Comunicat de presă

12.06.2009


envoyer l'article par mail title=

CNA mulţumeşte posturilor de radio şi de televiziune, publice şi private, care au înţeles să servească interesul public organizând, în conformitate cu legislaţia în vigoare, reflectarea şi desfăşurarea campaniei electorale pentru alegerile europarlamentare, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a monitorizat modul în care cele 12 posturi de televiziune centrale şi 57 de posturi de televiziune locale, 3 posturi de radio centrale şi 8 posturi de radio locale au reflectat desfăşurarea alegerilor. Majoritatea posturilor au respectat cadrul legal.

Au existat, însă, şi unele abateri sancţionate prompt de Consiliu. Astfel, CNA a aplicat posturilor centrale un număr de 11 amenzi, 9 somaţii publice şi a transmis 14 scrisori de atenţionare. De asemenea, posturilor din teritoriu le-au fost aplicate 9 amenzi şi 31 de somaţii publice.

Cuantumul total al amenzilor aplicate de Consiliu a fost de 70.000 lei.

Aceste sancţiuni au limitat, în mare măsură, derapajele de la prevederile legale constatate iniţial şi au contribuit la desfăşurarea unei campanii electorale echitabile şi echilibrate pentru toţi competitorii.

Nu s-au înregistrat plângeri referitoare la modul în care CNA a gestionat această campanie electorală.

CNA a desfăşurat, în această perioadă, o activitate intensă care a avut ca principale obiective asigurarea respectării prevederilor legale, şi, în egală măsură, a intereselor electoratului – de a primi informaţii corecte, competitorilor electorali – de a se face cunoscuţi şi de a-şi prezenta ofertele electorale, precum şi ale radiodifuzorilor – de a-şi exercita drepturile şi responsabilităţile care decurg din profesiunea de jurnalist.

Vicepreşedinte CNA,

Ioan ONISEI