Decizia nr. 119 din 06.02.2014

07.02.2014


envoyer l'article par mail title=


 privind somarea S.C. REALITATEA MEDIA S.A.
 Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 172-176, Clădirea Willbrook, corp A, et. 3, cam. 5, sector 1 C.U.I. 14080700

 pentru postul de televiziune REALITATEA TV

 Întrunit în şedinţă publică în ziua de 6 februarie 2014, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcţia Monitorizare, în baza sesizărilor înregistrate sub nr. 12741/18.11.2013 şi 161/07.01.2014, cu privire la unele ediţii ale emisiunilor « Deschide lumea » şi « Jocuri de putere » difuzate de postul REALITATEA TV. Postul de televiziune REALITATEA TV aparţine S.C. REALITATEA MEDIA S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 30.8/27.03.2001, decizia de autorizare nr. 447.0/30.10.2001 şi reautorizare nr. 447.2-2/25.10.2011).
 În urma dezbaterilor ce au avut loc după analizarea raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrărilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 66 alin. (1) lit. (a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

 Conform prevederilor invocate :
 Art. 66 (1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială sau culturală, trebuie să respecte următoarele principii :
 a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ;
 În fapt, postul Realitatea TV a difuzat, în data de 15 noiembrie 2013, de la ora 21.00, emisiunea de dezbateri „Jocuri de putere”, emisiune moderată de domnul Rareş Bogdan.

 Potrivit raportului de monitorizare, în cadrul acesteia au participat, în calitate de invitaţi, Paul Iurea, militant ecologist, George Epurescu, militant ecologist, Marina Ştefan, militant ecologist, Costin Andrei, militant ecologist, Maria Olteanu, militant ecologist, Mircea Radea, militant ecologist, Adrian Nicolescu, profesor. De la ora 22.00, subiectul abordat a fost cel al manifestaţiilor de stradă care au început în Bucureşti şi în alte locuri din ţară din 1 septembrie. Titlurile afişate pe ecran au fost RĂZBOIUL AURULUI. AZI, VOCEA STRĂZII, ROMÂNIA VORBEŞTE LA REALITATEA TV, 75 DE ZILE LA PROTESTE
 Moderatorul emisiunii a fost interesat în afla motivele manifestaţiilor sus menționate, acestea fiind în principal cele legate de conservarea mediului – gazele de şist, Roşia Montană, fracturarea hidraulică. Participanţii la proteste din studio îşi exprimă pe rând opiniile. La un moment dat, Rareş Bogdan se adresează Marinei Ştefan, militant ecologist, întrebând-o despre un flash mob la care a participat recent : Redăm din raportul de monitorizare : Rareş Bogdan : Sunt imagini pe ecran de la flash mobul organizat de dumneavoastră, imagini în exclusivitate. Marina Ştefan : Da, exact, acestea sunt imaginile. Este momentul în care este întreruptă prezentarea făcută de domnul Dordea şi care avea ca temă doar o analiză a legislaţiei în domeniul minier. Pot să spun că am văzut astfel de analize net superioare făcute de oameni foarte tineri.
 Aceasta era pur şi simplu o manieră de a minţi studenţimea, de a le spăla creierele, prezentându-le ideea că la noi modelul este perfect, că redevenţele sunt excepţionale. În permanenţă se raporta la ţările cele mai importante sub aspect minier, respectiv cele africane. Deci noi nu mai suntem în Europa, noi ne comparăm cu Africa, da ? Erau şi procente de redevenţe declarate fals, erau minciuni reale acolo spuse. Exemple sunt simple, numai Angola are 20%. Nu se vorbea deloc de partajarea producţiei. Despre Statele Unite se afirma că acolo taxele sunt 0. Dar nu se specifica că în Statele Unite bogăţia subsolului aparţine chiar cetăţeanului, care este şi proprietar pe teren. Deci era o manipulare, lucru care ne-a revoltat foarte mult. Rareş Bogdan : Şi cine participa ? Studenţi sau cadre didactice ? Paul Iurea : Mai puţini studenţi, mai mult formatori de cadre, de viitori geologi. Vă daţi seama ce periculos este ce se întâmplă ? Pentru că dezinformarea duce la dezastru. Cum poţi să pregăteşti, cu minciuni şi cu falsuri, pe care noi le putem în orice clipă dezmembra în matrice, cum poţi să faci lucrul ăsta într-o universitate ? Acum, în momentul ăsta, când Prospecţiuni SA bombardează Dobrogea pentru gazele de şist. Şi toată România. Şi nu se vorbea despre prospecţiuni bidimensionale sau alte prospecţiuni, vorbeau despre redevenţe. Deci Prospecţiuni SA, firma domnului Tender, astăzi în Universitatea Bucureşti, Facultatea de Geologie, vorbea despre redevenţe, domnule. Cum şi doamna Plumb, în loc să vorbească despre mediu spune despre independenţa energetică şi despre locuri de muncă. Ce se întâmplă în ţara asta ? Doamna Plumb, demisia ! Domnule Ponta, demisia !

 În urma analizării conţinutului emisiunii, membrii Consiliului au constatat că desfăşurarea acesteia s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind asigurarea unei informări echilibrate şi imparţiale a publicului în probleme de interes public, întrucât în cadrul acesteia nu a fost asigurată şi prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, astfel încât publicul să aibă posibilitatea de a-şi forma în mod liber o opine.
 Astfel, Consiliul a constatat că, deşi în discuţie a fost adus un subiect referitor la evenimentul de la Facultatea de Geologie menţionat de petent, eveniment la care au fost prezenţi şi mai mulţi dintre invitaţii din studio. Aceştia îşi prezintă punctul de vedere cu privire la prezentarea la care au asistat, aducând critici dure unui studiu al domnului Dorin Dordea care avea ca temă doar o analiză a legislaţiei în domeniul minier, fără ca pe parcursul emisiunii să se menționeze sau să i se ceară și acestuia punctul de vedere.
 Or, obligaţia de a asigura prezentarea echilibrată şi imparţială a informaţiilor şi punctelor de vedere incumbă radiodifuzorului, astfel încât acesta trebuia să întreprindă toate demersurile pentru a obţine o opinie, o explicaţie oficială sau care să susţină o poziţie contrară celor exprimate în cadrul emisiunii, pe care să o prezinte publicului.
 Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 66 din Codul audiovizualului, prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare, întrucât publicul trebuie să beneficieze de o informare echilibrată şi imparţială, permanent şi în orice emisiune.
 În aceeaşi şedinţă publică a Consiliului au mai fost analizate şi rapoartele de monitorizare referitoare la emisiunile postului Realitatea TV, respectiv, „Realitatea de la ora 12.00” știre difuzată în data de 23.11.2013 de la orele 12.00 și reluată pe parcursul zilei la orele 14.00, 16.00, 20.00 și 23.00, „Realitatea la Raport” din ziua de 05.12.2013, de la orele 21.00, „Realitatea de la ora 12.00” și „Realitatea de la ora 15.00”, „Jocuri de putere” de la ora 22.00 din ziua de 06.12.2013, „Realitatea de la 9.00” știre difuzată în ziua de 17.12.2013, reluată pe parcursul aceleiași zile de la orele 10.00, 11.00, 12.00, 14.00, 16.00, 17.00 și ”Realitatea de la ora 15.00” știre difuzată în 02.01.2014, reluată în aceeași zi de la orele 16.00 și 23.00.

 În cadrul emisiunii „Realitatea de la ora 12.00”, din ziua de 23.11.2013, a fost difuzată știrea cu titlul : FIRMELE LUI GHIŢĂ, ABONATE LA STAT.
 Conţinutul ştirii :
 Prezentator : Fostele firme ale lui Sebastian Ghiţă continuă să câştige zeci de milioane de euro din contractele cu statul. Potrivit portalului e-achizitii.ro, societăţi precum ASESOFT INTERNATIONAL SA sau TEAM NET INTERNATIONAL SA au primit anul acesta bani de la Ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Finanţelor dar şi de la Ministerul de Externe. Voce din off : Potrivit site-ului e-achizitii.ro, firma ASESOFT INTERNATIONAL SA a câştigat un contract de aproape 6 milioane de lei cu ministerul Comunicaţiilor, contractul a fost atribuit la jumătatea lunii octombrie. Fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă se va ocupa de protejarea instituţiilor statului de atacurile cibernetice prin criptarea documentelor şi securizarea e-mailurilor. O altă firmă din sfera de influenţă a deputatului PSD Sebastian Ghiţă a câştigat în luna septembrie un contract cu Ministerul Afacerilor Externe. TEAM NET INTERNATIONAL din Ploieşti trebuie să se ocupe de e-visa, portal electronic pentru facilitarea procesului de obţinere a vizelor. Valoarea contractului dat în urma unei licitaţii deschise unde cel mai important criteriu a fost preţul cel mai scăzut se ridică la 16 milioane de lei, chiar dacă deputatul nu mai are acum acţiuni la nicio societate comercială, fostele sale companii au încheiat cu statul român numai în ultimul an contracte de 40 de milioane de euro. Printre acestea se află se află cel încheiat de XOR IT SYSTEM şi TEAM NET INTERNATIONAL cu NUCLEARELECTRICA în aprilie 2013, în valoare de 20,9 milioane de lei. Aceeaşi firmă a încheiat şi cu Autoritatea Electorală Permanentă în august 2012 un contract în valoare de 1,9 milioane de lei, fără organizarea vreunei licitaţii, pentru numărarea voturilor la referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu. TEAMNET are la rândul său contracte cu statul precum cel cu Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală de 31 de milioane de lei, un alt exemplu este cel al companiei GIR, care are contracte cu Loteria şi Poşta Română în valoare de 57, respectiv 32 de milioane de lei. Şi ASESOFT INTERNATIONAL are contracte cu diverse instituţii de stat în valoare de 16,5 milioane de lei. Comentariile vocii din off au fost însoţite de afişarea pe ecran a unor date privind contractele acestor firme cu diverse agenţii şi instituţii ale statului, fiind afişată sus şi sursa informaţiilor- e-achizitii.ro. Ştirea cu titlul FIRMELE LUI GHIŢĂ, ABONATE LA STAT a fost difuzată pe tot parcursul zilei de 23 noiembrie, la orele 14.00, 16.00, 20.00 şi 23.00.

 În emisiunea „Realitatea la Raport”, din 05.12.2013 de la ora 21.00, moderată de Eli Roman, avându-i invitați pe : Cristian Pârvan, Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, Anton Hadăr, Federaţia Alma Mater, Ovidiu Marincea, jurnalist, Gabriel Berca, politician, au fost discutate declaraţiile lui Traian Băsescu din data de 5 decembrie 2013, ora 18.00, în care acesta a spus despre Victor Ponta că e un premier profund corupt, legat şi de faptul că acesta i-ar facilita lui Sebastian Ghiţă contracte cu statul.
 Discuţie în studio : Eli Roman : Ne-am uitat şi noi, cel puţin pe datele publice ale deputatului Sebastian Ghiţă, acolo unde numele lui apare în dreptul firmelor, am identificat vreo 28 de firme şi am făcut aşa, o scurtă radiografie la principalele trei firme cu care a câştigat licitaţiile la care a participat, deci contractele câştigate de aceste trei firme deţinute sau controlate de Sebastian Ghiţă în perioada 2012-2013, deci de când a venit la guvernare apropiatul domniei sale, premierul Victor Ponta, sunt aproape egale cu cele câştigate de aceleaşi firme în perioada 2007-2012, deci Sebastian Ghiţă a câştigat în nici doi ani de guvernare Victor Ponta contracte cu statul cât aproape cinci ani de guvernare Emil Boc. Ovidiu Marincea : De aia spun că cel mai probabil preşedintele Băsescu are dovezi atunci când vorbeşte despre corupţia din jurul premierului Victor Ponta. Cristian Pârvan : Păi nu din jurul, zice că domnul Ponta e corupt. Ovidiu Marincea : El şi cei din jurul domniei sale. Eli Roman : A făcut referire şi la senatorul PSD Ilie Sârbu, la deputatul Ghiţă. Ovidiu Marincea : Sebastian Ghiţă foarte bine şi foarte frumos că are contracte cu statul. Însă din ceea ce ştiu eu, Sebastian Ghiţă după ce câştigă un contract cu statul – îşi încasează şi, exemplu concret, el a câştigat o licitaţie acu vreo doi ani să facă tot sistemul de radio comunicaţii în portul Constanţa. Şi după ce a câştigat acest contract frumos, legal, au participat mai multe firme – Asesoft a câştigat contractul. Foarte bine – ideea e că şi-a luat toţi banii înainte, toţi, şi nu s-a făcut nimic, deci n-a pus un stâlp, n-a pus o antenă. Asta e problema domnului Sebastian Ghiţă. Adică foarte frumos că are contracte cu statul, că-şi primeşte banii imediat, dar să şi facă ceva. Eli Roman : Câţi oameni de afaceri, domnule Pârvan, nu ar vrea şi ei astfel de contracte ? Cristian Pârvan : Da, din păcate asta este încă una din distorsiunile majore din mediul de afaceri românesc, care evident că deranjează toate firmele care încearcă să fie corecte şi care, datorită unor astfel de situaţii, încep să nu mai participe la licitaţii, pentru că ştiţi, până la urmă este şi ăsta un revers. Dacă văd că câştigă aceiaşi nu are rost să mai cheltui bani, pentru că participarea la o licitaţie înseamnă cheltuieli de bani pentru firme. Ori dacă constat că degeaba mă duc acolo, atunci mai bine nu mă mai duc. Şi apar licitaţii care n-o să găsiţi foarte multe probe – domle, n-a venit decât firma X şi a trebuit să-i dau că nu a venit altcineva. Cristian Pârvan este de părere că şi beneficiarii acestor lucrări pentru care se face licitaţie, pentru faptul că nu fac niciun fel de plângere, sunt vinovaţi şi ar trebui să răspundă. Un alt invitat, Gabriel Berca, este de părere că de fapt banii alocaţi firmelor deputatului Sebastian Ghiţă sunt bani alocaţi propagandei.

 În ziua de 06.12.2013, au fost difuzate următoarele emisiuni : Emisiunea „Realitatea de la ora 12.00”, titlul ştirii FIRMELE LUI GHIŢĂ, ABONATE LA STAT.
 Redăm din raportul de monitorizare :
 Prezentatoare : Avem un material pregătit despre fostele firme ale deputatului PSD Sebastian Ghiţă care continuă să câştige zeci de milioane de euro din contractele cu statul. Potrivit portalului e-achizitii.ro, societăţi precum ASESOFT INTERNAŢIONAL SA sau TEAMNET INTERNAŢIONAL SA au primit anul acesta bani de la ministerul Comunicaţiilor, Ministerul Finanţelor, dar şi de la Ministerul de Externe. Voce din off : Potrivit site-ului e-achizitii.ro, firma ASESOFT INTERNATIONAL SA a câştigat un contract de aproape 6 milioane de lei cu ministerul Comunicaţiilor pentru securizarea informaţiilor pe internet, contractul a fost atribuit la jumătatea lunii octombrie. Fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă se va ocupa de protejarea instituţiilor statului de atacurile cibernetice prin criptarea documentelor şi securizarea e-mailurilor. O altă firmă din sfera de influenţă a deputatului PSD Sebastian Ghiţă a câştigat în luna septembrie un contract cu Ministerul Afacerilor Externe. TEAM NET INTERNATIONAL din Ploieşti trebuie să se ocupe de e-visa, portal electronic pentru facilitarea procesului de obţinere a vizelor. Comentariile vocii din off au fost însoţite de afişarea pe ecran a unor date privind contractele acestor firme cu diverse agenţii şi instituţii ale statului, fiind afişată sus şi sursa informaţiilor- e-achizitii.ro. După difuzarea materialului, urmează o discuţie în studio cu jurnalistul Stelian Negrea, care afirmă că Sebastian Ghiţă nu este un deputat oarecare, domnia sa are o legăturătură extrem de apropiată cu premierul Victor Ponta. Există informaţii că cineva la nivel guvernamental îi facilitează aceste contracte. Ioana Molla : E o dinamică pe care o poţi observa din date publice. Asta încerc să precizez că lucrurile astea sunt pe un portal de licitaţii publice şi nu vorbim de lucruri... Stelian Negrea : Cei doi nu şi-au negat niciodată prietenia, da ? Au apărut nenumărate informaţii în piaţă legate de faptul cum domnul Ghiţă lucra la ultimul congres al PSD-ului ca să ajungă domnul Ponta preşedinte al PSD-ului, adică legăturile sunt foarte strânse. Dacă ne aducem aminte undeva, când a căzut Guvernul Ungureanu, existau acuzaţii reciproce între tabăra lui Răzvan Ungureanu şi tabăra lui Ponta în care spuneau- domle vezi cu Ghiţă al tău îţi faci concediile prin Dubai- adică omul e văzut de oponenţii săi politici ca omul cu cardul pentru premierul Victor Ponta când pleacă peste hotare cu doamna Daciana Sârbu. Stelian Negrea : Oricât de multe contracte ar câştiga nu uita că sunt contracte cu autorităţi centrale sau locale unde, într-un fel sau altul, domnul Ponta dacă domnul Ghiţă nu ştiu, ar intra într-un conflict, Doamne fereşte pentru ei doi, domnul Ponta i-ar putea pune piedici. Atuncea eu cred că datele prieteniei dintre ei trebuie să existe în continuare ca un garant pentru ca firmele pe care domnul Ghiţă le controlează direct sau indirect să aibă în continuare un câştig de cauză pentru că e fascinant, un câştig de cauză foarte mare la aceste licitaţii. E fascinant cum pe piaţa de IT de exemplu, dacă te duci şi vorbeşti cu foarte mulţi competitori de exemplu, cu foarte mulţi jucători din piaţa aia, o să vezi că există extrem de multe plângeri din partea acestora cum că nu există de ani de zile, mai ales din 2012 de când a ajuns USL-ul la putere, la nivel de contracte publice, da, pe partea de IT, software sau chiar şi hardware, nu există un alt câştigător mai vârtos să zic aşa, în afara firmelor controlate direct sau indirect de domnul Sebastian Ghiţă.
 La întrebarea moderatoarei dacă totuşi aceste firme care sunt abonate la stat livrează produse de calitate, Stelian Negrea răspunde că multe dintre institutiile statutui probabil ca renunţă la plângeri, având în vedere că licitaţiile sunt aranjate.

 Emisiunea „Realitatea de la ora 15.00”, titlul afișat pe ecran STATUL ÎL ÎNDOAPĂ CU BANI PE GHIŢĂ. Cozmin Guşă, prin telefon : Situaţia contractelor lui Sebastian Ghiţă, cele care apar pe e-licitatii, probabil că Traian Băsescu în momentul în care se va gândi să continue acest atac care după părerea mea este cu un anumit impact devastator dacă va fi dus până la capăt, repet, dacă se va gândi să continue acest atac, a ajunge şi la altfel de contracte, care au fost în dezavantajul statului român, că deocamdată vorbim doar de contracte pe care statul român i le-a dat lui Ghiţă, că sunt legale, că nu sunt legale, deocamdată e prezumţia de nevinovăţie şi lumea zice ok, le-a luat Ghiţă. Oamenii mai bine informaţi spun : Bine, le-a luat Ghiţă, dar nu le lua dacă nu era şi Ponta pe lângă el. Legătura dintre Ghiţă şi Ponta este una care nu mai poate să fie contrazisă în acest moment nici de către cei din partid, cu atât mai puţin nici de către cei din USL şi l-aţi văzut pe Crin Antonescu cum l-a şarjat de atâtea ori pe Sebastian Ghiţă, inclusiv pe relaţia cu Ponta, ca să nu mai vorbim despre restul. Suntem, practic, într-o situaţie fără întoarcere, cum ar fi pe un drum cu sens unic în care Traian Băsescu fiind şicanat mai multe săptămâni la rând a decis să zică – Bine, băieţi ! Dacă vreţi război, vă arăt război.

 Emisiunea „Jocuri de putere”, ora 22.00, moderator Rareş Bogdan. Invitatul emisiunii este Mircea Dinescu.
 Discuţia între cei doi este pe tema recentelor acuzaţiilor ale preşedintelui Traian Băsescu la adresa prim-ministrului Victor Ponta şi a oamenilor din jurul său. Mircea Dinescu îl aduce în discuţie pe deputatul PSD Sebastian Ghiţă : Mircea Dinescu : Afacerile lui Ghiţă, legate de contractele cu statul de milioane, de Loterie, de IT, de...nu mai ştiu, mă rog, nenumărate chestii că are nu ştiu cât, 26 de firme, deşi eu stau să mă întreb de când un politician român îşi permite să aibă douăzeci şi ceva de firme. Păi stai măi băiete, cum poţi să ai...e un imperiu să ai douăzeci de firme care fac afaceri de milioane, de zeci de milioane sau de sute de milioane. Încă o dată, dacă îţi demonstrezi genialitatea, bă, cum e ăla, americanul ăla, tânărul, că au fost câţiva tineri americani, nu ? Rareş Bogdan : Cel de la Facebook sau care ? Mircea Dinescu : Băi, n-ai ce face, dracu, ştii. Ghiţă ai Americii. Păi Ghiţă ăia ai Americii sunt nişte genii recunoscuţi de tot mapamondul. Dar geniile noastre naţionale, dacă stai cu ei...deşi Ghiţă eu l-am cunoscut, cât era la Realitatea, mi se părea că e un om cumsecade. Până l-a înregistrat pe Vântu... Rareş Bogdan : Urâtă... Mircea Dinescu : Chestie nasoală. După ce-ai semnat...E ca şi cum noi doi facem emisiune şi te chem la mine la Lacrimi şi sfinţi şi te înregistrez cum înjuri tu pe nu ştiu cine. Da. În fine.

 În ziua de 12.12.2013, de la ora 16.00 a fost difuzată emisiunea „News Room”, moderată de Ema Zeicescu. Rareş Bogdan intră în direct prin telefon pentru a vorbi despre intenţia parlamentarilor de a modifica Codul Penal şi reacţiile stârnite de această preconizată modificare legislativă. În acest context, Rareş Bogdan afirmă următoarele : Rareş Bogdan : Lista celor, este în exclusivitate în acest moment, lista celor care au făcut parte din comando pentru introducerea acelor articole în codul fiscal, în codul civil şi pentru introducerea pe ordinea de zi a Legii amnistiei care a fost pusă pe site-ul Camerei abia la ora 12 noaptea, la ora 24, după care la ora 3 dimineaţa anumite articole au fost modificate. A fost un comando, efectiv, îi spun comando între ghilimele, în biroul Camerei Deputaţilor, domnul Valeriu Zgonea. Din acest comando au făcut parte următorii – domnul Chelaru, cel care trebuia să fie numit judecător la Curtea Constituţională, domnul Sebastian Ghiţă, domnul Viorel Hrebenciuc... Afirmaţia este reluată şi la ora 17.12, în dialog cu Mircea Toader, pe ecran este afişat GHIŢĂ ŞI HREBE AU CIUNTIT CODUL. A doua zi, în data de 13.12, pasajul respectiv este reluat sub formă de ştire. Titlul ştirii – GHIŢĂ ŞI HREBE AU CIUNTIT CODUL.

 În data de 17.12.2013, în cadrul emisiunii informative „Realitatea de la 9.00”, a fost prezentată știrea – GHIŢĂ, PROCES TERGIVERSAT 10 ANI
 Conţinutul ştirii :
 Prezentatoare : Curtea de Apel judecă un nou termen al interminabilului proces al deputatului PSD Sebastian Ghiţă. Acesta este acuzat de fals în declaraţii şi de înşelăciune în dosarul Tracia Asesoft în care prejudiciul este estimat la 20 de miliarde de lei vechi. La Curtea de Apel se află şi colegul meu, Cristi Vasilcoiu, el ne dă toate amănuntele despre acest caz. Cristi Vasilcoiu : Deputatul PSD Sebastian Ghiţă nu s-a prezentat până la această oră la Curtea de Apel Bucureşti pentru a lua parte la procesul care se judecă de mai bine de zece ani de zile şi este plimbat între mai multe instanţe din România. Culmea ironiei, deputatul PSD este acuzat în această cauză de neplata taxei Băsescu, mai exact despre neplata taxei aferente combustibilului petrolier pe care l-a vândut prin intermediul unor staţii PECO, deşi declarase pe propria răspundere că acesta nu este destinat vânzării ci mai degrabă agriculturii, pentru a nu putea plăti taxele aferente către statul român. Prejudiciul calculat de către procurori în acest dosar este calculat la aproximativ 20 de miliarde de lei vechi şi rămâne de văzut dacă şi cum se va finaliza vreodată acest dosar în condiţiile în care este plimbat prin instanţe încă din anul 2002 şi ultima dată Curtea de Apel Bucureşti l-a trimis la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, o dată ce Sebastian Ghiţă a devenit deputat pentru ca Înalta Curte să-l întoarcă aici, la Curtea de Apel, Bucureşti, considerând că aceasta este totuşi instanţa competentă să se pronunţe. Ştirea a fost reluată pe parcursul zilei la ediţiile de ştiri de la orele 10.00, 11.00, 12.00, 14.00, 16.00, 17.00.

 În ziua de 02.01.2014, în cadrul emisiunii informative „Realitatea de la ora 15.00”, a fost difuzată ştirea cu titlul : FIRMELE LUI GHIŢĂ, ABONATE LA STAT
 Conţinutul ştirii este următorul :
 Prezentatoare : Fostele firme ale deputatului PSD Sebastian Ghiţă continuă să câştige zeci de milioane de euro din contractele cu statul.
 Potrivit portalului e-achizitii.ro, societatea TEAM NET INTERNATIONAL SA a primit în anul 2013 peste 20 de milioane de lei de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, dar şi de la Ministerul de Externe. Voce din off : Potrivit site-ului e-achizitii.ro, firma TEAM NET INTERNATIONAL din Ploieşti, din sfera de influenţă a deputatului PSD Sebastian Ghiţă a câştigat în decembrie anul trecut un contract de aproape 5 milioane de lei cu Administraţia Naţională a Apelor Române din cadrul Ministerului Mediului şi Pădurilor, Fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă se va ocupa de servicii de asistenţă tehnică şi mentenanţă pentru sistemul naţional de informaţii în domeniul apei. Nu este singurul contract pe care această companie îl câştigă cu statul. TEAM NET INTERNATIONAL a obţinut în luna septembrie un contract cu Ministerul Afacerilor Externe. Societatea din Ploieşti trebuie să se ocupe de e-visa, portalul electronic pentru facilitarea procesului de obţinere vizelor. Valoarea contractului dat în urma unei licitaţii deschide unde cel mai important criteriu a fost preţul cel mai scăzut se ridică la 16 milioane de lei. De atfel, TEAM NET INTERNATIONAL nu este singura companie aflată în sfera de influenţă a lui Sebastian Ghiţă, care a primit contracte de la stat. Potrivit site-ului e-achizitii.ro, firma ASESOFT INTERNATIONAL a câştigat un contract de aproape 6 milioane de lei cu Ministerul Comunicaţiilor pentru securizarea informaţiilor pe net. Contractul a fost atribuit la jumătatea lunii octombrie. Fosta firmă a lui Sebastian Ghiţă se va ocupa de protejarea instituţiilor de atacurile cibernetice prin criptarea documentelor şi securizarea e-mailurilor. Chiar dacă deputatul PSD nu mai are acum acţiuni la nicio societate comercială, fostele sale companii au încheiat cu statul român numai în ultimul an contracte de 40 de milioane de euro. Pe ecran sunt afişate datele unor contracte ale firmelor menţionate, cu menţiunea sursa:e-achizitii.ro Ştirea a mai fost difuzată în ediţiile de ştiri de la orele 16.00 şi 23.00.

 În urma analizării conţinutului emisiunilor, membrii Consiliului au constatat că desfăşurarea acestora s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale privind asigurarea unei informări echilibrate şi imparţiale a publicului în probleme de interes public, întrucât, în cadrul acestora nu a fost asigurată şi prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, astfel încât publicul să aibă posibilitatea de a-şi forma în mod liber o opine. Astfel, Consiliul a constatat că, deşi, în cadrul acestor emisiuni, a fost difuzată informația potrivit căreia, domnul Sebastian Ghiță, ar fi patron al unor societăți comerciale care derulează activități comerciale cu societăți și instituții ale statului totuși, este prezentat doar punctul de vedere al moderatorilor, prezentatorilor și invitaților acestor emisiuni, aducându-se critici dure domnului Sebastian Ghiță, fără ca pe parcursul emisiunilor să se menționeze sau să i se ceară și acestuia punctul de vedere. Or, obligaţia de a asigura prezentarea echilibrată şi imparţială a informaţiilor şi punctelor de vedere incumbă radiodifuzorului, astfel încât acesta trebuia să întreprindă toate demersurile pentru a obţine o opinie, o explicaţie oficială sau care să susţină o poziţie contrară celor exprimate în cadrul emisiunii, pe care să o prezinte publicului.

 Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 66 din Codul audiovizualului, prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni, iar în mod excepţional, în emisiunile următoare, întrucât publicul trebuie să beneficieze de o informare echilibrată şi imparţială, permanent şi în orice emisiune, iar situaţia analizată, în mod evident, nu poate fi considerată una de excepţie. Pentru a oferi publicului care a vizionat emisiunile posibilitatea de a-şi forma propria opinie în legătură cu subiectele prezentate, postul REALITATEA TV avea obligaţia de a-l informa în mod obiectiv, prin prezentarea unei pluralităţi de opinii cu privire la aspectele dezbătute în cadrul acestora. Or, toate opiniile exprimate, prezentau doar un punct de vedere, cel al reprezentanților postului și al invitaților acestora, fără a fi prezentate și punctele de vedere ale persoanelor care făceau subiectul discuțiilor din cadrul emisiunilor.

 În aceste condiţii, Consiliul a constatat că informaţiile puse la dispoziţia pubicului au fost lipsite de echilibrul şi imparţialitatea la care obligă prevederile legale, fapt de natură să prejudicieze dreptul la informare a publicului.
 Radiodifuzorul, persoana responsabilă pentru conţinutul programelor audiovizuale puse la dispoziţia publicului, nu a asigurat respectarea principiilor imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, aşa cum obligă dispoziţiile legale din domeniul audiovizualului.
 În calitatea sa de titular de licenţă audiovizuală, radiodifuzorul S.C. REALITATEA MEDIA S.A.are obligaţia de a lua toate măsurile legale, astfel încât publicul să nu fie privat de o informaţie echilibrată şi obiectivă cu privire la subiectele aduse în atenţia publicului.
 Faţă de cele constatate, având în vedere criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute la art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, Consiliul a decis, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sancționarea radiodifuzorului S.C. REALITATEA MEDIA S.A cu somație publică de intrare de îndată în legalitate.
 În temeiul art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare,

 Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

 DECIZIE :

 Art. 1 : Radiodifuzorul S.C. REALITATEA MEDIA S.A., licenţă audiovizuală nr. S-TV 30.8/27.03.2001, decizie de autorizare nr. 447.0/30.10.2001 şi reautorizare nr. 447.2-2/25.10.2011, se sancţionează cu somaţie publică de intrare de îndată în legalitate pentru încălcarea dispoziţiilor art. 66 alin. (1) lit. a) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
 Art. 2. În conformitate cu prevederile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului, prezenta decizie poate fi atacată direct la secţia de contencios administrativ a curţii de apel, fără a fi necesară formularea unei plângeri prealabile, în termen de 15 zile de la comunicare.
 Art. 3. Potrivit dispoziţiilor art. 931 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, radiodifuzorul are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

 „Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune REALITATEA TV cu somație publică, întrucât, în prezentarea unor subiecte de interes public, de natură politică, economică sau socială, abordate în cadrul emisiunilor „Jocuri de putere”, „Realitatea la raport” și al emisiunilor de știri din zilele de 15 și 23 noiembrie, 5, 6 și 17 decembrie 2013 și din 2 ianuarie 2014, radiodifuzorul nu a asigurat imparţialitatea, echilibrul punctelor de vedere şi favorizării liberei formări a opiniei telespectatorilor.”

 Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.