Decizia nr. 275 din 04.06.2013

04.06.2013


envoyer l'article par mail title=

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 4 iunie 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, reclamaţia înregistrată la CNA sub nr. 3041/08.03.2013, precum şi punctul de vedere formulat de Comitetul Etic al RAC prin adresa 154/19.04.2013, înregistrată la CNA sub nr. 3041PDVP/29.05.2013, cu privire la spotul publicitar „Lagtag Făgăraş, brânză de vaci cu smântână”, difuzat în luna martie 2013 de posturile de televiziune Antena 1, Antena 3, Realitatea TV, România TV, B1 TV, TVR 1 şi Antena 2 .

În urma vizionării şi analizării spotului publicitar, membrii Consiliului au constatat că acesta a fost difuzat cu încălcarea prevederilor art. 93 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor invocate, comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale.

Potrivit raportului de monitorizare, spotul publicitar „Lagtag Făgăraş, brânză de vaci cu smântână”, difuzat pe postul de televiziune B1 TV, în data de 09.03.2013, la ora 16.50, a avut următorul conţinut :

„Soţul : (fredonând o frântură de melodie) De necrezut… mmm… ce ?
Soţia : Ce e ?!
Soţul : (gustând din produs) E… dar n-are cum să fie.
Soţia : (dându-i o lingură mare de lemn) Şi dacă are ? Ia, aici, o lingură mai mare.
Soţul : E bună, dar…
Soţia : E.
Soţul : Nu e.
Soţia : Aia e, dar are mai multă smântână.
Soţul : ( arătându-i bolul gol) Are, dar nu mai e !
Voce din off : Făgăraş ! Brânza proaspătă cu cea mai multă smântână. Lactag. Pe gustate !
La sfârşitul spotului, pe ecran apare o cutie de Făgăraş de la Lactag, însoţit de mesajele : „Brânza proaspătă cu cea mai multă smântână ; Lactag. Pe gustate ! ; w w w.pegustate.ro.”

Membrii Consiliului au constatat că spotul publicitar a fost difuzat cu încălcarea prevederilor legale referitoare la respectarea dreptului publicului la informare corectă şi asigurarea unei concurenţe loiale, principiile prevăzute expres la art. 93 din Codul audiovizualului.

Astfel, în spotul analizat afirmaţia potrivit căreia produsul Făgăraş ar fi brânza de vaci „cu cea mai multă smântână” nu este susţinută de informaţii minime din care să rezulte că aceasta este veridică, respectiv nu sunt arătate datele în baza cărora produsului promovat ar fi unul „cu cea mai multă smântână”, putându-se aprecia că această comparaţie are în vedere produse similare din aceeaşi categorie, respectiv a lactatelor.

Or, în lipsa unor informaţii suplimentare, această afirmaţie este de natură a induce în eroare consumatorii, care pot considera că produsul promovat în aceste condiţii, ar fi, într-adevăr, singurul care ar conţine cea mai mare cantitate de smântână, în comparaţie cu celelalte produse similare care sunt comercializate pe piaţă.

În acest sens, prin punctul de vedere exprimat, Comitetul Etic al RAC a stabilit că în ceea ce priveşte spotul pentru produsul Făgăraş, brânză cu smântână, afirmaţia Făgăraş, „brânza proaspătă cu cea mai multă smântână” încalcă prevederile articolului 5.1 din Codul de Practică în Publicitate elaborat de RAC. Sintagma „cu cea mai multă smântână” reprezintă o comparaţie a unei caracteristici măsurabile (cantitatea de smântână din produs) între produsul Făgăraş şi toate celelalte produse similare din piaţă, afirmaţie care trebuie să fie susţinută cu date concrete, verificabile pe toată perioada comunicării.

Faţă de aceste aspecte, Consiliul consideră că în forma difuzată, spotul publicitar de promovare a produsului „Lagtag Făgăraş, brânză de vaci cu smântână”, nu asigură o informare a publicului conformă cu dispoziţiile art. 93 din Codul audiovizualului, potrivit cărora comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de informare corectă a publicului şi de asigurare a unei concurenţe loiale.

Consiliul consideră că numai respectarea prevederilor legale invocate poate asigura, pe de o parte, o informare corectă şi completă a publicului telespectator, iar, pe de altă parte, o competiţie loială între diferiţi furnizori care promovează astfel de produse pe posturile de televiziune.

Pentru aceste considerente, cu respectarea prevederilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune intrarea în legalitate în privinţa spotului publicitar „Lagtag Făgăraş, brânză de vaci cu smântână”, în sensul ca, în viitor, acesta să fie difuzat cu respectarea prevederilor referitoare la publicitate din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.