Comunicat de presă
28.01.2010

Întruniţi în şedinţă publică în data de 28 ianuarie 2010, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au hotărât să sancţioneze postul de televiziune OTV cu amendă în cuantum de 15.000 de lei. După analiza raportului de monitorizare întocmit pentru ediţia din data de 25.01.2010 a emisiunii “Dan Diaconescu Direct”, s-a constatat că au fost difuzate fragmente din mai multe emisiuni la care a fost invitat Preşedintele României, dl. Traian Băsescu, fără ca publicul să fie corect informat că acestea sunt difuzate în “reluare” şi, mai mult decât atât, pe parcursul emisiunii, au fost afişate pe ecran titluri cu subiecte de actualitate. Astfel, radiodifuzorul a încălcat prevederile Legii audiovizualului cu privire la obligaţia de a asigura informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor (art. 3 alin. 2 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare) coroborate cu prevederile art. 85 alin. 2 lit. b din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care stipulează următoarele : « Afişarea pe ecran a informaţiilor ce se impun pentru precizarea caracterului transmisiei este obligatorie în următoarele cazuri : (...) b) la difuzarea în reluare a emisiunilor informative, politice, social-economice, sportive, culturale, religioase şi de divertisment, se va face menţiunea « Reluare » sau « În reluare » pe întreaga durată a difuzării acestora ».
De asemenea, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale în vigoare, CNA a decis să emită decizii de somare cu intrare de îndată în legalitate pentru posturile de radio şi de televiziune care difuzează următoarele spoturi publicitare :
• spotul publicitar de televiziune Bioflu, pentru că nu are avizul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi încalcă prevederile legale referitoare la informarea corectă a publicului (art. 107 şi art. 114 lit. c din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual) ;
• spotul publicitar de radio „Iepuraşul cu papion”, deoarece nu respectă prevederile art. 25 alin. 2 din Codul audiovizualului, conform cărora “Publicitatea directă sau indirectă la publicaţii, filme ori spectacole erotice se difuzează numai în intervalul orar 23,00 - 5,00 (...)”
• spotul publicitar de radio „Salonul Tantation”, pentru că nu ţine cont de stipulările art. 114 lit. b din Codul audiovizualului, potrivit cărora, prin informaţiile prezentate în spoturile publicitare, publicul nu poate fi indus în eroare, în privinţa : “b) atribuirii de efecte sau de proprietăţi pe care produsul nu le posedă”.
În aceeaşi şedinţă publică, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au analizat raportul Serviciului de Inspecţie privind reţelele CATV din teritoriu şi au decis să sancţioneze cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, pentru încălcarea prevederilor art. 74, alin. 3 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele societăţi : SUPER DIGITAL SAT S.R.L., ELECTROTECH IND S.R.L. şi GRY TELECOM S.R.L.
Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul