Decizia nr. 796 din 30.09.2008

30.09.2008


envoyer l'article par mail title=

privind somarea S.C. PRO TV S.A.,
cu sediul în Bucureşti, Bd. Pache Protopopescu nr. 109, et. 1, sector 2,

pentru postul de televiziune PRO TV
Bucureşti, Bd. Pache Protopopescu nr. 109, et. 1, sector 2,

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 30 septembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare, în baza reclamaţiilor nr. 12561/22.09.2008, nr. 12562/22.09.2008, nr. 12563/22.09.2008 şi nr. 12644/23.09.2008, cu privire la filmul de lung metraj „Poveste de cartier”, difuzat de către postul de televiziune PRO TV, în data de 21.09.2008.

Postul PRO TV aparţine radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A., are licenţa audiovizuală nr. TV 018/29.01.1993, decizia de autorizare nr. 084.0/13.10.1994 şi reautorizare nr. 084.0-1/13.10.1994.

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. PRO TV S.A. a încălcat dispoziţiile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 21 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 16 alin (3) şi art. 18 lit. d) din Decizia CNA nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 39 alin. (2) din legea 504/2002, difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.

Prin dispoziţiile art. 16 alin (3) din Codul audiovizualului se stabilesc criteriile generale de care titularii de licenţă audiovizuală vor ţine cont în clasificarea producţiilor audiovizuale.

Conform dispoziţiilor art. 21 alin. (1), producţiile audiovizuale prevăzute la art. 18 lit. d) - producţii audiovizuale interzise copiilor sub 15 ani - se difuzează numai în intervalul orar 22.00-06.00 şi vor fi însoţite permanent de semnul de avertizare “15”.

În fapt, în ziua de 21 septembrie 2008, începând cu ora 20.30, postul de televiziune PRO TV a difuzat filmul de lung metraj „Poveste de cartier”, cu semnul de avertizare „12”, film care a conţinut expresii vulgare şi licenţioase, scene de violenţă şi o scenă de sex.

Membrii Consiliului au apreciat că, în raport de conţinutul său, filmul se încadrează în producţiile audiovizuale prevăzute la art. 21 alin. (1) şi se putea difuza numai în intervalul orar 22.00-6.00, cu semnul de avertizare „15”.

Redăm din raportul de monitorizare : „(Rep.03.40-I) : Paula mă, boule !Ai uitat când umblai în limbă după mine, nu ? Normal, dacă nu mi-ai tras-o !...Ne-a fost dor de tine, în pizda mă-tii, hai !
(Rep.06.02-I) : Morţii mă-tii de tâlhar, te dau în judecată !
(Rep.08.23-I) : Ţi-l sparg, să moară mă-ta de nu ţi-l sparg.
(Rep.09.07-I) : Mă, tu eşti prost ? Tu mă amenţi pe mine ? Bă, te bat, te pişi pe tine, prostule !
(Rep.09.21-I) : Tu-ţi morţii mă-tii de fraier, să vezi ce bătaie îţi dau, prostul dracu’ !
(Rep.12.27-I) : Iar ai adus căcaturile alea ?Vrei să mă dea afară ?Ce vrei, să fac pârnaie ?
(Rep.16.24-I) : ...Să mă iei tu pe mine de elefant mă, băiatule ? Ce garanţii mai prezinţi tu, mă, la treaba asta ? Casă nu mai ai, maşină nu mai ai, nici degete nu mai ai mă, căca-m-aş în palma aia a ta !
(Rep.29.38-I):Ia zi mă, pizda sau liceul, zi mă ?
(Rep.30.12-I):Nenorociţilor, mi-aţi futut nunta !
(Rep.02.36-II):Dar de unde căcat transmite ăştia, mă ?!
(Rep.09.42-II):Min, Ling, ţi-o împing, care-i treaba, ziceţi !
(Rep.20.20-II) : Morţii mă-tii, dacă te-atingi de ea îţi tai gâtu’ !
(Rep.29.08-II):Mă, futu-ţi grijania mă-tii de copil, bă ! Măi să-mi strici tu, mie, cariera, băi ! Băi, derbedeule bă, te-mpuşc mă !

Scene de violenţă :
(Re.16.51-I) : Da Vinci aruncă de pe acoperişul unei clădiri un barbat care cade peste o maşină distrugând-o.
(Rep.29.38-I) : Scenă în care cele două bande se iau la bătaie.
(Rep.30.18-II):Scenă cu bătaie între bandele din cartier cu cuţite şi bâte.

Scenă de sex (Rep.42.52-I).”

Membrii Consiliului au constatat că producţia audiovizuală menţionată a fost încadrată greşit şi difuzată într-un interval orar necorespunzător în raport de conţinutul său, ceea ce a avut drept consecinţă nerespectarea măsurilor de protecţie a copiilor în cadrul serviciilor de programe, prevăzute de Decizia nr. 187/2006.

Informaţiile oferite părinţilor şi recomandarea radiodifuzorului cu privire la genul programului nu au permis acestora să facă alegerea potrivită, astfel încât cerinţele de protecţie a copiilor şi de vizionare în familie a programelor audiovizuale să fie respectate.

Având în vedere nevoia de protecţie şi de îngrijire specială a copiilor, generată de lipsa acestora de maturitate fizică şi intelectuală, Consiliul, în calitatea sa de garant al interesului public, consideră că nerespectarea de către radiodifuzor a prevederilor legale în materia protecţiei copiilor este de natură să afecteze dezvoltarea fizică, mentală şi morală a acestora.

Difuzarea unui astfel de film, la o oră la care copiii au acces la vizionarea programelor audiovizuale, poate fi deosebit de nocivă pentru aceştia, ştiut fiind că discernământul lor este redus, şi că aceştia au tendinţa de a imita cu uşurinţă comportamentele adulţilor sau ceea ce văd sau aud la televizor.

În temeiul dispoziţiilor art. 162 alin (2) din Decizia 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 91 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute la art. 15 din aceeaşi lege, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C. PRO TV S.A. pentru postul de televiziune PRO TV şi dispune intrarea de îndată în legalitate, în sensul respectării prevederilor privind protecţia copiilor.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, postul de televiziune PRO TV are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text :

“Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul PRO TV cu somaţie publică, întrucât în ziua de 21 septembrie 2008 a transmis un film de lung metraj cu nerespectarea intervalului orar de difuzare, precum şi a semnului de avertizare corespunzător producţiei audiovizuale respective în raport de conţinutul lui, încălcând prin aceasta prevederile Legii şi Codului audiovizualului.

Potrivit acestor acte normative, difuzarea programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare sau datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.