Decizia nr. 199 din 10.02.2011

10.02.2011


envoyer l'article par mail title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. RCS & RDS S.A.

cu sediul în BUCUREŞTI, str. Dr. Staicovici nr. 75 Clădirea Forum 2000, Building, faza I, et. 2, sector 5
C.U.I 5888716

pentru postul 10 TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 10 februarie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiei înregistrate la CNA cu nr. 1350/02.02.2011 privind emisiunea „Naşul” difuzată în ziua de 27 ianuarie 2011 de postul 10 TV.

Postul de televiziune 10 TV aparţine radiodifuzorului S.C. RCS & RDS S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 273/07.12.2010 şi decizia de autorizare nr. 1727.0/09.12.2010).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării emisiunii, Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat dispoziţiile art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit prevederilor invocate, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

În fapt, în ziua de 27 ianuarie 2011, postul de televiziune 10 TV a difuzat, de la ora 19.52, o ediţie a emisiunii “Naşul”, moderată de domnul Radu Moraru.

Începând cu ora 21.55, emisiunea i-a avut ca invitaţi pe d-nii : Doru Mitruş – redactor şef “Vocea Argeşului”, Costel Oprea – jurnalist de investigaţii, ancheteonline.ro, Mircea Andrei – senator PD-L, Ioan Ghişe – senator PNL, Dan Andronic – jurnalist bloger.

Subiectul pus în discuţie a vizat, aparent, arestarea preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş, dl. Constantin Nicolescu, iar pe ecran a fost afişat titlul : “Arestarea unui om politic produce isterie la televizor”.

Analizând emisiunea, membrii Consiliului au constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea regulilor privind informarea obiectivă a publicului.

Consiliul a constatat, pe de o parte, că absenţa din emisiune a domnului Constantin Nicolescu sau a unui reprezentant al acestuia, precum şi prezenţa în emisiune a persoanelor menţionate a creat de la început premiza unui dezechilibru al punctelor de vedere exprimate, care nu putea oferi publicului posibilitatea de a-şi forma o opinie corectă, iar, pe de altă parte, că moderatorul emisiunii a optat ca el însuşi să dezinformeze publicul în legătură cu anumite aspecte referitoare la cazul Nicolescu.

În acest sens, moderatorul a fost cel care nu a informat corect publicul în legătură cu spitalul la care a fost transportat, iniţial, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, afirmând că acesta a fost transportat direct la Bucureşti şi nu la Spitalul judeţean Argeş.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Radu Moraru : Nu, dar e deja telenovelă. Pentru 10 mii de oameni care au ieşit, iertaţi-mă , dar nu cred că erau nici de speriat, poate erau de aplaudat. Bravo lor ! Doi, să nu dramatizăm acum pentru că, repet, pentru oamenii simpli nu plânge nici un senator al patriei pentru oamenii simpli, dar când e unul care are şi avocaţi şi bani şi tot ce îşi poate permite, este şi mare preşedinte de CJ, brusc toată clasa politică începe să plângă. Eu vă întreb : de ce nu s-a dus la spital la 5 minute de locul respectiv ? Pentru că acolo există spital judeţean, cu secţie de urgenţe, tot ce trebuie. De ce trebuia neapărat transportat la Bucureşti ?”.

În intervenţia telefonică pe care a avut-o, la un moment dat, domnul Mircea Drăghici, acesta a încercat să corecteze informaţia oferită publicului de către moderator.

Cităm din raportul de monitorizare :

Mircea Drăghici : Nu aveţi informaţia corectă din nou. A fost transportat la spitalul judeţean. De acolo a fost transportat la Floreasca.
Radu Moraru : Dar de ce ? Ce, spitalul judeţean, atunci să nu mai ducem pe nimeni la spitalul judeţean.
Mircea Drăghici : Pentru că a fost diagnosticat cu o chestiunea care nu putea fi tratată sau investigată la spitalul judeţean.”.

Moderatorul emisiunii nu a respectat dreptul publicului la o informare obiectivă nici cu privire la presupusa relaţie „de subordonare” existentă între dl. Constantin Nicolescu şi dl. Nicolae Văcăroiu, afirmând că dl. Nicolae Văcăroiu îşi permitea, în calitate de premier al României, să creeze o serie de facilităţi uriaşe domnului Nicolescu.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Radu Moraru : ... Pentru că eu de exemplu pe domnul Nicolescu îl studiez de pe vremea când domnul Nicolae Văcăroiu îşi permitea în calitate de premier al României să creeze o serie de facilităţi uriaşe în mod special cadou domnului Nicolescu.”.

Reprezentantul PSD, dl. Mircea Drăghici a încercat, de asemenea, să corecteze, pentru informarea publicului şi această afirmaţie făcută de moderator.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Mircea Drăghici : Nu înţeleg. De ce natură cadourile şi din ce domeniu ?
Radu Moraru : Adică bani publici daţi după voia domniei sale, anchete jurnalistice, dacă-mi daţi voie, „Evenimentul Zilei” 1993-1994. Deci…
Mircea Drăghici : Care era legătura la acel moment ? Nici nu se cunoşteau domnul Nicolae Văcăroiu cu domnul Nicolescu.
Radu Moraru : Eu ştiu că se cunosc mai demult.
Mircea Drăghici : Domnul meu, eu sunt din Argeş şi din Piteşti şi vă spun că cel care l-a adus pe domnul Nicolae Văcăroiu în Argeş a fost domnul Nicolescu şi nu invers cum dumneavoastră aţi spus în această emisiune, că domnul Nicolae Văcăroiu l-a crescut pe domnul Nicolescu.
Radu Moraru : Nu aţi înţeles. Ieri am spus aşa : toată lumea crede că Nicolescu e protejatul lui Nicolae Văcăroiu. Şi eu ieri am demontat această legendă şi am spus : Nicolae Văcăroiu a fost şi este protejatul lui Nicolescu. Sunt nişte lucruri pe care dumneavoastră sunteţi mai tânăr, nu le ştiţi, de dinainte de 1989. La asta mă refeream.
Mircea Drăghici : Sunt false ambele afirmaţii. Nu mă suspectaţi că nu cunosc realitatea.”.

Membrii Consiliului au constatat că şi acuzaţiile formulate atât de moderator, cât şi de invitaţii emisiunii la adresa d-lui Nicolescu sau a familiei acestuia nu au oferit publicului posibilitatea de a-şi forma o părere obiectivă, în condiţiile în care persoanele acuzate nu au fost prezente pentru a se apăra, iar invitaţii nu au prezentat probe în susţinerea afirmaţiilor acuzatoare.

Mai mult, moderatorul, care potrivit art. 42 din Codul audiovizualului avea obligaţia de a solicita invitaţilor emisiunii să aducă probe în susţinerea acuzaţiilor formulate, nu numai că nu şi-a îndeplinit rolul de moderator, dar el a fost cel care a formulat la rândul său acuzaţii la adresa d-lui Nicolescu şi a familiei acestuia. Redăm din raportul de monitorizare :

Doru Mitruş : Începem cu o legendă urbană, sunt vecini care au povestit şi care îl cunosc de copil. El provine dintr-o familie de origine sănătoasă, cu 11 fraţi, surori. Gura lumii spune că, la Mihăieşti de unde este el, ar fi fost racolaţi, nu bag mâna în foc, de către fosta securitate. De fapt Petrică Nicolescu este sub-colonel, trecut în rezervă de la SIE. (...)
Radu Moraru : Deci fratele face parte din fostele structuri.
Doru Mitruş : Şi a pus umărul la distrugerea lui Câmpulung. Să nu uităm lucrul ăsta. (...).
Radu Moraru : Dar ce, fratele a fost implicat la Aro Câmpulung ?
Doru Mitruş : Da. A fost o întreagă cârdăşie acolo. Şi de Nicolae Văcăroiu s-a pomenit, şi de Constantin Nicolescu, şi de Petrică Nicolescu. În perioada aceea, Constantin Nicolescu, senator fiind, era preşedintele Comisiei de control al SIE. În acea perioadă, anii 2000, s-a spus că cei de la CIA din Statele Unite au trimis nişte hârtii prin care eram atenţionaţi, noi ca stat, că Juan Perez este un escroc. Acele hârtii nu au ajuns pe masa lui Adrian Năstase din câte am înţeles, niciodată. Radu Moraru : Interesant, deci el a fost şeful comisiei de control, dar fratele era taman colonel acolo. Interesant. Ce mai avem despre Costică Nicolescu ?”. (...).

Neîndeplinirea obligaţiei moderatorului de a solicita dovezi în susţinerea acuzaţiilor formulate la adresa persoanelor menţionate a condus la privarea publicului de a primi informaţii obiective în baza cărora să-şi poată forma propria opinie în legătură cu subiectul dezbătut.

În egală măsură, demnitatea şi dreptul la imagine al persoanelor la adresa cărora au fost făcute acuzaţiile au fost prejudiciate, fiind încălcate astfel şi dispoziţiile art. 42 din Codul audiovizualului.

Redăm din raportul de monitorizare :

„Doru Mitruş : E omul care taie şi spintecă în Argeş în ceea ce înseamnă banul în administraţia publică. Dacă ai o firmă şi vrei să ai o afacere profitabilă apelezi la Costică Nicolescu, nimic mai simplu. Totul se împarte. Îmi dădea exemplu o patroană de restaurant, se mai făceau chermeze la acel restaurant, chermeze ale PSD-ului. Şi cum procedau ? Nota de plată era trimisă primarului Pendiuc de multe ori. Costa meniul să spunem 100 de milioane, în acte treceau 200 de milioane. Se plăteau cele 200 de milioane, suta de milioane în plus se împărţea. Trei sferturi la partid, restul… (...).
Costel Oprea : Aţi precizat că el a avut spatele asigurat şi în continuare îl are. Cine a fost omul care l-a sprijinit foarte mult şi l-a lansat ? A fost Nicolae Văcăroiu. Deci dacă îmi aduc bine aminte, în perioada când el era senator, cu ajutorul lui Nicolae Văcăroiu el a intermediat o afacere foarte bună, pentru el bineînţeles, Senatul a cumpărat foarte multe maşini, vreo 100 de Dacii, prin intermediul acestui baron de Argeş. Şi întotdeauna… eu l-aş caracteriza ca fiind un baron mut. Deci el a lucrat întotdeauna pe ascuns, niciodată nu a ieşit în faţă. În Senat, deşi avea această funcţie, nu ştiu dacă a avut 2-3 declaraţii, nu ştiu dacă a avut vreo iniţiativă legislativă. Dar în schimb era o persoană extrem de influentă pentru că era mâna dreaptă a preşedintelui Senatului. Şi cum să vă spun, Nicolae Văcăroiu când s-a retras la Curtea de Conturi, i-a lăsat întreaga organizaţie şi întreaga structură a puterii din Argeş lui Nicolescu. Deci el a preluat această moştenire.
Radu Moraru : Ce am găsit însă este că nişte rude apropiate, sora soţiei, au primit nişte terenuri exact acolo unde METRO a cumpărat apoi pe nişte milioane de dolari.
Costel Oprea : Totul a pornit de la aceeaşi structură foarte bine închegată pe vremea PSD-ului. Fiecare baron îşi găsea o mătuşă… (...).
Costel Oprea : Exact. Care a moştenit o bucată de pământ, legal, în zona localităţii Bradu, chiar lângă autostradă. Dar această bucată de pământ a fost multiplicată de nu ştiu câte ori, de la 5 hectare a ajuns să posede la un moment dat 20, chiar 70 de hectare, prin multiplicarea unei solicitări de retrocedare. Deci totul în mod ilegal.
Doru Mitruş : Şi toate trecute pe numele de Popa şi Secuiu, cumnaţii domnului preşedinte Constantin Nicolescu. (...).
Doru Mitruş : Păi, când eşti împărat şi ajungi jos, te mai ia inima. Vă plângeaţi că nu aveţi ce să citiţi despre Nicolescu ? Vă dau maculatură, e doar 5% din tâhăriile făcute de el. Poate că nici 5%, 2%.
Radu Moraru : Dar sunteţi sigur pe dumneavoastră. O tâlhărie la nivelul ăsta e foarte greu de dovedit. (...)
Costel Oprea : Hai să vă spun altceva, staţi puţin, două secunde ! Deci primarul s-a împroprietărit pe el însuşi, pe soţie, pe iubitul surorii lui, şi aşa, cum să vă spun eu, este tot clanul din localitatea respectivă, făcând acestea şi clanul Nicolescu...”.

Deşi prin intervenţia sa telefonică reprezentantul Partidului Social Democrat a încercat să infirme aceste acuzaţii, susţinând că nu există probe în acest sens, atât moderatorul, cât şi invitaţii au continuat să formuleze acuzaţii la adresa d-lui Constantin Nicolescu, care era internat în spital şi nu putea să intervină pentru a se apăra, precum şi la adresa altor persoane.

Membrii Consiliului au apreciat că intervenţia telefonică a domnului Mircea Drăghici, care a încercat să corecteze unele informaţii incorecte sau să răspundă unor acuzaţii generale legate de activitatea politică a domnului Nicolescu, nu a fost de natură nici să ofere publicului posibilitatea de a-şi forma o opinie corectă în legătură cu subiectul dezbătut şi nici să protejeze imaginea persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii nedovedite.

Membrii Consiliului au constatat astfel că, practic, publicului i-a fost prezentată numai opinia unei singure părţi, cea agreată de radiodifuzor, telespectatorii fiind privaţi de cunoaşterea unor opinii contrare, fapt de natură a afecta echilibrul şi obiectivitatea informaţiilor prezentate, precum şi posibilitatea publicului telespectator de a-şi forma o opinie corectă în legătură cu subiectele dezbătute.

În calitate de garant al interesului public, Consiliul Naţional al Audiovizualului consideră că radiodifuzorii au obligaţia de a informa publicul în mod corect în legătură cu problemele de interes public, iar acest lucru trebuie făcut cu obiectivitate în ceea ce priveşte faptele şi evenimentele prezentate şi fără a se aduce atingere dreptului la imagine al persoanei, precum şi dreptului la informare al telespectatorilor.

Ţinând cont de aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. RCS & RDS S.A. cu suma de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 91 alin. (1) şi (3) şi ale art. 90 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE :

Articol unic : Radiodifuzorul S.C. RCS & RDS S.A., având licenţa audiovizuală nr. S-TV 273/07.12.2010 şi decizia de autorizare nr. 1727.0/09.12.2010 pentru postul de televiziune 10 TV, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 42 din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. RCS&RDS S.A.
Str. Dr. Staicovici nr. 75
Clădirea Forum 2000, Building, faza I etaj 2, sector 5
BUCUREŞTI C.U.I 5888716

pentru postul 10 TV

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 199/10.02.2011 privind amendarea cu 10.000 lei a radiodifuzorului S.C. RCS&RDS S.A. pentru postul de televiziune 10 TV şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul 10 TV cu amendă în cuantum de 10.000 lei, întrucât, în cadrul emisiunii « Naşul » din 27 ianuarie 2011, informaţiile oferite publicului cu privire la activitatea Preşedintelui Consiliului Judeţean Argeş nu au fost prezentate în mod obiectiv, astfel încât telespectatorii să-şi poată forma propria opinie în legătură cu subiectele dezbătute, fapt ce contravine art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului.

De asemenea, atât moderatorul, cât şi invitaţii emisiunii au formulat acuzaţii nedovedite la adresa acestei persoane şi a familiei sale, ceea ce a fost de natură să afecteze imaginea celor acuzaţi, fiind încălcate dispoziţiile art. 42 din Codul audiovizualului."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.