !
În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că, pornind de la difuzarea spotului publicitar pentru aparatul „Spiriduşul” şi fără a fi încadrată ca atare de către radiodifuzor, emisiunea a fost transformată într-una cu conţinut comercial mascat, în care invitatul a promovat calităţile respectivului produs, precum şi modalităţile de comercializare.
De asemenea, membrii Consiliului au constatat că postul OTV nu a respectat prevederile legale privind regimul difuzării publicităţii, în sensul că a încălcat prevederile art. 146 alin. (2) lit. f) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare
Potrivit dispoziţiilor invocate, este interzisă menţionarea unor indicaţii terapeutice referitoare la boli precum diabetul.
În aceeaşi dată, în intervalul orar 13:00-13:31, postul OTV a difuzat emisiunea „VIAŢĂ DE VEDETĂ”, realizată şi prezentată de Mădălina Radu.
Prima parte a emisiunii a fost realizată la Clinica Michelle : Michelle Anti Ageing & Dental Clinic.
Au fost difuzate imagini cu faţada clădirii, pe care se putea citi numele clinicii urmate de imagini din interior. Pe toată durata difuzării reportajului, deasupra croll-ului, au fost menţinute următoarele numere de telefon :
0722.60.09.69, 0213114196
Numărul de telefon 0722 60 09 69, aparţine Clinicii Michelle (Site www.michelle-center.ro-pagina Contact :+40 21 230 89 97/98, +40722 60 09 69, +40 742 07 44 32).
Redăm din raportul de monitorizare un fragment din emisiune :
„Mădălina Radu : Bună ziua şi bine v-am găsit la Viaţă de Vedetă. Astăzi vă vom face un make-up pentru o seară specială, pentru seara de 8 Martie, de ce nu ? Pentru primăvară, pentru că iată suntem în luna martie, o lună frumoasă, în care vine căldura şi un coafat extraordinar aici la Michelle la clinică, cu specialiştii clinicii Michelle. Prima este Geo, cea care se va ocupa de make-upul meu.”
(...)
„Mădălina Radu : Geo, îţi mulţumesc, eu am să merg acum şi vă invit şi pe dumneavoastră, stimaţi telespectatori, la coafor, unde specialiştii Michelle ne-aşteaptă pentru o coafură rapidă şi extravagantă.
(...)
„Mădălina Radu : Ei bine doamnelor, sper că ne-aţi urmărit astăzi cu mare atenţie, şi că aţi învăţat ceva din secretele frumuseţii aici la clinica Michelle…. Ne vedem săptămâna viitoare din nou la clinica Michelle, alături de alţi specialişti şi de alte secrete. La revedere !”
Pe parcursul emisiunii, sub forma unui text, a fost afişată oferta Clinicii Michelle :
„OFERTA MĂRŢIŞORULUI 2010 ;COSMETICĂ ; Luminozitate şi strălucire ;GUINOT; academie ;
Beaute Neuve ; hydraderm
La 3 tratamente cumpărate
CADOU- 1 tratament pentru ochii tăi
20% discount la achiziţionarea unui produs…..
25% discount la achiziţionarea a două produse….
M I C H E L L E”.
- În partea a doua a emisiunii, cântăreţul de muzică populară Gheorghe Turda a invitat publicul să urmărească un material ce a avut ca subiect sistemul de încălzire ecoHORNET şi realizările inventatorilor acestuia :
„Gheorghe Turda : Sunt Gheorghe Turda, şi în partea a doua a ediţiei vă invit să vorbim despre o realizare extraordinară a unor români de-ai noştri. Cei doi inventatori, cu forţe proprii, au realizat o centrală ecologică, economică, eficientă şi inteligentă. Ce presupune acest sistem de încălzire, ne vor explica chiar dânşii.”
Pe toată durata difuzării materialului, în partea de sus a ecranului a fost afişat textul :
„CEL MAI EFICIENT SISTEM DE ÎNCĂLZIRE BREVETAT DE ROMÂNI-ecoHORNET”.
În partea de jos a ecranului, deasupra croll-ului, pe trei linii, au fost afişate următorele :
„www.ecohornet.ro, Tel.0213114196 (...) Contact : Luni-Vineri, 09:00-20:00 Tel : 0745 050 050 ; 0740 888 085”
Conform site-ului www.ecohornet.ro, - pagina Contact, numărul de telefon afişat pe ecran 0745 050 050 aparţine producătorului SC HORNET GRUP S.R.L., iar numărul 0740 888 085 aparţine distribuitorului unic pentru produse ecoHORNET, respectiv HONI GROUP Inc. Statul Delaware SUA – Sucursala Romania, ambele societăţi având afişate pe site datele de contact.
De asemenea, pe site-ul www.ecohornet.ro este făcută o scurtă prezentare a produsului :
„Sistemele de încălzire ecoHORNET realizează arderea completă a peletelor, în urma arderii neexistând fum în gazele arse, depuneri de cenuşă sau creozot (gudron), utilizatorul devenind un participant activ al diminuării efectului de seră şi al încalzirii globale a planetei. Acesata nouă tehnologie produce o energie termică ecologică, economică, inteligentă şi aduce utilizatorilor reale avantaje.”
A fost difuzat un reportaj în care au fost prezentate imagini cu sistemul de încălzire ecoHORNET şi au fost intervievaţi cei doi inventatori, profesorul Dan Stănescu – Facultatea de Instalaţii, primarul comunei Brebeni, judeţul Olt (scoala din localitate deţine un sistem de încălzire ecohornet) şi un reprezentant al unei delegaţii americane care vrea să importe acest produs.
Din analiza aceluiaşi raport de monitorizare, membrii Consiliului au observat că, prin conţinutul său, şi această emisiune a fost transformată într-una cu conţinut comercial mascat, în care a fost promovat sistemul de încălzire ecoHORNET, precum şi datele de contact ale producătorului şi distribuitorului acestui produs.
În aceeaşi zi, de 6 martie 2010, în intervalul orar 14:36-15:05, postul de televiziune OTV a difuzat emisiunea “NATURAL SUTĂ LA SUTĂ”. Emisiunea a fost prezentată de către doamna Carmen Saenciuc-director general al Centrului Reflexoterapeutic REVITAL SAENCIUC.
Pe tot parcursul emisiunii s-a facut publicitate, în afara calupului publicitar delimitat prin coperte neutre, la produsele şi serviciile din gama REVITAL SAENCIUC. Această publicitate s-a concretizat prin citirea chestionarelor completate de catre telespectatorii care au urmat tratamente cu produse din gama Revital Saenciuc (au fost menţionate denumirile produselor) cât şi prin răspunsurile la scrisori ale telespectatorilor.
Au fost citite chestionare în care se prezentau cazuri particulare care au folosit Produsul pentru Cură de Slăbire :
„Doamna Paiu Felicia ne-a trimis un chestionar foarte atent completat şi mulţumiri pentru ajutorul primit. A apelat la produse naturiste pentru cura de slăbire asociat cu Diuretic şi Detoxifiant.(…)Fiica doamnei avea 124 kg la o înălţime 1,68 m, a încercat de-a lungul anilor mai multe cure care n-au avut eficienţă şi pe care a fost nevoită să le abandoneze(…) Fiica a urmat tratament pentru cura de slăbire asociat cu Diuretic şi Detoxifiant şi rezultatele nu au întârziat să apară. (…)”
Pe întreaga perioadă a desfăşurării emisiunii, pe ecran au fost afişate patru numere de telefon (0751 525 759, 0721 157 583, 0726 038 671, 0761 339 844) şi adresa de e-mail : naturalsutălasută@gmail.com.
Înainte de difuzarea calupului de publicitare, doamna Carmen Saenciuc a adresat publicului următorul îndemn :
„Carmen Saenciuc : Pentru mai multe amănunte, vă rugăm să urmăriţi şi minutele de publicitate şi vă aşteptăm pentru noi răspunsuri la telefoanele emisiunii afişate pe ecran.
Ulterior, a fost transmis un calup publicitar separat prin coperte neutre, care a cuprins mai multe spoturi ce promovau produse naturiste şi servicii din gama Revital Saenciuc.
Redăm din raportul de monitorizare conţinutul spotului :
„Voce off : Revital Saenciuc, primul Centru de Reflexoterapie din România, vă aşteaptă la cabinetele din Bucureşti. Reflexoterapia vă oferă beneficii maxime pentru multe probleme de sănătate. Nu întâmplător, un vechi proverb chinez spune : surâsul vine de la picioare. Cu Revital Saenciuc veţi fi mai sănătoşi şi mai bine dispuşi.
(...)
Carmen Saenciuc : Vă recomand Diuretic şi Detoxifiant din gama Revital Saenciuc , Diuretic şi Detoxifiant au fost concepute ca împreună să vă cureţe organismul de toxine, să vă scape de kilogramele în plus şi să vă aducă într-o formă excelentă.
(...)”
Numerele de telefon afişate pe site, ca fiind telefoanele emisiunii, se regăsesc în spoturile publicitare pentru produsele Revital Saenciuc.
Din analiza raportului de monitorizare, membrii Consiuliului au constatat că nici în această emisiune nu au fost respectate prevederile legale cu privire la interdicţia difuzării de comunicări audiovizuale cu conţinut comercial mascat, în sensul că a transformat emisiunea într-una cu vădit caracter publicitar la produsele Revital Saenciuc, mai ales la „Diuretic” şi „Detoxifiant”, produse care au fost promovate şi în spotul publicitar din timpul emisiunii.
Astfel, Consiliul a apreciat că, deşi postul de televiziune OTV a difuzat, în mod legal, spotul publicitar pentru cele două produse Revital Saenciuc, conexiunea realizată între ediţia emisiunii şi momentul publicitar ce a urmat, a avut ca scop promovarea Centrului Reflexoterapeutic REVITAL SAENCIUC cu vădită intenţie şi în scop publicitar nedeclarat, radiodifuzorul eludând cu bună ştiinţă dispoziţiile legale care interzic în mod expres difuzarea comunicărilor comerciale audiovizuale cu conţinut comercial mascat.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 90 alin. (1) lit. g) şi alin. (3) şi art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din acelaşi act normativ, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. - pentru postul de televiziune OTV şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune OTV cu somaţie publică, întrucât, în emisiunile ECO TV, EURO MONDO, VIAŢĂ DE VEDETĂ şi NATURAL SUTĂ LA SUTĂ, difuzate în data de 6 martie 2010, a făcut publicitate mascată în favoarea unor produse, fapt ce contravine dispoziţiilor legale.
Potrivit legii, comunicările cu conţinut comercial mascat sunt interzise.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.