Decizia nr. 240 din 11.02.2010
11.02.2010
privind somarea S.C. SBS BROADCASTING MEDIA S.R.L.,
Bucureşti, B-dul Dimitrie Pompei, nr. 9-9A, clădirea 20, et. 8, sector 2
pentru postul KISS FM
Sibiu, str. Fraţii Buzeşti nr. 9, bl. 5, ap. 41
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 11 februarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul de monitorizare întocmit de Serviciul Inspecţie cu privire la difuzarea programului local de către postul KISS FM din Sibiu.
Postul de radio KISS FM din Sibiu aparţine radiodifuzorului S.C. SBS BROADCASTING MEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. R035.4/25.03.1993, decizia de autorizare iniţială nr. 061.0/27.09.1994, nr. 061.0-1/27.09.1994 pentru localitatea Sibiu, judeţul Sibiu).
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. SBS BROADCASTING MEDIA S.R.L. a încălcat dispoziţiile art. 2 din Decizia nr. 574/2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune.
Potrivit prevederilor invocate, radiodifuzorii care deţin licenţe audiovizuale regionale şi/sau locale pentru difuzarea pe cale radioelectrică terestră a unui serviciu de programe de radiodifuziune sonoră în localităţi cu o populaţie de peste 150.000 de locuitori au obligaţia de a realiza şi difuza zilnic, în intervalul orar 6,00 - 24,00, un program local cu o durată cumulată de minimum 30 de minute.
În sensul art. 1 din actul normativ menţionat, prin sintagma program local se înţelege : informaţii (inclusiv informaţii meteo locale), reportaje, interviuri, dezbateri privind evenimente din actualitatea cotidiană a comunităţii aflate în zona de acoperire a serviciului de programe. În conformitate cu prevederile art. 2 din Decizia 574/2008, postul KISS FM din Sibiu are obligaţia legală de a realiza şi difuza zilnic program local cu o durată cumulată de minimum 30 de minute.
În fapt, în urma monitorizării efectuate în perioada 27 ianuarie - 2 februarie 2010, s-a constatat că postul KISS FM din Sibiu a difuzat program local a cărui durată nu a fost de minimum 30 minute/zi, fapt ce contravine art. 2 din Decizia nr. 574/2008.
Astfel, durata zilnică a programului local difuzat pe postul KISS FM a fost de aproximtiv 18 minute, în loc de minimum 30 de minute cât prevede legiuitorul.
În cadrul programului local, postul KISS FM a difuzat informaţii cu privire la evenimentele din actualitatea locală a judeţului Sibiu, precum şi informaţii despre alte zone din ţară, respectiv din judeţele Braşov, Cluj, Alba, Mureş şi Bistriţa-Năsăud.
Din cele 18 minute alocate zilnic difuzării programului local, 6-8 minute au fost dedicate difuzării de informaţii referitoare la evenimentele din actualitatea judeţului Sibiu.
De asemenea, conform grilei de programe aprobată de CNA în data de 14.01.2010, structura programelor după sursa de provenienţă este următoarea :
- informaţii locale, regionale şi program muzical local - 275 minute/săptămână
- programul Kiss FM Bucureşti - 9.805 minute/săptămână
Având în vedere faptul că radiodifuzorul nu a respectat dispoziţiile cuprinse în Decizia nr. 574/2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune, membrii Consiliului au decis sancţionarea cu somaţie publică.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 7 din Decizia CNA 574/2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune şi ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. SBC BROADCASTING MEDIA S.R.L. pentru postul de radio KISS FM din Sibiu şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul respectării obligaţiilor legale referitoare la difuzarea programului local de radiodifuziune.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori în intervalul orar 06.00-14.00, următorul text :
„Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului a sancÅ£ionat postul de radio KISS FM din Sibiu cu somaÅ£ie publică, întrucât în perioada 27 ianuarie - 2 februarie 2010 nu a difuzat program local cu o durată de minimum 30 de minute, astfel cum se prevede în Decizia nr. 574/2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.