Decizia nr. 1136 din 16.11.2010

16.11.2010


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. INSERV MEDIA S.R.L.
cu sediul în Baia Mare, Bd. Bucureşti nr. 3, jud. Maramureş

pentru postul de televiziune eMaramureş

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 16 noiembrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat reclamaţia nr. 13374/13.10.2010, precum şi raportul întocmit de Servicul Inspecţie cu privire la emisiunea « Dezbaterea zilei », difuzată în zilele de 30 septembrie şi 1 octombrie 2010, de către postul de televiziune eMaramureş.

Postul eMaramureş aparţine radiodifuzorului S.C. INSERV MEDIA S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. TV-C 483.2/03.09.2009 şi decizia de autorizare nr. 1628.0/03.09.2009 şi reautorizare nr. 1628.1-1/17.12.2009).

Analizând raportul de monitorizare şi vizionând emisiunea menţionată, Consiliul a constatat că radiodifuzorul S.C. INSERV MEDIA S.R.L. a încălcat prevederile art. 42 alin. (4) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate, realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă împotriva altor persoane.

În fapt, în ziua de 30 septembrie 2010, postul de televiziune eMARAMUREŞ a difuzat emisiunea « Dezbaterea zilei », moderată de dl. Romeo Dobocan, invitat în studio fiind dl. Şomcutean Marin. Emisiunea a avut ca titlu „Şpagă şi hărţuire sexuală în Primăria Tăuţii Măgherăuş”, afişat pe toată durata emisiunii.

Subiectul emisiunii l-a constituit conflictul dintre dl. Şomcutean Marin şi Consiliul Local Tăuţii Măgherăuş cu privire la refuzul acestuia de a-i vinde, fără licitaţie publică, un teren concesionat anterior. În cadrul emisiunii, au fost aduse acuzaţii de luare de mită la adresa unui consilier local şi de hărţuire sexuală la adresa primarului localităţii.

Urmare acestor acuzaţii, în ediţia emisiunii „Dezbaterea zilei” din 1 octombrie 2010, difuzată sub titlul „Şpagă şi hărţuire sexuală în Primăria Tăuţii Măgherăuş” (II), moderatorul acesteia, dl. Romeo Dobocan, i-a avut ca invitaţi pe dl. Şomcutean Marin şi dl. Anton Ardelean, primarul localităţii Tăuţii Măgherăuş.

De la începutul emisiunii, unul dintre invitaţi, dl. Anton Ardelean, a avut o atitudine ostilă faţă de moderatorul emisiunii, reproşându-i acestuia că aplică un tratament inegal în privinţa prezenţei invitaţilor în emisiune şi-i solicită ca în această ediţie a emisiunii să fie doar el prezent, urmând ca în următoarea ediţie să fie prezent şi celălalt invitat.

Dialogul a degenerat atunci când, în încercarea de a obţine punctul de vedere al d-lui Anton Ardelean cu privirie la acuzaţiile aduse în cadrul emisiunii, acesta a proferat ameninţări şi jigniri la adresa moderatorului.

Redăm din raportul de monitorizare "Romeo Dobocan : (...) Înseamnă că nu aveţi nici un cuvânt...De obicei se spunea că tot ce spune (se referă la proiectele de Consiliu Local depuse de dl. primar Anton Ardelean –n.n.) domnul Ardelean...
Anton Ardelean : Ei, iată că nu-i chiar aşa...
Romeo Dobocan : Înseamnă că nu mai sunteţi ce aţi fost.
Anton Ardelean : Sunt domnule, ai răbdare. Nu vă bucuraţi, că nu mor caii când vor câinii.....cu nici o aluzie la dvs.
Romeo Dobocan : Eu sunt câine ?
Anton Ardelean : Da, câine rău...muşcaţi-mă !
(...) Anton Ardelean : (către dl. Şomcutean) Haideţi să vă aduceţi aminte, faceţi un remember.
Romeo Dobocan : Ce să faceţi ? Că n-am înţeles.
Anton Ardelean : Aducere aminte. Un remember poate nu...îi greu să...
Romeo Dobocan : Remember..
Anton Ardelean : Remember în dragoste, că aşa vă plac chestiile astea, probabil că doamna nu vă ştie apucăturile.
Romeo Dobocan : După apucături m-a luat...
Anton Ardelean : Aţi păcălit o doamnă desăvârşită. Am cunoscut-o o data şi-mi place, e o femeie de treabă.
(...) Romeo Dobocan : Cum să-l ajutaţi dacă era ilegal ?
Anton Ardelean : Eu sunt un om domnule, nu ca dumneata care vrei să-ţi fac rating pe primăria şi primarul din Tăuţii. Aia e diferenţa dintre noi. "

Analizând raportul de monitorizare şi vizionând înregistrarea emisiunilor, membrii Consiliului au constatat că realizatorul nu a respectat obligaţia legală instituită în sarcina sa, de a interveni pentru a stopa derapajul verbal al invitaţiilor emisiuni.

O astfel de atitudine contravine prevederilor art. 42 alin. (4) din Codul audiovizualului, care prevede că realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios.

Consiliul apreciază că dl. Romeo Dobocan, în calitate de moderator, avea obligaţia de a găsi metode adecvate pentru ca dialogul cu invitaţii să fie unul civilizat şi nicidecum să se transforme într-o « hărmălaie » generală, astfel încât telespectatorii să nu mai înţeleagă nimic din ceea ce vizionau la televizor.

Realizatorul de emisiuni audiovizuale este prezumat de lege ca fiind un arbitru echilibrat şi imparţial, astfel încât, prin comportamentul său, acesta să fie un garant al desfăşurării emisiunii în limitele cadrului legal reglementat.

Consiliul a considerat că dezbaterea problemelor din emisiunile ce fac obiectul prezentei decizii s-a făcut fără ca publicul telespectator să-şi poată forma propria opinie, întrucât modalitatea de tratare a subiectelor nu a fost de natură să conducă la lămurirea acestora, predominând tensiunea, limbajul injurios şi atitudinea necivilizată.

Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. INSERV MEDIA S.R.L. - pentru postul de televiziune eMaramureş şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul eMaramureş cu somaţie publică, întrucât, în emisiunea « Dezbaterea zilei », ediţiile din 30 septembrie şi 1 octombrie 2010, moderatorul nu a respectat obligaţia ce-i revenea potrivit dispoziţiilor art. 42 din Codul audiovizualului, de a nu permite invitaţilor să folosească un limbaj injurios.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.