Comunicat

04.06.2009


envoyer l'article par mail title=

Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte că la data de 6 iunie ora 7.00 se încheie campania electorală pentru alegerile europarlamentare.

După încheierea campaniei electorale şi până la ora închiderii urnelor de vot, radiodifuzorii nu mai pot difuza emisiuni electorale, astfel cum sunt definite prin Decizia CNA nr. 391/2009.

Consiliul Naţional al Audiovizualului solicită respectarea dispoziţiilor Legii nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European şi ale Deciziei nr. 391/2009 potrivit cărora, în ultimele 48 de ore dinaintea zilei votării şi până la închiderea urnelor, se interzice prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete făcute pe stradă.

Reflectarea desfăşurării votării în cadrul programelor informative din ziua de 7 iunie nu se încadrează în categoria emisiunilor electorale şi este permisă în condiţiile păstrării secretului votului şi neinfluenţării intenţiilor de vot ale electoratului.

Consiliul Naţional al Audiovizualului va continua monitorizarea reflectării campaniei electorale şi a votării în cadrul programelor audiovizuale şi va sancţiona orice abateri de la respectarea prevederilor legale.

Preşedinte

Răsvan Popescu