Decizia nr. 353 din 18.03.2010

18.03.2010


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A.,
pentru postul de televiziune KANAL D

S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A . C.U.I. 18684823
B-dul Timişoara nr. 26Z, Clădirea Anchor Plaza
Birou 6A01, corp A, etaj 6, sector 6
BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune KANAL D

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 18 martie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea « La şuetă cu Bahmu », ediţiile din zilele de 18 şi 22 ianuarie 2010, difuzate de postul KANAL D.

Postul de televiziune KANAL D aparţine radiodifuzorului S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 150/30.05.2006 şi decizia de autorizare audiovizuală nr. 1239.0/30.01.2007).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării emisiunii, Consiliul a constatat că radiodifuzorul S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. a încălcat prevederile art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1) raportate la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. f), k) şi l) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate :

„art. 32 alin. (1) - Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare un poate justifica invadarea vieţii private.

art. 36 alin. (1) - Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.

alin. (2) - Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia.

art. 42 alin. (1) - Orice persoană are dreptul la propria imagine."

Codul audiovizualului la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. f), k) şi l) prevede :

„alin. (1) - Criteriile în funcţie de care se apreciază producţiile difuzate în serviciile de programe au drept scop asigurarea protecţiei copilului şi informarea publicului cu privire la conţinutul acestora.

alin. (3) - Criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale sunt următoarele :
(...)
f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ;
k) calitatea şi tipologia limbajului.
l) genul sau temele producţiilor audiovizuale.« Postul de televiziune KANAL D difuzează de luni până vineri, în intervalul orar 16.00-18.30, emisiunea „La şuetă cu Bahmu », moderată de Adriana Bahmuţeanu. Emisiunea este clasificată de radiodifuzor ca având genul talk-show, fiind difuzată cu semnul de averitzare AP (acord parental).

În zilele de 18 şi 22 ianuarie 2010, postul KANAL D a difuzat emisiunea „La şuetă cu Bahmu", începând cu ora 16.00, cu semnul AP.

Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că cele două ediţii au fost difuzate cu încălcarea prevederilor referitoare la protecţia vieţii private şi a dreptului persoanei la imagine, şi fără a se ţine seama de criteriile generale de clasificare a producţiilor audiovizuale.

În cadrul emisiunii difuzate în data de 18.01.2010, între orele 16.00-18.30, au participat, în calitate de invitaţi, vedeta porno Dudu Steel, actorul Gabrie Fătu şi psihologul Niculina Ciupercă.

Pe ecran au fost afişate titlurile : „Dezvăluiri şocante, din scandalurile sexuale, care au bulversat România ! Un personaj misterios, confirmă povestea lui Dudu Steel ; Vedeta porno, Dudu Steel, continuă războiul cu hair stilistul Adrian Pescariu."

Pe parcursul emisiunii, unul dintre invitaţi, respectiv Dudu Steel a afirmat că hair stilistul Adrian Pescariu i-a făcut mai multe avansuri de natură sexuală.

Pornind de la această declaraţie, între moderatoare şi Dudu Steel a avut loc un dialog cu conotaţii sexuale şi care privea viaţa intimă a lui Adrian Pescariu, punându-se în discuţie orientarea sexuală a acestuia.

Redăm din raportul de monitorizare :

Adriana Bahmuţeanu : S-a dat la tine ?
Dudu Steel : Da, pe când aveam nişte castinguri la filme şi ne-am cunoscut acolo, am schimbat numerele de telefon şi a rămas să ne mai căutăm, adică eu să-l chem la machiaj şi el m-a sunat...
Adriana Bahmuţeanu : Dar tu ce orientare ai, ca să zic aşa ? Cum bate vântul ?
Dudu Steel : Păi eu, atâta timp cât fac...nu... adică este normal, atâta timp cât faci filme XXX să ai o orientare feminină, nu ?
Adriana Bahmuţeanu : Să ai, adică intrări pe toate găurile, dacă mă înţelegeţi.
Dudu Steel : Pe toate găurile feminine. Aşa şi a urmat să vină la mine acasă să mă tundă...
Adriana Bahmuţeanu : Să te tundă, unde ?
Dudu Steel : ... şi a început să se dea la mine, să mă pipăie şi am zis că nu are niciun rost să mai stăm...
Adriana Bahmuţanu : Aoleu ! Şi tu ai zis nu şi nu, îî ?
Dudu Steel : Binenţeles. Şi am făcut comandă la taxi, eu am plecat la sală şi cam atâta a fost.
Adriana Bahmuţeanu : Da. Ti-a zis explicit, uite, îmi place de tine şi vreau să....
Adriana Bahmuţeanu : Şi de ce de-abia acum cu aceste dezvăluiri şocante ?
Dudu Steel : Pentru că atunci nu era un tip cunoscut.
Adriana Bahmuţeanu : Nu era vedetă (...). Între timp, s-au mai repetat apropourile ?
Adriana Bahmuţeanu : E nume predestinat. Deci, sînt imaginea unui club de la Fundulea, dar i-am refuzat avansurile lui Adrian Pescariu, îî ? În legătură cu aceste dezvăluiri făcute de invitat, în emisiune a intervenit telefonic un bărbat din Cluj, pe nume Andrei, afirmând că şi lui i-au fost făcute avansuri sexuale de către Adrian Pescariu. În data de 22.01.2010, postul KANAL D a difuzat o altă ediţie a emisiunii „La şuetă cu Bahmu", ediţie în cadrul căreia s-a vorbit despre viaţa intimă şi privată a lui Sergiu Băhăian. Pe ecran au fost afişate titlurile : „Băhăian era expert şi în arta seducţiei. Ce zice Ogică ? Ogică şi Băhăian au stat împreună 50 de zile şi 50 de nopţi ! Amănunte, în exclusivitate !

În cadrul emisiunii s-a relatat despre comportamentul sexual al lui Sergiu Băhăian, moderatoarea insistând ca interlocutorul său, Stelian Ogică, să facă dezvăluiri despre un act de zoofilie.

Redăm din raportul de monitorizare :

Adriana Bahmuţeanu : Nu pot să vă spun ce mi-a povestit Stelian Ogicăce a trăit el la puşcărie, când a împărţit celula cu celebrul Sergiu Băhăian, întrece orice închipuire. Zi-o măcar pe aia cu câinele, te rog frumos !
Stelian Ogică : Adriana, te rog frumos, nu, mi-e ruşine să zic.
Adriana Bahmuţeanu : Şi el îţi povestea că avea o gagică, care făcea nişte treburi cu un câine, nu ?
Stelian Ogică : Da, aşa e. Da, aşa este, recunosc.
Adriana Bahmuţeanu : Zoofilie, adică.
Steilian Ogică : Bine, avea o gagică, care o prinsese cu chestia asta, cu...
Adriana Bahmuţeanu : Păi îi plăcea şi lui să vadă cum se fugărea aia cu câinele.
Adriana Bahmuţeanu : A prins-o sau o punea în faţa lui să hâţ, hâţ cu câinele.
Stelian Ogică : (...) Eu am zis că rămâne între noi discuţa asta, dar văd că...
Serghei Niculescu Mizil : Rămâne între noi şi câinele. Rămâne între noi şi telespectatorii Kanal D. (...)

Membrii Consiliului au constatat că în aceste ediţii au fost abordate subiecte care priveau viaţa privată a unor persoane, care nu îşi exprimaseră acordul pentru difuzarea unor asemenea subiecte şi care nu prezentau vreun interes public justificat.

Consiliul consideră că relatarea în emisiune a unor aspecte ce ţin de viaţa intimă şi exclusivă a unei persoane, contravine legislaţiei audiovizuale care reglementează respectarea dreptului la viaţă privată.

La art. 32, Codul audiovizualului prevede că nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private.

Potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi (2) din Codul audiovizualului, orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale, fiind interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia.

De asemenea, modalitatea în care au fost purtate aceste discuţii a fost de natură a leza dreptul acestor persoane la propria imagine.

Legislaţia audiovizuală, în acord cu normele constituţionale şi europene, protejează dreptul oricărei persoane la imagine, sens în care radiodifuzorilor le revine obligaţia legală de a institui măsuri care să aibă ca obiect protejarea demnităţii umane şi a dreptului la imagine în cadrul programelor difuzate, lucru ce nu s-a întâmplat în emisiunea amintită mai sus.

În esenţă, radiodifuzorul a prezentat subiecte referitoare la viaţa intimă şi privată a unor persoane, fără acordul acestora şi fără a exista niciun interes public care să justifice aducerea lor la cunoştinţa publicului, fapt care a fost de natură să afecteze dreptul la imagine al persoanelor respective.

De asemenea, în scopul asigurării protecţiei copiilor în cadrul programelor audiovizuale, legiuitorul a prevăzut la art. 16 din Codul audiovizualului criteriile de care radiodifuzorii vor ţine seama în clasificarea producţiilor audiovizuale şi a orelor de difuzare a aceastora.

Printre criteriile enunţate la acest articol, sunt prevăzute şi criterii precum : psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ; calitatea şi tipologia limbajului ; genul sau temele producţiilor audiovizuale.

Consiliul a constatat că radiodifuzorul nu a ţinut cont, în clasificarea emisiunii, de criteriile prevăzute de Codul audiovizualului, programând şi difuzând aceste ediţii (între orele 16.00-18.30) la ore la care copiii au acces neîngrădit la vizionarea programelor.

Or, în raport de temele alese a fi puse în discuţie, titlurile afişate, participarea unor invitaţi (al căror caracter şi model social este discutabil), radiodifuzorul ar fi putut anticipa că desfăşurarea emisiunii este susceptibilă de nerespectarea legislaţiei audiovizuale.

Având în vedere conţinutul emisiunii, ora de difuzare, limbajul utilizat, emisiunea a fost de natură să afecteze dezvoltarea mentală şi morală a acestora, ilustrându-se în emisiune un comportament uman ce poate fi asilimat cu uşurinţă de minori, al căror discernământ este redus.

Membrii Consiliului consideră că toţi radiodifuzorii au obligaţia de a asigura o protecţie reală a publicului minor şi că difuzarea emisiunilor cu un asemenea conţinut trebuie făcută cu responsabilitate, astfel încât minorii să nu fie expuşi unor riscuri psihice şi/sau morale.

Pentru aceste considerente, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului cu suma de 5.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 162 alin. (2) şi alin. (3) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. (titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 150/30.05.2006 şi al deciziei de autorizare audiovizuale nr. 1239.0/30.01.2007, pentru postul de televiziune KANAL D) se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1) şi (2), art. 42 alin. (1) raportate la art. 16 alin. (1) şi (3) lit. f), k) şi l) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A . C.U.I. 18684823
B-dul Timişoara nr. 26Z, Clădirea Anchor Plaza
Birou 6A01, corp A, etaj 6, sector 6
BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune KANAL D

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 353/18.03.2010 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. DOGAN MEDIA INTERNATIONAL S.A. pentru postul de televiziune KANAL D şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune KANAL D cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât în emisiunea „La şuetă cu Bahmu« , ediţiile din 18 şi 22 ianuarie 2010, au fost prezentate subiecte referitoare la viaţa intimă şi privată a unor persoane, fără acordul acestora şi fără a exista niciun interes public care să justifice aducerea lor la cunoştinţa publicului, fapt care a fost de natură să afecteze dreptul la imagine al persoanelor. »

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.