Decizia nr. 399 din 26.03.2009

26.03.2009


envoyer l'article par mail title=

privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. ANALOG TV S.R.L. împotriva Decizia nr. 360/17.03.2009 de amendare cu suma de 10.000 lei

S.C. ANALOG TV S.R.L.
Timişoara, B-dul Take Ionescu nr. 29/A, et. 4, 5
CF 15404490

Întrunit în sedinţa publică din data de 26 martie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat contestaţia formulată împotriva Deciziei CNA nr. 360/17.03.2009 prin care s-a dispus amendarea S.C. ANALOG TV S.R.L. cu suma de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările şi ulterioare raportate la criteriile prevăzute la art. 16 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În urma reanalizării motivelor de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii deciziei contestate, precum şi a argumentelor expuse în contestaţia formulată, membrii Consiliului au apreciat că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele care urmează :

Temeiul juridic al sancţiunii aplicate prin decizia contestată l-a constituit art. 39 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările şi ulterioare, raportate la criteriile prevăzute la art. 16 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmează să observaţi că temeiul juridic al sancţiunii a fost stabilit corect în raport de fapta reţinută în sarcina dumneavoastră prin decizia contestată, la stabilirea cuantumului amenzii Consiliul ţinând cont de criteriile prevăzute la art. 90 din Legea audiovizualului şi luând în considerare gravitatea faptei precum şi, mai ales, reluarea unei astfel de emisiuni la o oră accesibilă tuturor categoriilor de public.

De altfel, cu privire la acest aspect, vă aducem la cunoştinţă că manifestaţi inconsecvenţă în argumentele formulate în susţinerea contestaţiei, în sensul că :

  • pe de o parte, apreciaţi că, prin conţinutul ei, emisiunea nu era de natură a afecta copiii, având în vedere că a constituit doar o emisiune de divertisment în cadrul căreia au fost abordate subiecte de interes public cum ar fi, de exemplu, “consumul de plante cu efecte ilariante”,
  • pe de altă parte, susţineţi că emisiunea a fost încadrată corect şi difuzată într-un interval corespunzător încadrării, iar copiii nu au putut fi afectaţi, ci, dimpotrivă, educaţi.

Cu privire la aprecierile făcute la adresa inspectorului teritorial al CNA, a cărui activitate o apreciaţi ca fiind tendenţioasă, vă aducem la cunoştinţă că activitatea acestuia s-a desfăşurat în baza competenţelor conferite de Legea audiovizualului.

Astfel, în virtutea prerogativelor oferite de lege şi având în vedere că în cadrul emisiunii au fost prezentate “indicii” (ca să nu spunem altfel) referitoare la modalitatea de comercializare a “produselor” prezenzate în emisiune, era imperativ ca inspectorul teritorial al CNA să verifice “informaţia” oferită de către postul “ANALOG TV”, în scopul unei informări corecte a Consiliului, cu privire la cele constatate în cadrul emisiunii respective.

În ceea ce priveşte celelalte motive de fapt amintite în contestaţie, referitoare la respectarea principiului “audiatur et altera pars”, precum şi la condiţiile de publicitate, membrii Consiliului au apreciat că acestea nu sunt de natură a determina adoptarea unei alte măsuri decât cea dispusă prin Decizia nr. 360/2009.

În consecinţă, membrii Consiliului consideră că decizia contestată este legală, întemeiată şi a fost emisă cu respectarea tuturor condiţiilor de legalitate prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002.

Faţă de aceste argumente, în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ, nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului respinge contestaţia ca fiind neîntemeiată.