Comunicat de presă
18.03.2010
Întruniţi în şedinţa publică din data de 18.03.2010, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat raportul de monitorizare privind sinteza emisiunilor de divertisment, difuzate de către posturile centrale de televiziune în perioada 18-24.01.2010 şi au constatat că în mai multe ediţii s-au abordat, într-un limbaj licenţios, subiecte pe teme sexuale nepotrivite în raport cu ora de difuzare, fapte care încalcă legislaţia audiovizuală privind criteriile de clasificare ale producţiilor audiovizuale în funcţie de gen şi temă (art. 21^1 alin. 1, lit. a şi c, raportat la art. 16 alin. 1 şi 3 din Codul de reglementare al conţinutului audiovizual).
De asemenea, nu s-au respectat prevederile legislaţiei audiovizuale privind dreptul la viaţă privată (art. 32 alin. 1 şi art. 36 alin. 1 şi 2 din Codul CNA). Art. 32 alin. 1 stipulează că « nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private ». Potrivit art. 36 alin. 1 şi 2, « orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale » şi « este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale privind viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia », excepţie făcând cazurile în care există un interes public justificat şi o legătură semnificativă şi clară între viaţa privată şi de familie a persoanei şi interesul public justificat. "
În consecinţă, membrii CNA au hotărât să sancţioneze următoarele posturi de televiziune :
•Antena 1 – amendă în cuantum de 10.000 lei pentru mai multe ediţii ale emisiunii „Acces Direct” (care au avut ca titlu, printre altele, „David : am făcut amor cu un star”). Pe lângă prevederile menţionate mai-sus, radiodifuzorul a încălcat şi legislaţia audiovizuală privind dreptul la propria imagine (art. 42 alin. 1 din Codul CNA), precum şi pe cea referitoare la protecţia minorilor (art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002 - „difuzarea în serviciile de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau ca efect al altor sisteme de acces condiţionat, se asigură faptul că minorii din zona de transmisie, în situaţii normale, nu pot auzi sau vedea emisiunile respective”).
• OTV – amendă în cuantum de 10.000 lei. Sancţiunea cumulează atât încălcările legislaţiei audiovizualului menţionate mai-sus din emisiunea matinală „Zori de zi” (din 18.01.2010), cât şi pe cele din emisiunea „Pe mâna soacrei” (episoadele din 20.02, 27.02.2010). Emisiunea „Zori de zi” (difuzată în intervalul orar 9:36-10:01) a avut ca subiect şi titlu : „Elevul porno acuzat de homosexualitate ! Doamnelor, fiţi atente, ne înfiebântă”. În emisiunea „Pe mâna soacrei” s-au difuzat, în mod repetat, scene de violenţă fizică şi verbală. De asemenea, radiodifuzorul a încălcat şi legislaţia audiovizualului privind protecţia copiilor (art. 39 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/ 2002).
• Kanal D – amendă în cuantum de 5.000 lei pentru emisiunea „La şuetă cu Bahmu” (difuzată în intervalul orar 16:00-18:30), ediţiiile din 18.01, 20.01, 22.01.2010. Titlurile de pe ecran au fost, printre altele, „Dezvăluiri şocante din scandalurile sexuale care au bulversat România” sau „Vedeta porno, Dudu Steel continuă războiul cu hair stilistul Adrian Pescariu”. Pe lângă prevederile menţionate mai-sus, radiodifuzorul a încălcat şi pe cele privind dreptul la propria imagine (art. 42 alin. 1 din Codul CNA).
Pe baza Raportului Serviciului de Inspecţie pentru 25 de posturi de radio din teritoriu privind respectarea Deciziei C.N.A. nr.574/2008, Consiliul a sancţionat postul Radio Impact Baia Mare cu somaţie publică. Conform Deciziei CNA nr. 574/ 2008 privind difuzarea programelor locale de radiodifuziune, radiodifuzorii au „obligaţia de a realiza şi difuza zilnic, în intervalul orar 6.00-24.00, un program local” cu durata cumulată minimă stabilită prin art. 2, în funcţie de numărul de locuitori ai localităţii respective.”
Biroul Comunicare şi Relaţii cu Publicul