Decizia nr. 335 din 10.03.2010

10.03.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. RADIO XXI SRL cu sediul în Str. Horia Măcelariu, nr. 36-38, sector 1, BUCUREŞTI

pentru postul RADIO 21

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 martie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea „Fabrica DeMentă", ediţiile din 4 şi 12 februarie 2010, transmise în intervalul orar 06.30 - 10.00, de postul RADIO 21.

Postul RADIO 21 aparţine radiodifuzorului S.C. RADIO XXI S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. R 064.1/07.07.1993 şi decizia de autorizare nr. 023.3/22.07.2008).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. RADIO XXI SRL a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 16 alin. (3) lit. f) şi k) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin.(2) din Legea audiovizualului, difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective.

La art. 16 alin. (3) din Codul audiovizualului sunt prevăzute criteriile generale în funcţie de care radiodifuzorii vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale, printre care se regăsesc :

„lit. f) psihologia personajelor şi reperele morale pe care acestea le oferă copiilor sau adolescenţilor ;
lit. k) calitatea şi tipologia limbajului.« În fapt, în zilele de 4 şi 12 februarie 2010, în intervalul orar 06.30-10.00, postul RADIO 21 a difuzat emisiunea „Fabrica Dementă », prezentată de Orlando, Blaj şi Bubanu. În cadrul acestor două ediţii ale emisiunii, prezentatorii au făcut comentarii pe marginea unor subiecte pe teme sexuale, folosind un limbaj licenţios, neadecvat orei de difuzare, oră accesibilă minorilor.

În emisiunea „Fabrica Dementă" din data de 04.02.2010 a fost difuzată, la orele 7.29, 8.45 şi 9.46, rubrica „Ştiri din neştire” inspirată, aşa cum au afirmat prezentatorii, de un articol apărut pe site-ul Times.ro, potrivit căruia „doi din cinci români evită stările de sevraj şi-şi menţin starea de veselie consumând lichid seminal regulat”.

Pornind de la presupusa ştire, prezentatorii emisiunii au întrebat telefonic ascultătorii „cam câţi litri de lichid seminal consumaţi dumneavoastră în 24 de ore ?” şi au făcut comentarii pe marginea subiectului.

Exemplificăm din raportul de monitorizare :

„Cică aşa ar trece românul peste depresie. Noi am dus mai departe acest experiment şi am pus o întrebare ascultătorilor de 21 ieri după-masă.”
(...)
Moderator : Din ce în ce mai mulţi români alungă depresia consumând lichid seminal. Potrivit unui sondaj realizat de institutul Tusea şi Junghiul din Bucureşti s-a arătat că 2 din 5 români evită stările de sevraj şi îşi menţin starea de veselie consumând lichid seminal regulat, cel puţin de două ori pe zi. Persoanele care nu au parteneri stabili îşi pot procura lichidul seminal zilnic de la dozatoarele speciale din farmacii, la preţuri promoţionale.

Moderatorul apelează telefonic : Bună ziua, vă deranjez de la institutul Tusea şi Junghiul din Bucureşti, Petre mă numesc, facem un studiu despre calitatea vieţii în România. Dumneavoastră câţi litri de lichid seminal consumaţi pe zi ?
Ascultătoare : Cu tot cu apă, cu tot ce conţine în mâncare ?
Moderator : Da, exact.
Ascultătoare : Cam patru să spun, trei, patru cam aşa (...)
(...)

În aceeaşi ediţie a emisiunii Fabrica Dementă din data de 4 februarie 2010, la orele 07.41 şi 09.44, cei trei moderatori Orlando, Blaj şi Bubanu au comentat un interviu cu primarul Cristian Poteraş, publicat în ziarul Libertatea, având ca subiect „legalizarea sexului în spaţii publice special amenajate”.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Blaj (ora 7.41) : Am promis că vorbim despre primarul Poteraş, care vrea legalizarea sexului în spaţii publice special amenajate. Băieţii de la Libertatea i-au luat un interviu, din câte am înţeles. I-au pus câteva întrebări, zice : „Aţi fi permisiv cu un proiect de hotărâre care să permită libertatea sexuală în parcurile din sector la fel ca la Amsterdam ?” Ce zice domnul Poteraş : „În parcuri nu, în locurile special amenajate da, dar nu oriunde şi oricând. Societăţile acceptă mai mult sau mai puţin acest lucru. Noi greşim că nu legiferăm acest lucru.”
(...)
Bubanu : Păi, am avut aşa până acum. Deci, am avut piticul, eleva, profesoara, pensionara... Ăştia sunt porno toţi. Nu era normal ca încă o categorie să-şi facă loc în nomenclator ? Şi atunci ne-am gândit să-l declarăm pe primarul Poteraş primarul porno... Pornoraş, primarul pornoraş ca să rimeze.
(...)
Blaj (ora 9.44) : Citeam ieri în ziarul Libertatea un interviu cu primarul Poteraş.
Orlando : Nu, ai zis greşit... Pornoraş.
Blaj : A, da, am zis că-l denumim altfel... I-au pus diferite întrebări cei de la Libertatea, la un moment dat îl întreabă „aţi fi permisiv cu un proiect de hotărâre care să permită libertatea sexuală în parcurile din sector la fel ca la Amsterdam ?” Ce răspunde primarul Poteraş... (...) Deci, primarul Poteraş vrea legalizarea sexului în spaţii publice special amenajate ?
Bubanu : Da, păi da, mi se pare normal. Ai avut pitic, profesoară, elev, pensionară porno, trebuie să ai şi un primar porno nu ?
Blaj : Da, dar în cazul lui ar trebui să rimeze puţin...
Bubanu : Păi da, am zis pornoraş, să fie domnul pornoraş şi ar mai fi de aplaudat faptul că sprijină fotosinteza cu parcurile... cu polenizarea... Şi întrebarea pusă de cei de la Libertatea nu mi se pare foarte corectă, că ei spun aşa „aţi fi permisiv cu un proiect de hotărâre ?” Eu aş fi zis altfel... Aţi rămâne pasiv la un proiect de hotărâre ? Mi se pare o tâmpenie. Cum măi, legalizarea sexului în spaţii publice special amenajate ?
Blaj : Eu ţi-am zis deci, asta trebuie făcută frumos aşa cu înscrieri prin SMS. Te înscrii pe listă, dai un telefon, întrebi dacă, ca la locurile de parcare. Avem cinci locuri libere.
Bubanu : Mai sunt locuri ? Pot să intru ?
Orlando : Frate, ştii la ce s-a gândit domnul pornoraş ? Păi, chestia asta e ca pipi, mă.
Blaj : Cum e ca pipi ?
Orlando : Păi, dacă-ţi vine să faci, nu trebuie s-o faci ? Dacă eşti în parc spre exemplu şi vrei să faci treabă mică, poate îţi vine altceva nu trebuie s-o faci ? Normal, suntem într-o ţară democratică.
Blaj : Dar nu poţi să te abţii până acasă ?
Orlando : Păi, nu ştiu. Da.
Bubanu : Mai ales dacă eşti singur. Păi, ha, ha, ha ! (...)”.

Tema emisiunii Fabrica Dementă din data de 12.02.2010 a fost „despre vedete şi cum e să fii vedetă”, iar ascultătorii au fost invitaţi să trimită mesaje prin SMS şi să spună ce vedetă şi-ar dori să fie. Au fost citite mai multe mesaje de la ascultători printre care şi cel al Monei din Deva :

„Blaj (ora 6.45) : „Eu vreau să fiu star porno, să pot să o fac cu oricine. Prietenul meu nu poate mai mult de 5 minute. E frumos, important, dar praf în pat. Mona din Deva”.
(...)
„Orlando : Da, mărimea nu contează. Da.
(...)

Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat normele legale în materie de protecţie a minorilor în cadrul serviciilor de programe, întrucât în cadrul emisiunilor menţionate, prezentatorii au folosit expresii licenţioase, cu conotaţii sexuale, de natură a afecta dezvoltarea morală şi mentală a copiilor.

Consiliul consideră că respectivele comentarii au depăşit limitele decenţei şi ale umorului subtil, fiind lipsite de valoare educativă sau informaţională.

Difuzarea de programe audiovizuale cu un astfel de conţinut, la ore la care copiii au acces neîngrădit la audierea programelor (respectiv intervalele orare 06.30-10.00 şi 11.00-15.00), aduce atingere dezvoltării acestora, care, din cauza lipsei de maturitate psihică, asimilează acest gen de comportament şi vocabular ca pe unul firesc.

Potrivit legislaţiei audiovizuale, radiodifuzorul avea obligaţia de a ţine cont atât de intervalul orar de difuzare, cât şi de criteriile generale prevăzute de legislaţia din domeniu, îndeosebi cele cu privire la reperele morale pe care personajele le oferă copiilor sau adolescenţilor, precum şi tipologia limbajului.

În scopul asigurării protecţiei copiilor, legiuitorul a instituit norme cu privire la difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora.

Astfel, protecţia minorilor se realizează, în principal, fie prin interdicţia de a difuza programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală şi morală a copiilor, fie prin programarea acestora în intervale orare la care copiii nu au acces la audiţia programelor respective.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a difuza programele audiovizuale cu respectarea principiului interesului superior al copilului.

De asemenea, membrii Consiliului consideră că prin natura întrebării adresate radioascultătorilor, prezentatorii au profitat de buna credinţă a acestora, care, din varii motive, nu au putut percepe înţelesul corect al sintagmei utilizate (lichid seminal).

Faţă de aceste aspecte, în temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. g) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. RADIO XXI S.R.L. pentru postul RADIO 21 şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 06.00-14.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul RADIO 21 cu somaţie publică, întrucât, în ediţiile emisiunii „Fabrica DeMentă", difuzate în 4 şi 12 februarie 2010, într-un interval orar accesibil tuturor categoriilor de public, inclusiv minorilor, realizatorii emisiunilor au făcut comentarii pe marginea unor subiecte pe teme sexuale, folosind un limbaj licenţios.

Transmiterea emisiunilor cu un conţinut neadecvat orei de difuzare este de natură a afecta dezvoltarea psihică şi morală a minorilor, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 39 din Legea audiovizualului. "

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.