Decizia nr. 452 din 09.04.2009

09.04.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind respingerea contestaţiei formulate de S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L împotriva sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 421/02.04.2009

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 9 aprilie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat în discuţie cererea înregistrată la CNA sub nr. 5284/07.04.2009, prin care solicitaţi rediscutarea şi supunerea din nou la vot a Deciziei nr. 421/02.04.2009 privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL.

Analizând motivele invocate de reprezentantul societăţii dumneavoastră, prezent în şedinţă, membrii Consiliului au apreciat că acestea sunt neîntemeiate.

Consiliul a considerat că motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii sancţiunii au fost reţinute în mod corect şi, în consecinţă, cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de dispoziţiile art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a decis menţinerea sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 421/02.04.2009.