Decizia nr. 1064 din 19.10.2010
19.10.2010
privind somarea S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, etaj 1, sector 1
pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS
Întrunit în şedinţă publică în data de 19 octombrie 2010, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sesizarea nr. 11921/14.09.2010 de la Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunea „La ordinea zilei” difuzată în data de 07 septembrie 2010, de postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS.
Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).
Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 71 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor invocate :
(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii :
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică ;
b) asigurarea unei distincţii clare între faptele şi opiniile prezentate ;
În fapt, în data de 07 septembrie 2010, începând cu ora 20.00, postul de televiziune ANTENA 3 a difuzat emisiunea „La ordinea zilei”, moderată de Dana Grecu. Invitaţi în studio au fost domnii : Teodor Meleşcanu – senator PNL, Ilie Sârbu – senator PSD, Daniel Constantin – Preşedintele PC, Mircea Toader – deputat PD-L, Radu Tudor – analist, invitat permanent şi Valentin Stan – analist politic, iar, prin telefon s-a luat legătura cu dl. Ion Ariton – ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
Unul dintre subiectele abordate în cadrul emisiunii l-a vizat pe ministrul Economiei, „proaspăt instalat în funcţie”, care a fost acuzat, de către unii invitaţi, că încearcă să fraudeze accesarea fondurilor europene.
În acest sens, dl. Daniel Constantin – preşedintele Partidului Conservator i-a adus o serie de acuzaţii, de natură morală şi penală d-lui Ion Ariton – ministrul Economiei, afirmând că fraudarea accesării fondurilor europene s-a făcut cu acceptul acestuia. Astfel, ministrul Economiei a fost acuzat că nu a avut nicio reacţie cu privire la faptul că, în urma deschiderii unei licitaţii, de către sectorul productiv, în mai puţin de o secundă au fost înscrise 8 proiecte, iar în două secunde s-au înscris peste 20 de proiecte.
Aceleaşi acuzaţii de natură penală şi morală au fost aduse ministrului Economiei, atât de către unii invitaţi, cât şi de moderatoare, ceea ce a condus la afectarea posibilităţii telespectatorilor de a-şi forma propriul punct de vedere cu privire la subiectul dezbătut.
Redăm din raportul de monitorizare :
„Dana Grecu : Domnul Daniel Constantin, de la PC, a venit cu o informaţie bombă : în prima zi de ministru, domnul de la economie, ce face domnule preşedinte Constantin ?
Daniel Constantin : Din punctul meu de vedere, încearcă să fraudeze accesarea de fonduri europene prin faptul că, în mai puţin...
Dana Grecu : Vrea să fraudeze accesarea de fonduri europene. O declaraţie foarte grea, din punct de vedere politic şi ar trebui să aibă un iz penal, nu ? Un iz penal, urmări penale, dacă lucrurile stau aşa,
Mircea Toader : Şi din partea celui care o face, şi din partea celui care o afirmă nejustificat. Să fim corecţi.
Dana Grecu : Şi din partea celui care o face, şi...corect. Mulţumim foarte mult, revenim, doamnelor şi domnilor. Rămâneţi cu noi. Domnule Daniel Constantin, veniţi cu o declaraţie bombă, din punct de vedere politic, sper să aveţi şi dovezi pentru ea. Îl acuzaţi de hoţie pe ministrul Economiei, proaspăt instalat în funcţie. Care-s dovezile dumneavoastră ?
Daniel Constantin : Nu neapărat că-l acuz de hoţie, eu spun doar atât : că domnul ministru Ariton, la început...
Dana Grecu : Adică nu prea e fată mare, cam aşa spuneţi, domnu’ preşedinte.
Daniel Constantin : Spun că domnul ministru Ariton a început cu stângul...
Teodor Meleşcanu : E puţin gravidă.
Daniel Constantin :... a început cu stângul mandatul de la Ministerul Economiei, din moment ce ieri, 6 septembrie, s-a deschis o licitaţie pentru accesarea de fonduri europene, de către sectorul productiv. Vreau să vă spun că avem un nou sistem electronic de înregistrare a acestor proiecte şi, în mai puţin de o secundă, nu ştiu cum a fost posibil să se completeze 20 de câmpuri pentru fiecare aplicaţie, s-au înscris 8 proiecte. În două secunde s-au înscris peste 20 de proiecte în acest sistem şi vreau să vă spun că există, de ieri şi până astăzi, o presiune publică pe Ministerul Economiei, iar domnul ministru nu a ieşit cu nicio reacţie, până în momentul de faţă, şi vorbim de fonduri foarte grele, accesarea de fonduri europene. Ştiu, din surse foarte sigure, că există, într-adevăr, foarte multe solicitări să se explice acest lucru, cum a fost posibil, pentru că, vreau să vă spun, o aplicaţie care este aşteptată de câteva luni de zile, a durat doar 80 de minute, după care, cei care au încercat să aplice pentru accesarea de fonduri europene, au fost rejectaţi de sistem. Eu, ca şi preşedinte al PC, am sesizat astăzi, am trimis o scrisoare domnului ministru, în care îi ceream să ne explice despre ce este vorba...”.
Reacţia moderatoarei a fost părtinitoare şi maliţioasă, adresându-i-se d-lui Mircea Toader - deputat PD-L, invitat în emisiune, cu întrebarea :
„Dana Grecu : Am înţeles. Şmecheriţi fondurile europene, domnule Toader ?”
Discuţiile au continuat în aceeaşi manieră şi pe acelaşi ton, concluzionându-se că activitatea de licitaţie a fost o „şmecherie”, întrucât aplicaţia sistemului s-a deschis la ora 9.00, iar la ora 9 şi o secundă au fost înregistrate 10 proiecte, din care 7 de către aceeaşi societate.
Cităm din raport :
„Daniel Constantin : Doamna Grecu, numai puţin, domnule Toader, vroiam să fac o singură specificaţie că interesant este faptul că o singură firmă a înscris în primele 10 proiecte, deci în acea fracţiune de secundă, cum vreţi să-i spuneţi, 7 proiecte. Dacă poate cineva de la Ministerul Economiei să ne explice cum s-a întâmplat acest lucru, şi repet, o aplicaţie înseamnă...
Dana Grecu : Într-o singură secundă, o firmă a înscris 7 proiecte ?
Daniel Constantin : Doamna Grecu, s-a deschis aplicaţia la 9.00. La 9.00, sunt înregistrate 8 proiecte.
Dana Grecu : Incredibil, incredibil.
Daniel Constantin : La 9 şi o secundă, sunt înregistrate 10 proiecte, din care 7 de către aceeaşi societate.
Dana Grecu : Da’ poate că sistemul permite, domn’e.
Daniel Constantin : Păi, sunt 20 de câmpuri pe fiecare aplicaţie, asta încerc să vă spun, că şi cel mai rapid, ar dura...
Dana Grecu : N-are cum, domnule Sârbu, spuneţi.
Ilie Sârbu : N-are cum, nici să introducă datele, nimic, dar să mai completezi, că sunt câteva formulare...
Teodor Meleşcanu : Nu suntem noi calculatorişti, dar vă spun că singura posibilitate e să fi avut dinainte, să le fi completat şi să le trimită.
Ilie Sârbu : Da, păi asta e, erau făcute şi când s-a deschis licitaţia, le-a dat drumul.
Dana Grecu : Şi asta nu-i o şmecherie ?
Ilie Sârbu : Ba da, cum să nu.
Dana Grecu : Asta nu e o favorizare pentru unii, să fie mai şmecheri şi alţii mai proşti ?
Ilie Sârbu : Nu, e fraudă, direct, e fraudă.”
În cadrul emisiunii, prin telefon, s-a luat legătura cu dl. Ion Ariton – ministrul Economiei, căruia moderatoarea i-a spus că este acuzat de către conservatori că şi-a început „penal” mandatul, întrucât ar fi deschis licitaţia pentru accesarea de fonduri europene, prin fraudare, şi că la o astfel de situaţie nu a reacţionat în niciun fel.
Dl. Ion Ariton a explicat, în intervenţia telefonică, că persoanele interesate ar trebui să se adreseze organelor abilitate pentru a face o amplă cercetare în acest caz, dacă aceştia consideră că nu a fost respectată legea, şi că nu este persoana care a fraudat această licitaţie, sugerând invitaţilor să citească pe site-ul ministerului răspunsul referitor la aspectele discutate în emisiune pe marginea desfăşurării licitaţiei.
În continuare, atât moderatoarea, cât şi invitaţii emisiunii au adus acuzaţii grave ministrului Economiei, afirmând despre acesta că ar fi „capul unui sistem care încalcă legea” şi că ar fi de datoria acestuia să sesizeze Parchetul cu privire la faptul că „un şmecher din ministerul dumneavoastră a făcut posibilă mânăria asta...”, neoferindu-i, în aceeaşi măsură, posibilitatea de a explica ceea ce s-a întâmplat cu licitaţia respectivă.
„Ilie Sârbu : Din moment ce eşti ministru, răspunzi.
Ion Ariton : Înseamnă că nu v-aţi uitat dumneavoastră, noi am avut o reacţie, a şi apărut pe site-ul instituţiei un răspuns la ceea ce dumneavoastră spuneţi şi, încă o dată repet, vă aştept mâine dimineaţă la minister şi, împreaună, putem discuta acest aspect al problemei ridicate de dumneavoastră şi, în situaţia în care credeţi, în continuare, că nu s-a respectat legea, vă rog să apelaţi, aşa cum vă spuneam, de a rezolva...
Dana Grecu : Păi, nu se poate, domnul ministru, aşa, nu se poate aşa ! Nu se poate aşa, au trecut 24 de ore, spuneţi că aveţi informaţia asta, că aţi dat un răspuns pe site-ul...
Ion Ariton : Dar nu au trecut 24 de ore chiar...
Dana Grecu : de când s-a întâmplat măgăria asta.
Ion Ariton : ...această licitaţie a fost în cursul zilei de astăzi.
Dana Grecu : de când s-a întâmplat măgăria asta.
Ion Ariton : şi vă rog frumos să urmăriţi site-ul instituţiei...
(...)
Ion Ariton : ...şi în situaţia în care este o neregulă, s-o sesizaţi organelor abilitate.”
(...)
Dana Grecu : Da, dar dumneavoastră sunteţi capul unui sistem care încalcă legea.
Ion Ariton : ...nu sunt eu care să stabilesc acest lucru.
Dana Grecu : Deci dumneavoastră nu sesizaţi Parchetul că un şmecher din ministerul dumneavoastră a făcut posibilă mânăria asta, nu ?
(...)
Dana Grecu : ...ne păcăliţi. Domnule ministru Ariton, ne păcăliţi !
Ion Ariton : Nu, eu nu vreau să vă păcălesc, îmi pare rău că...
Dana Grecu : Nu, ne păcăliţi. (...)
Dana Grecu : ...recunoaşteţi că nu s-a întâmplat nimic. Adică, pe site, dumneavoastră spuneţi că toţi oamenii care reclamă lucrul ăsta sunt nişte proşti, aşa spuneţi.
Ion Ariton : Nu, nu am spus acest lucru. Şi vă rog să...
Dana Grecu : Spuneţi că procedura de înregistrare este OK, spuneţi că n-au existat deficienţe şi spuneţi că datele tehnice, bla, bla, că sunt în regulă. Totul e în regulă, din punct de vedere tehnic, la dumneavoastră la minister.”
În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării înregistrării emisiunii, membrii Consiliului au constatat că aceasta a fost difuzată cu încălcarea normelor privind respectarea principiilor imparţialităţii şi echilibrului în cadrul dezbaterii unor subiecte de interes public.
În acest sens, membrii Consiliului au apreciat că deşi ministrul Economiei a fost contactat telefonic pe parcursul emisiunii pentru dezbaterea subiectului, acestuia nu i s-a oferit posibilitatea reală de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la acuzaţiile ce i-au fost aduse în timpul emisiunii, astfel încât publicul să-şi poată forma o opinie corectă în legătură cu faptele prezentate.
Consiliul consideră că dezbaterile nu au fost echilibrate, ci părtinitoare, iar opiniile prezentate au susţinut presupusa faptă de natură penală de care postul şi invitaţii l-au acuzat pe ministrul Economiei, astfel încât acestuia nu i s-a asigurat, cu respectarea principiului echilibrului, potrivit normelor legale în vigoare, posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la faptele imputate, fapt de natură a afecta dreptul publicului la o prezentare corectă şi obiectivă a informaţiilor.
De asemenea, membrii Consiliului apreciază că lipsa unei distincţii clare între opiniile exprimate de invitaţi, susţinute fără rezervă sau chiar enunţate de moderatoarea emisiunii, şi faptele aduse în atenţia publicului a creat confuzie şi a afectat posibilitatea telespectatorilor de a-şi forma propriul punct de vedere cu privire la subiectul dezbătut. În conformitate cu dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea prevederilor art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. pentru postul de televiziune ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS şi dispune intrarea de îndată în legalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, de cel puţin 3 ori, sonor şi vizual, în intervalul orar 18.00-21.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :
"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu somaţie publică, întrucât în emisiunea „La ordinea zilei” difuzată în 07 septembrie 2010 nu a asigurat o prezentare echilibrată şi imparţială a unor informaţii cu privire la modul în care s-a desfăşurat o licitaţie pentru accesarea de fonduri europene la Ministerul Economiei .
De asemenea, lipsa unei distincţii clare între opiniile exprimate atât de post, cât şi de invitaţi, şi faptele aduse în atenţia publicului a fost de natură să creeze confuzie şi să afecteze posibilitatea telespectatorilor de a-şi forma propriul punct de vedere.”
Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.