Decizia nr. 216 din 23.04.2015
28.04.2015
privind somarea S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L.
cu sediul în comuna Vâlcăneşti, sat Trestioara nr. 27, judeţul Prahova
C.U.I. 16656622
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 23 aprilie 2015, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie şi Nota Biroului Licenţe Autorizări nr. 77/09.03.2015 cu privire la reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Drăgăneşti, judeţul Prahova, aparţinând S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L.
Potrivit documentelor prezentate de departamentele de specialitate, distribuitorul de servicii S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. a deţinut patru avize de retransmisie cu staţiile centrale în localităţile Gherghiţa, Bărăitaru, Drăgăneşti şi Belciug, judeţul Prahova.
Din conţinutul acestor documente, reiese faptul că avizele de retransmisie deţinute de societate pentru localităţile menţionate mai sus au fost retrase prin Decizia C.N.A. nr. 547/27.05.2010, ca urmare a radierii S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Analizând raportul prezentat de Serviciul Inspecţie, membrii Consiliului au constatat că S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. a încălcat prevederile art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât a retransmis servicii de programe fără a mai deţine aviz de retransmisie eliberat de Consiliu pentru reţeaua de comunicaţii electronice din localitatea Drăgăneşti, judeţul Prahova. Potrivit dispoziţiilor invocate, retransmisia de servicii de programe de către distribuitorii de servicii se va face numai pe baza avizului eliberat de Consiliu.
În fapt, în urma controlului efectuat de inspectorul teritorial al C.N.A. în data de 01.04.2015, în localitatea Drăgăneşti, judeţul Prahova, s-a constatat că în reţeaua de comunicaţii electronice din această localitate S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. retransmitea, în sistem analogic, următoarele programe : ANTENA 3, ANTENA 1, TVR2, PRO TV, TVR1, DIVA, ACASĂ TV, CREDO TV, NAŞUL TV, NAŢIONAL TV, PRO CINEMA, KANAL D, ETNO, REALITATEA TV, ANTENA STARS, DOLCE SPORT1, DA VINCI LEARNING, PRIMA TV, DIGI 24, SPORT.RO, DOLCE SPORT 2, ZU TV, NAŢIONAL 24 PLUS, ROMÂNIA TV, EUFORIA LIFESTYLE TV, HIT MUSIC CHANNEL, B1 TV, MOOZ DANCE, ACASĂ GOLD, TV SUD EST, FAVORIT TV, SPERANŢA TV, TVR INTERNAŢIONAL, U TV, TARAF TV, TRINITAS TV, TVR NEWS, KISS TV, INEDIT TV, VP-TV, TV H şi TVR 3.
Astfel, membrii Consiliului au constatat că această societate retransmitea mai multe servicii de programe, fără să deţină aviz de retransmisie eliberat de Consiliu, document în virtutea căruia se acordă unui distribuitor de servicii dreptul la retransmisia printr-o reţea de comunicaţii electronice specificată a unor servicii de programe, în condiţiile legii.
Retransmisia de servicii de programe fără aviz contravine dispoziţiilor art. 74
alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, faptă care, potrivit prevederilor art. 90 alin. (1) lit. j) din aceeaşi lege, constituie contravenţie şi se sancţionează în conformitate cu prevederile aceluiaşi articol.
Faţă de aceste aspecte, ţinând cont de criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au propus sancţionarea S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. cu somaţie publică.
Supusă la vot, propunerea de sancţionare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
În temeiul dispoziţiilor art. 90 alin. (1) lit. j) şi alin. (3) din Legea audiovizualului
nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea
DECIZIE :
Art. 1 : S.C. DDANYSAT UNIVERSAL S.R.L. se sancţionează cu somaţie publică de intrare în legalitate de îndată pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
Art. 2 : În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.