Decizia nr. 221 din 14.05.2013
14.05.2013
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 14 mai 2013, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, reclamaţia înregistrată la CNA sub nr. 2816/05.03.2013, precum şi punctul de vedere transmis de Consiliul Român pentru Publicitate (RAC) cu privire la un spot de promovare pentru produsul „Colon Help”, transmis de postul de televiziune Prima TV în cadrul emisiunii „Ajutor ! Vreau să slăbesc”, ediţia din 21.02.2013. Potrivit raportului de monitorizare, într-una din pauzele publicitare ale ediţiei, la ora 21.52, între coperte de publicitate, cu menţiunea scrisă „Publicitate”, a fost difuzat un spot de 50 de secunde pentru ColonHelp.
Spotul a constat într-un mesaj transmis de un bărbat, care avea alături imagini cu denumirea produsului ColonHelp : „Ne dorim ca această emisiune să se constituie într-un exemplu pozitiv, într-un factor inspiraţional şi motivaţional pentru toţi cei care doresc să adopte un stil de viaţă sănătos. În acelaşi timp, dorim să tragem un semnal de alarmă cu privire la faptul că România, din păcate, se situează la acest moment pe locul 3 în Europa în clasamentul obezităţii, în vreme ce cu 10 ani în urmă, se situa pe locul 24. Prin emisiunea „Ajutor ! Vreau să slăbesc” vrem să arătăm că se poate. Concurenţii din primele trei ediţii sunt o dovadă în acest sens. Integrat într-un stil de viaţă sănătos, Colon Help are rezultate excepţionale : reglează tranzitul, scade colesterolul şi glicemia şi, mai ales, te ajută în lupta cu kilogramele în plus. Nu promitem minuni, însă asigurăm pe cei care se hotărăsc să schimbe stilul de viaţă, să facă mai mult sport şi să folosească produsul sută la sută natural, cum este ColonHelp, că sănătatea lor va avea doar de cîştigat. Ai grijă de sănătatea ta ! ColonHelp este prietenul sănătăţii tale. Voce din off pe imaginea produsului : Acesta este un supliment alimentar. Citiţi cu atenţie informaţiile de pe ambalaj.
Spotul a conţinut şi următoarele imagini, care s-au derulat în timpul mesajului redat mai sus :
• pe un ecran amplasat în decor :
- rafturi cu produse dintr-un supermarket
- o tânără care mânca
- o femeie supraponderală care privea câteva feluri de mâncare
• pe ecran complet :
- un abdomen, în timp ce era măsurată circumferinţa taliei
- un cântar şi picoarele cuiva care se cântărea, indicatorul oscilând între 80 şi 90 de kilograme.
- o femeie care folosea ColonHelp într-un amestec aflat în pahar
- o femeie tânără, aplaudată de câteva persoane.
În urma vizionării înregistrării, membrii Consiliului au apreciat că materialul audiovizual prezentat nu a respectat dispoziţiile art. 133 alin. (1) şi 134 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Potrivit dispoziţiilor invocate :
ART. 133
(1) Publicitatea şi teleshoppingul la produsele şi tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să includă avertizarea, sonoră şi scrisă : « Consultaţi medicul înainte de a urma dieta. »
ART. 134
(1) Publicitatea şi teleshoppingul pentru produsele sau tratamentele pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale trebuie să respecte următoarele condiţii :
...
c) să nu se adreseze în mod direct persoanelor obeze şi să nu includă exemple în care vorbesc sau apar persoane care ar fi fost obeze înainte de a utiliza produsele ori serviciul cărora li se face publicitate.
Or, aşa cum rezultă din întregul context al prezentării, materialul analizat de membrii Consiliului, promovează un supliment alimentar care “Integrat într-un stil de viaţă sănătos” “te ajută în lupta cu kilogramele în plus”, aşadar un produs pentru slăbit ori pentru menţinerea greutăţii corporale.
Faţă de acest aspect, Consiliul a considerat că, pentru respectarea dispoziţiilor legale, era necesar ca în conţinutul materialului de promovare să fie inclusă şi avertizarea sonoră şi scrisă : « Consultaţi medicul înainte de a urma dieta. »
De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că materialul în ansamblu, prin informaţiile pe care le prezintă şi, în special, prin imaginile care au însoţit prezentarea, se adresează în mod direct persoanelor obeze ori induce ideea că persoanele care apar în imagini ar fi fost obeze înainte de utilizarea produsului.
Potrivit dispoziţiilor legale o astfel de adresare directă a publicităţii pentru tratamente pentru slăbit sau pentru menţinerea greutăţii corporale, persoanelor obeze, este interzisă.
La analizarea spotului, Consiliul a ţinut cont şi de decizia Comitetul Etic al RAC, cu privire la acest material audiovizual, transmisă Consiliului prin adresa nr. 2816PDVP/30.04.2013
Astfel, având în vedere aceste aspecte, membrii Consiliului apreciază că spotul publicitar analizat a fost difuzat cu nerespectarea dispoziţiilor art. 133 alin. (1) şi 134 alin. (1) lit. c) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
În temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune intrarea de îndată în legalitate în privinţa spotului „COLON HELP” difuzat de postul de televiziune Prima TV, în sensul ca acesta să respecte condiţiile specifice publicităţii prevăzute de legislaţia audiovizuală.