Liste cu radiodifuzorii care difuzează emisiuni destinate campaniei electorale

pentru alegerile parlamentare din 30.11.2008

14.10.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

Conform art. 5 din Decizia C.N.A. nr. 792 din 30 septembrie 2008, privind principii şi reguli de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, prin intermediul serviciilor de programe audiovizuale

Art. 5. - Posturile de radio şi de televiziune private care intenţionează să realizeze şi să difuzeze ştiri electorale şi emisiuni electorale au obligaţia să facă cunoscut public acest lucru prin presă şi/sau prin programele lor şi să comunice Consiliului Naţional al Audiovizualului implicarea lor în campania electorală, până cel mai târziu în ziua de 10 octombrie, printr-o adresă, conform cu modelul prezentat în anexa 1 care face parte integrantă din prezenta decizie.

Conform art. 6 al. (1) din aceeaşi decizie:

Art. 6. - (1) Competitorii electorali au la dispoziţie intervalul 11 – 20 octombrie pentru a se adresa în scris posturilor private de radio şi de televiziune care şi-au anunţat intenţia de realizare şi difuzare a emisiunilor electorale, solicitând şi timpii de antenă pe care intenţionează să-i utilizeze.

Listele cu radiodifuzorii care intenţionează să difuzeze emisiuni destinate campaniei electorale:

PDF - 129.8 ko
Lista posturilor de televiziune
clasificare pe societăţi
PDF - 131.4 ko
Lista posturilor de televiziune
clasificare pe localităţi
PDF - 150 ko
Lista posturilor de radio
clasificare pe societăţi
PDF - 150 ko
Lista posturilor de radio
clasificare pe localităţi
PDF - 124.4 ko
Lista posturilor transmise prin cablu
clasificare pe societăţi
PDF - 123.4 ko
Lista posturilor transmise prin cablu
clasificare pe localităţi