Comunicat de presă

19.12.2008


envoyer l'article par mail title=

Ieri, 18 decembrie 2008, Comisia Europeană a dat publicităţii un comunicat pe tema implementării Directivei Serviciilor Media Audiovizuale, cu o referire specială la România ca singura ţară membră a Uniunii Europene care a implementat Directiva până la această oră.

Acest comunicat, ce marchează împlinirea unui an de la adoptarea Directivei, în 18 decembrie 2007, este însoÅ£it de o prezentare a derulării procesului de transpunere a Directivei în toate cele 27 de ţări membre ale Uniunii. Din nou, în cadrul acestei evaluări, România se distinge ca singura Å£ară din întreaga listă care, la rubrica „legislaÅ£ie de implementare a Directivei în vigoare” apare cu menÅ£iunea „Da”.

Totodată, Comisia a calificat transpunerea Directivei în România ca fiind realizată într-o manieră completă şi prin exploatarea tuturor oportunităţilor de liberalizare oferite de Directivă. Această evaluare este cu atât mai relevantă cu cât ea vine în contextul în care doamna Viviane Reding, comisar european pentru societatea informaţională şi media, şi-a exprimat, într-un punct de vedere citat de comunicatul Comisiei, temerea că unele ţări ar putea utiliza Directiva ca un pretext pentru a înăspri reglementările.

Considerăm că o contribuÅ£ie decisivă pentru efectul final de promovare a României în fruntea „clasamentului” realizat de Comisie a avut-o, în procesul de transpunere a Directivei, colaborarea între Consiliul NaÅ£ional al Audiovizualului ÅŸi Ministerul Culturii ÅŸi Cultelor la elaborarea ordonanÅ£ei de urgenţă, precum ÅŸi opÅ£iunea pentru o amplă consultare cu societatea civilă, cu reprezentanÅ£ii televiziunilor ÅŸi cu AsociaÅ£ia Română de ComunicaÅ£ii Audiovizuale.

Aşteptăm ca Parlamentul, care are acum rolul de a dezbate ordonanţa de urgenţă adoptată de guvern, în vigoare din 6 decembrie, să promoveze valorile pe care Comisia Europeană le-a asociat actului legislativ realizat în premieră europeană de România şi care ar putea constitui un reper în procesul de transpunere a Directivei de către celelalte ţări membre ale Uniunii.

Consiliul Naţional al Audiovizualului

PreÅŸedinte,

Răsvan Popescu

Asociaţia Română de Comunicaţii Audiovizuale

Director executiv,

George Chiriţă