Revista Presei CNA, 18 Decembrie 2008

18.12.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

Televiziunile au început să îmbătrânească
Petre Barbu
ADEVĂRUL

În ultimii opt ani a crescut ponderea telespectatorilor de peste 55 de ani la TVR 1, Pro TV şi Antena 1. Tinerii nu mai sunt prizonierii micului ecran. În prezent, principalele televiziuni generaliste atrag mai mulţi telespectatori în vârstă decât în urmă cu opt ani.

Pentru o televiziune, goana după audienţă poate fi considerată, până la un punct, o chestiune de orgoliu. Împuşcă rating după rating, câştigă cotă de piaţă, se laudă în comunicate de presă şi flutură sondajele în faţa clienţilor de publicitate. Totuşi, pentru cei care investesc în reclamele tv contează structura audienţei, adică cine sunt oamenii care urmăresc programele respectivei televiziuni. Citeşte tot articolul

Omul care va aduce filmele la Realitatea
Andreea Lupu
ADEVĂRUL

Bogdan Chiriţoiu lansează CineStar, pachet de producţii de cinema, la care a lucrat aproape un an. Dacă ar fi să aleagă, Bogdan Chiriţoiu s-ar ocupa de un post tv sportiv, însă unul fără fotbal. Poate doar cu rugby şi şah. Dacă asta ar fi posibil în industria media autohtonă.

Chiriţoiu, un bărbat cu trăsături încă adolescentine pentru cei 38 de ani din buletin, şi-a început cariera în locul unde s-au format câţiva dintre cei mai importanţi manageri din industria media românească, la Canal 31, post tv deţinut de Adrian Sârbu şi rebranduit mai târziu în actualul Pro TV. Citeşte tot articolul

TVR Info va emite de pe 31 decembrie
EVENIMENTUL ZILEI

LANSARE. Postul TVR Info, aflat în portofoliul Societăţii Române de Televiziune, va începe să emită în ultima zi a anului, pe 31 decembrie, de la ora 19.00, conform Mediafax.

TVR Info este o televiziune de nişă, care va difuza informaţii utilitare şi transmisiuni live din trafic, 24 de ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Citeşte tot articolul

Zeci de angajaţi RCS&RDS, fără salarii
Adrian Popa
EVENIMENTUL ZILEI

Chiar dacă nu şi-au primit simbria de multă vreme, salariaţii sunt ameninţaţi că, dacă părăsesc compania, nu-şi vor mai recupera banii.

Zeci de angajaţi ai operatorului de telecomunicaţii RCS&RDS nu şi-au mai primit salariile sau comisioanele de câteva luni. La sucursalele din Bucureşti şi Craiova, compania are restanţe de zeci de mii de lei la angajaţi şi la colaboratori. Citeşte tot articolul

Romantic FM se extinde online
R.I.
BUSINESS STANDARD

Postul Romantic FM, operat de Grupul Media Camina, parte a Intact, se extinde pe internet cu patru canale de radio: Twist, Extra, Fresh si Christmas, in timp ce site-ul romanticfm.ro a fost relansat intr-un nou format. Site-ul romanticfm.ro, singurul canal prin care postul mai poate fi ascultat la nivel national, dupa ce Intact a decis sa foloseasca licentele pentru Radio ZU, si-a adaptat designul momentelor zilei, avand o versiune grafica pentru zi si una pentru noapte. Citeşte tot articolul

Realitatea-Caţavencu porneşte caravana „Prietenii lui Moş Crăciun“
COTIDIANUL

Pe parcursul a două zile, ambasadorii Diviziei de Business Realitatea-Caţavencu vor duce cadouri celor peste 360 de copii din centrele de plasament din Bucureşti şi judeţul Ilfov.

Joi, 18 decembrie, prietenii lui Moş Crăciun pornesc la drum. Caravana cu jucării şi brazi de Crăciun se va opri la Centrul pentru protecţia copilului Voluntari şi Satul Copiilor Bucureşti, unde vedete The Money Channel, jurnalişti „Business Standard“ şi „MONEY EXPRESS“, precum şi reprezentanţii companiilor care l-au ajutat pe Moş Crăciun vor împodobi bradul împreună cu copiii. Citeşte tot articolul

Blockbustere şi independenţi de festival la CineStar
Alexandra Badicioiu
COTIDIANUL

Premiere, succese de casă ale cinematografiei, dar şi premiate de festival, vor popula grila CineStar, cel mai nou produs al Grupului de presă Realitatea-Caţavencu. Acesta conţine trei canale tv de film - CineStar, ActionStar şi ComedyStar -, care îşi vor începe emisia pe 19 decembrie, în exclusivitate pe platforma Romtelecom Dolce.

Printre vârfurile de debut ale grilei se numără „Pirates of The Caribbean“, „Signs“, „21 Grams“, „Being Julia“, „Scary Movie 4“, „Kiss of The Dragon“ şi „Air Force One“. Filmele nu vor fi întrerupte de publicitate, anunţă reprezentanţii trustului. Citeşte tot articolul

Societatea civilă apără site-urile porno blocate de ANC
Raluca Ion
COTIDIANUL

Mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile s-au revoltat ieri, printr-o scrisoare deschisă, împotriva cererii de a bloca 40 de site-uri porno pe care Autoritatea Naţională pentru Comunicaţii le-a trimis-o săptămâna trecută furnizorilor de servicii de Internet. “Blocarea prin ISP este o măsură care încalcă libertatea de exprimare. Această metodă este folosită în mod curent doar de state în care principiile drepturilor omului nu sunt respectate şi în care se încearcă cenzurarea informaţiilor publicate pe Internet care sunt considerate «nepotrivite» de către stat (Iran, China etc.)”, consideră semnatarii scrisorii deschise care mai cred că ANC stabileşte astfel un precedent periculos. Citeşte tot articolul

Majoritatea site-urilor romanesti poate fi atacata!
Z.O.
ZIUA

Peste 90% dintre website-urile romanesti prezinta vulnerabilitati incadrate la grad ridicat de risc, este concluzia unei campanii de audit de aplicatii web efectuate de compania GECAD NET in perioada noiembrie-decembrie 2008, se arata intr-un material capital.ro.

Campania de auditare a relevat prezenta a 1,556 de vulnerabilitati severe, 545 cu grad de risc mediu si 310 cu grad scazut de risc. Citeşte tot articolul