Decizia nr. 815 din 10.09.2009

10.09.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. împotriva Deciziei C.N.A. nr. 747/23.07.2009

S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. CUI 15994676
Str. Franklin nr. 14, parter, ap. 2, sector 1, BUCUREŞTI

pentru postul de televiziune OTV
B-dul Magheru nr. 28-30, sector 1 Bucureşti

Întrunit în şedinţa publică din data de 10 septembrie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat contestaţia formulată de S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L., înregistrată sub nr. 12756/04.09.2009, împotriva Deciziei CNA nr. 747/23.07.2009 prin care această societate a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 30.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 42 alin. (3) şi art. 71 alin. (1) lit. b) din Decizia C.N.A. nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând motivele invocate în susţinerea contestaţiei, membrii Consiliului au apreciat că acestea nu sunt de natură a atrage revocarea deciziei contestate.

Astfel, membrii Consiliului au avut în vedere următoarele aspecte:

  • deşi prin Decizia nr. 718/01.07.2009 radiodifuzorul a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 30.000 lei pentru nerespectarea aceloraşi prevederi, reţinute şi în decizia contestată, acesta a continuat să difuzeze ediţiile emisiuniii „Dan Diaconescu Direct” din zilele de 6, 7, 8 şi 10 iulie 2009 cu încălcarea legislaţiei audiovizuale referitoare la informarea corectă a publicului şi la respectarea dreptului la imagine, reluând, practic, acuzaţiile formulate şi în emisiunile anterioare cu privire la un sortiment de bere al producătorului S.C. URSUS BREWERIES SA;
  • membrii Consiliului au apreciat ca fiind deosebit de grav faptul că, deşi nu exista o legătură de cauzalitate între îmbolnăvirea unui tânăr din Vaslui şi consumul acestui tip de bere, fapt afirmat chiar de jurnalistul Silviu Alupei pe post, a fost prezentat ca fiind cert faptul că această persoană s-ar fi îmbolnăvit de la conţinutul nociv al berii respective;
  • în condiţiile în care şi în aceste emisiuni au fost reiterate acuzaţiile cu privire la conţinutul cancerigen al berii produse de S.C. URSUS BREWERIES SA, formulate şi în ediţiile anterioare ale emisiunii, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a prezentat nici de această dată un punct de vedere al autorităţilor competente ale statului cu privire la nocivitatea acestui aliment.

Pentru aceste considerente, membrii Consiliului consideră că decizia contestată este legală şi întemeiată, aceasta fiind adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

Faţă de aceste argumente, în temeiul prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului respinge contestaţia, ca neîntemeiată.