COMUNICAT - În atenția distribuitorilor de servicii de programe retransmise
26.03.2014
Având în vedere că, la data de 04.02.2014 Consiliul Naţional al Audiovizualului a publicat, pe pagina de internet a instituţiei la adresa www.cna.ro, lista serviciilor de programe de televiziune ce se retransmit în regim must carry, potrivit dispoziţiilor art.82 din Legea audiovizualului, valabilă pentru anul 2014, distribuitorii de servicii de programe retransmise care nu au solicitat Consiliului modificare structurilor ofertelor de programe retransmise în vederea respectării prevederilor art.82 din lege, au obligaţia ca pînă la data de 07.04.2014, să îşi introducă în oferta lor serviciile de programe care îndeplinesc condiţiile regimului must carry.
Modificarea structurilor ofertelor de programe retransmise prin intermediul reţelelor de comunicaţii electronice, se face în condiţiile prevăzute de art.74, cu respectarea art.82 din Legea audiovizualului nr.504/2002, cu completările şi modificările ulterioare şi în conformitate cu prevederile deciziei CNA nr.72/2012.