Decizia nr. 438 din 07.04.2009

07.04.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind amendarea cu 10.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL
cu sediul în BUCUREŞTI, B-dul Hristo Botev nr. 23, sector 3
CUI 15994676

pentru postul de televiziune OTV
B-dul Magheru nr. 28-30, et. 6, sector 1 BUCUREŞTI

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 07 aprilie 2009, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la emisiunile “Dan Diaconescu Direct” şi „Se întâmplă acum” difuzate de postul de televiziune OTV în perioada 2-5 aprilie 2009.

Postul de televiziune OTV aparţine radiodifuzorului S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 78.1/05.02.2004 şi decizia de autorizare nr. 620.0/01.04.2004).

În urma analizării raportului de monitorizare şi a vizionării emisiunilor, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 32 alin. (1), art. 36 alin. (1), ale art. 42 alin. (1-3) şi ale art. 71 alin. (1), lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate:

- art. 32 alin. (1) - „ Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private.”
- art. 36 alin. (1) - „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale.”
- art. 42 alin. (1) - “Orice persoană are dreptul la propria imagine”.
- art. 42 alin. (2) - “În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars”.
- art. 42 alin. (3) - “Realizatorii emisiunilor au obligaţia să respecte dreptul persoanei la propria imagine şi să pună în vedere interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin; stăruinţa moderatorului trebuie să fie convingătoare, astfel încât să ajute publicul să-şi formeze o opinie corectă”.
- art. 71 alin. (1) - “În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii:
a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică;”

În fapt, în cadrul emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, difuzată în perioada 2-5 aprilie 2009, a fost abordat subiectul arestării domnului George Becali.

Analizând emisiunile, Consiliul a constatat că radiodifuzorul a încălcat, fără a exista un interes public justificat, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, garantat de art. 26 din Constituţia României, precum şi de legislaţia din domeniul audiovizualului.

Membrii Consiliului au reţinut că emisiunile „Dan Diaconescu Direct”, din zilele de 3 şi 5 aprilie 2008, au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1) şi 36 alin. (1) din Codul audiovizualului, prevederi potrivit cărora nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private, orice persoană având dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie.

Redăm din raportul de monitorizare al emisiunii din 3 aprilie:

„DD: Cine v-a judecat, doamna Cristuş?
Iulian: În 2004, am făcut parte din dosarul Cămătarilor şi tot aşa, la 2 noaptea, 3, 4 numai aşa am fost judecat.
DD: Şi la ce oră v-a adus şi la cât s-a terminat judecata?
Iulian: Tot aşa ne-a dus, în jurul orei 9 şi s-a terminat a 2-a zi. Dânsa e obişnuită. Doamna avocat a omis să vă spună, că această doamnă avocat, judecător, a fost promovată. Dânsa a fost judecător la TMB şi acum este preşedinta judecătoriei sectorului 1 Bucureşti. Deci, doamna judecător care-l judecă pe Becali.
DD: Pardon, deci e şefa judecătoriei?
Iulian: E şefa judecătoriei sectorului 1.
DD: Şi ea lucrează de noapte?
Iulian: Verificaţi-o să vedeţi. Dânsa e adusă la comenzi, pentru că aşa a fost şi la noi, aşa a fost şi la...
DD: Nasol. Nu ştiu, poate să fie de bine, dânsa poate să fie o mare judecătoare, se vede, adică e bună.
Iulian: Dânsa e o mare judecătoare, dânsa a pus... după dosarul Cămătarilor, la judecătoria sectorului, procuroarea de caz la noi e judecător la TMB. Deci, dvs aveţi grijă că s-ar putea să pice la recurs la doamna fostă procuroare, care actual e judecătoare la TMB. Nu mai ştiu cum o cheamă exact, Liliana Ciocâltea, sau aşa ceva.
.........
DD: Dar aşa, cum e doamna judecătoare, ţine cu bărbaţii, cu femeile?
Iulian: Nu ţine cu nimeni, dânsa ascultă ordinele, e din Ardeal,..are accent.
DD: Mamă, l-a terminat pe Becali, îi dă 15 ani.
.........
Iulian: Dânsa e obişnuită să preia comenzile alea... grele. Curajoasă. E o fată bruneţică, mititică, drăguţică. Are vreo 35 ani.
CVT: Carieristă. La vârsta asta să fii şefă de judecătorie.
Iulian: Aşa e domnu Vadim, verificaţi să vedeţi. Eu v-am dat telefon să vă spun, că dânsa e obişnuită,.. cu procesele de noapte, cum a zis domnu avocat, care v-a minţit mai devreme....
DD: Hai că vă citesc eu acuma,... Doamna Nicoleta Cristuş, judecătoare şefă, dar este şi mamă, a divorţat în decembrie..fiind de acord cu un program de vizitare a copilului de către tatăl său. ...Mama magistrat, a trecut la represalii, diminuând abuziv, programul de vizitare a tatălui. A cerut apoi justiţiei să reducă drastic programul de vizitare, să-l suspende chiar şi să dispună creşterea pensiei alimentare... Neavând mustrări de conştiinţă, pentru că-şi traumatiza propriul copil, ..a încercat cu disperare să rămână în fruntea magistraturii......
DD: Tăticul a ajuns să-şi vadă fetiţa doar la domiciliul bonei, acolo unde e lăsată de mama acesteia, Cristuş Nicoleta, care nu mai vrea să-şi vadă fostul soţ şi-şi lasă copilul pe teren neutru...
CVT: Dar de ce o fi divorţat ? Cine a călcat strâmb aici ?
DD: Presupun că soţul, fiincă doamna e chiar extraordinară. Deci, vedeţi că va fi noua şefă a CSM-ului, ministra Justiţiei. (...) Adică nu m-aş mira la ce ne povesteşte domnul Iulian şi ce ne povesteşte fostul ei soţ s-o fi sunat domnul Băsescu direct, sau ea pe domnul Băsescu.
CVT: Nu, el a dat ordinul lui Predoiu sau lu’ fata aia baschetbalista şi prin ei. (...) A nimerit pe mâna unei carieriste cu bube-n cap.
DD: Nu, nu trebuie să acuzăm pe doamna.....
DD: Doamna Mihaela, ştiaţi că a divorţat de curând doamna judecător, se ceartă cu bărbasu’?
Mihaela: Nu ştiu, îmi pare rău.
DD: (...) Bine, că probabil soţul e devină , că soţul o bătea sau era vreun...
CVT: Poate-i dădea motive. Păi acuma aş bate-o şi eu pe-asta. (râsete)
DD: Judecătoarea a terminat cu 10, singura din promoţie.
CVT: Într-un sistem de notaţie până la 20.
Iulian: Poate nu i-a verifiat nimeni diploma, domnu’ Diaconescu.
DD: A fost o studentă excelentă, a terminat cu 10 .
CVT: Ca şi Elena Udrea, şi-a luat doctorat , masterat, e academician doctor inginer şi pe urmă o să descopere că totul era pe fals şi pe mită şi pe ordin politic.....
DD ....... Deoarece fostul soţ a apelat la executorul judecător pentru a i se impune respectarea de către fosta soţie a sentinţelor judecătoreşti , şefa magistraţilor din sectorul (...) a recuzat mai întâi executorul şi apoi a făcut contestaţie. Mamă e dată naibii, adică ca mamă îşi iubeşte, zici că e Mihaela Rădulescu.
Iulian: Domnu’ Diaconescu, şi în timpul ăsta scria şi cărţi.
DD: Staţi puţin. Da, da, trei cărţi a scris, îmi spun colegii, după cărţile dânsei se dă examenul test grilă la facultate. Ca să vedeţi cât de tare e tipa.
CVT: La facultatea de pornografie.
DD: Nu do’mle de drept. Staţi puţin, ia fiţi atenţi ce a făcut aici. S-a judecat cu fostul soţ şi l-a distrus. A apelat la executorul judecătoresc...

Membrii Consiliului au mai constatat, de asemenea, că, în cadrul emisiunilor din 2, 3 şi 5 aprilie 2009 , invitaţii, cu susţinerea şi permisiunea moderatorului, au făcut o serie de comentarii şi afirmaţii de natură a prejudicia demnitatea şi imaginea unor persoane ori instituţii, ca de exemplu:

  • în emisiunea din 2 aprilie:

Vadim Tudor: Ce judecători sunt ăştia dom’le care sunt cârpă de şters pe jos ?
Dan Diaconescu: Ei, nu ştiu dacă, sunt cârpă de şters, mă gândeam la rezistenţa lor fizică.
Vadim Tudor: În faţa unui iresponsabil. Ce dreptate împart ăştia ? Nu vă e ruşine obrazului!
Dan Diaconescu: Mâine cum or mai veni la servici ?.....
Vadim Tudor: Ca să primească ordin de la Băsescu.
Dan Diaconescu: Şedinţa s-a suspendat din motive, mă rog, pe care instanţa n-a vrut să le explice până la ora 1 noaptea, când va fi reluată.
Vadim Tudor: Ce e aşa urgenţă? Nu vedeţi că-i cusută cu aţă albă ? Ce caz s-a mai judecat toată ziua până la 1 noaptea ? Aşteaptă ordin de la satrapul şef, de la băutorul fruntaş pe ramură....

  • în emisiunea din 3 aprilie:

Dan Diaconescu: Doar o clipă să facem o paranteză, procurorul s-ar putea să se numească Băluşescu.
Metin Cerchez: Băluşescu, da.
Dan Diaconescu: Vreţi să vă mai dau o surpriză ?
Giovani Becali: Da.
Dan Diaconescu: S-ar putea să-l cunoaşteţi, îmi zic telespectatorii, pe procuror fiincă este un împătimit jucător de cărţi şi de cazino.
Giovani Becali: Băluşescu.
Dan Diaconescu: Maximilian Băluşescu....
Dan Diaconescu: Şi că noaptea e în Cazino pe lângă dumneavoastră. Şi aţi jucat cărţi cu el domnul Giovani, poate nu ştiţi....

  • în emisiunea din 5 aprilie:

Dan Diaconescu: Judecătoarea spune în încheierea de şedinţă faptul că ea a judecat sub presiunea străzii...
Metin Cerchez: Dar nu spune că ea are dosar penal din cauza copilului. Şi că are un dosar la DNA, doamna judecător?
Dan Diaconescu: Dar ce a făcut cu copilul?
Metin Cerchez: E, o să vă zică colegii ce-a păţit şi colega cu...cine s-a împerecheat...
Avocat Negoiţă: Mă rog, noi nu avem nu avem certitudini, sunt doar zvonuri.
Metin Cerchez: Divorţată şi cum a divorţat şi cu copilul, pentru că atunci când tu eşti judecător şi ai o moralitate mai mare decât chipurile, în ghilimele, decât alt cetăţean şi destinul acestului om se schimbă practic pentru toată viaţa, trebui zic eu măcar din punct de vedere moral să fii curat şi ca să nu vă mai zic altceva....

Membrii Consiliului au mai constatat că prezentarea, în cadrul acestor emisiuni, a unor afirmaţii prin care sunt aduse acuzaţii unor persoane sau instituţii nu s-a supus regulilor stabilite prin dispoziţiile art. 42 alin. 2 din Codul audivizualului, reguli care impun susţinerea cu dovezi a acuzaţiilor aduse ori respectarea principiului audiatur et altera pars.

De asemenea, s-a mai constatat că, pe parcursul acestor emisiuni, aşa cum reiese şi din exemplele redate anterior, domnul Dan Diaconescu fie a adoptat o atitudine pasivă, deşi avea obligaţia să intervină în mod activ şi să solicite probe astfel încât să ofere publicului telespectator o dezbatere cu puncte de vedere echilibrate, fie a formulat el însuşi acuzaţii de natură a prejudicia demnitatea şi imaginea unor persoane şi, în egală măsură, de a influenţa opinia publicului cu privire la subiectul dezbătut.

Redăm din raportul de monitorizare a emisiunii din 5 aprilie:

Metin Cerchez: Dar nu spune, domnul Dan Diaconescu, domnul preşedinte al CSM şi aia, că sunt corupţi şi acolo din CSM...
Dan Diaconescu: Ei sunt corupţi. Urmaţi la cătuşe, domnu...
Metin Cerchez: Da e dosarul la DNA că s-a luat şpagă 100.000 de euro pentru numirea prim-procurorului de la Curtea de Apel, Gheorghe...cum îl cheamă, Dumitru sau Dumitriu. Ăsta care a dat şpagă la un membru CNA...
Dan Diaconescu: Nu la membru CNA...
Metin Cerchez: La CSM, mă scuzaţi, 100.000 de euro mă rog ca să dai...
Giovanni Becali: La CNA e mai mică şpaga, staţi liniştit.
Metin Cechez: El ca prim-procuror dădea 100.000 de euro, flagrant, ce mai vrei. Dar poate poate ne spune domnul...
Dan Diaconescu: N-auziţi, domle că e stare de normalitate.
Metin Cerchez: Dar să ne spună şi de judecătoarea bătută, internată cu fracturi, colega lor de la Tribunalul Bucureşti.

Membrii Consiliului au mai constatat că atât atitudinea moderatorului emisiunii, care avea obligaţia de a echilibra discuţiile, cât şi comentariile şi afirmaţiile făcute de invitaţi în cadrul acesteia au dovedit o susţinere partizană a subiectului supus dezbaterii, lipsită de echilibrul unei informări corecte, prin exprimarea unei pluralităţi de opinii sau puncte de vedere aflate în opoziţie, fapt de natură a prejudicia dreptul publicului de a-şi forma în mod liber o opinie.

Astfel, critica şi acuzaţiile aduse permanent magistraţilor care au instrumentat cazul, în lipsa unui punct de vedere care să asigure contradictorialitatea dezbaterii, au prejudiciat imaginea acestora şi au făcut ca discuţiile să fie lipsite de obiectivitate şi imparţialitate, influenţând percepţia publicului cu privire la actul de justiţie.

Consiliul a mai reţinut, de asemenea, că unele afirmaţii făcute în cadrul emisiunii ori unele dintre mesajele scrise ce au rulat pe ecran au avut un caracter de instigare la violenţă împotriva unor persoane, fapt interzis de prevederile legislaţiei audiovizuale.

În aceeaşi şedinţă publică, membrii Consiliului au analizat şi raportul de monitorizare al emisiunii „Se întâmplă acum”, difuzată de postul de televiziune OTV în data de 3 aprilie, în cadrul căreia s-a abordat, de asemenea, subiectul arestării domnului George Becali.

Şi cu privire la această emisiune Consiliul a constatat că difuzarea s-a făcut cu încălcarea normelor audiovizuale referitoare la dreptul la propria imagine şi demnitatea persoanei, întrucât în cadrul discuţiilor au fost aduse acuzaţii, de natură morală sau penală la adresa unor persoane, care nu au fost susţinute cu dovezi şi nu s-a asigurat respectarea principiului audiatur et altera pars.

Redăm din raportul de monitorizare:

Giovani Becali (telefonic) – a relatat că Gigi Becali a spus despre această situaţie că: Este o înscenare, e ordin de undeva şi aşa mai departe.....
Giovani Becali (telefonic): Azi Procuratura Română şi Poliţia Română nu merg decât pe sifonari, caută 2-3 drogaţi care le dă în primire totul şi ei nu sunt capabili să facă nimic. Nu sunt capabili să facă o anchetă, nu sunt capabili să descifreze firul anchetei şi aşa mai departe.

Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului cu suma de 10.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul dispoziţiilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare coroborate cu cele ale art. 162 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 187/2006, cu modificările şi completările ulterioare

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Articol unic: Radiodifuzorul S.C OCRAM TELEVIZIUNE SRL, având licenţa audiovizuală nr. S-TV 78.1/05.02.2004 şi decizia de autorizare nr. 620.0/01.04.2004, pentru postul de televiziune OTV, se sancţionează cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 32 alin. (1), ale art. 36 alin. (1), ale art. 42 alin. (1-3) şi ale art. 71 alin. (1), lit. a) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către,

S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL,
B-dul Hristo Botev nr. 23, BUCUREŞTI sector 3
CUI 15994676

pentru postul de televiziune OTV
B-dul Magheru nr. 28-30, et. 6, sector 1 BUCUREŞTI

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 438/07.04.2009 privind amendarea cu 10000 lei a radiodifuzorului S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul OTV cu amendă în cuantum de 10000 lei, întrucât, în emisiunile „Dan Diaconescu Direct” din perioada 2-5 aprilie 2009, în contextul mediatizării cazului Becali, moderatorul şi unii dintre invitaţi au făcut comentarii cu privire la viaţa privată a judecătoarei care a pronunţat decizia cu privire la reţinerea acestuia, comentarii care nu aveau nicio legătură cu subiectul dezbaterii şi care au afectat grav viaţa privată a magistratului şi dreptul său la propria imagine.

De asemenea, la adresa procurorului care a instrumentat cazul au fost făcute comentarii injurioase, de natură a prejudicia demnitatea acestuia.

Consiliul a constatat că, deşi în cadrul acestor emisiuni au fost aduse acuzaţii de natură morală sau penală la adresa unor persoane, moderatorul nu a solicitat dovezi în susţinerea acestora şi nu s-a asigurat respectarea principiului audiatur et altera pars, fapte ce contravin Codului audiovizualului.

Totodată, au fost încălcate prevederile legale referitoare la asigurarea unei informări echilibrate şi imparţiale a publicului, întrucât la adresa persoanelor care au instrumentat cazul s-au formulat acuzaţii neprobate, de natură să influenţeze opinia şi percepţia publicului cu privire la actul de justiţie.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.