Decizia nr. 199 din 21.01.2010
21.01.2010
Întrunit în şedinţă publică în ziua de 21 ianuarie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sesizarea înregistrată sub nr. 359/10.01.2010, cu privire la spotul de promovare a site-ului bonitatea.ro, difuzat de posturile ETNO şi TARAF TV.
Conform raportului de monitorizare, clipul are următorul conţinut :
În imagini apare un bărbat care pare a încheia o afacere, după care semnează, foarte deprimat o hârtie, apoi se îndreaptă spre un laţ de spânzurătoare. În timp ce se derulează imaginea, o voce din off face următorul enunţ : „O afacere ce părea bună. Se poate sfârşi prost. Chiar foarte prost. Verifică-ţi partenerii de afaceri. www.bonitate.ro. Solicită un raport de bonitate pentru fiecare client nou sau potenţial partener de afaceri. Pentru afaceri sigure şi prospere. Pentru liniştea familiei tale. www.bonitate.ro. Siguranţa afacerii dumneavoastre”.
Enunţul : „Se poate sfârşi prost. Chiar foarte prost”, se suprapune imaginilor cu laţul de spânzurătoare.
În imaginile următoare acelaşi bărbat, care se presupune că a consultat site-ul „bonitate” discută la telefon într-un birou al unei firme după care se întâlneşte cu familia sa (fericită) pe care o îmbrăţişează.
Vizionând spotul publicitar membrii Consiliului au constatat că sunt încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) prima teză, din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi prevederile art. 15 alin. (1) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual. Potrivit art. 29 alin. (1) din Legea audiovizualului :
(1) Comunicările comerciale audiovizuale difuzate de furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele condiţii :
b) să nu facă uz de tehnici subliminale.
(2) Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să nu provoace nicio daună morală, fizică sau mentală minorilor (...)
Conform prevederilor art. 15 alin. (1) din Codul Audiovizualului, în intervalul orar 6,00 - 20,00 radiodifuzorii nu pot difuza anunţuri promoţionale care includ scene de violenţă, sex, limbaj vulgar sau alte elemente ce pot afecta copiii.
Sesizarea primită de Consiliu se referă la faptul că, prin imaginile pe care le conţine, spotul induce ideea că rezolvarea problemelor de afaceri, apărute în urma neverificării partenerilor este spânzurătoarea, astfel încât acesta poate induce tinerilor ideea că dacă au probleme de orice fel, rezolvarea lor este suicidul.
Analizând spotul, membrii Consiliului au constatat că acesta încalcă prevederile audiovizuale referitoare la publicitate, în special pe cele privind conţinutul subliminal, precum şi pe cele privind interdicţia de a cuprinde elemente ce pot afecta minorii.
Astfel Consiliul a constatat că, deşi mesajul promoţional al spotului încearcă să evidenţiaze că informarea ori informaţiile sunt vitale pentru un om de afaceri sau pentru o afacere, spotul, în forma în care este prezentat, este de natură să influenţeze comportamentul publicului în general, nu doar al oamenilor de afaceri, şi să inducă telespectatorilor ideea că, în cazul unui eşec, soluţia este să-ţi pui capăt zilelor.
Consiliul a mai apreciat că vizionarea de către minori a unui astfel de spot, care prezintă suicidul ca o rezolvare a unei situaţii economice proaste, poate afecta copiii şi este foarte periculoasă pentru aceştia, având în vedere discernământul redus datorat vârstei şi, implicit, lipsa de experienţă a acestora, ştiut fiind că minorii adoptă comportamente sau imită cu uşurinţă ceea ce văd sau aud în jurul lor, fără a conştientiza pericolul real al unor situaţii, precum cele prezentate în spot.
Pentru aceste considerente, Consiliul Naţional al Audiovizualului dispune, în temeiul şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, intrarea deîndată în legalitate în privinţa spotului, în sensul că acesta să fie difuzat cu respectarea prevederilor legale.