Decizia nr. 376 din 19.05.2011

19.05.2011


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind amendarea cu 100.000 lei a S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L.,
pentru postul de televiziune OTV

S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. CUI 15994676
Str. Preciziei nr. 3P, lot nr. 1, clădire C6.1,
spaţiu birouri şi hală-parter, et. 1, sector 6, Bucureşti

pentru postul de televiziune OTV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 19 mai 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la mesajele politice difuzate atât pe banda tip News Alert, cât şi în cadrul mai multor emisiuni transmise în perioada 08 aprilie - 12 mai 2011, de postul OTV.

Postul de televiziune OTV aparţine S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. S-TV 78.3/05.02.2004 şi decizia de autorizare nr. 620.1/01.06.2010).

În urma analizării raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. a încălcat prevederile art. 139 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Potrivit dispoziţiilor invocate, publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

Astfel, în perioada 08 aprilie – 12 mai 2011, postul de televiziune OTV a continuat să difuzeze de mesaje cu caracter politic, mesaje transmise atât pe banda tip News Alert, cât şi în cadrul mai multor emisiuni.

Potrivit raportului de monitorizare, acest gen de mesaje au fost difuzate, după cum urmează:

• în data de 08.04.2011 - în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 20.53 - 02.59 s-a derulat banda tip News Alert, cu mesajul: ,,Mâine .... viitorul preşedinte al României, Dan Diaconescu, se va întâlni cu simpatizanţii săi din Buzău’’; la ora 22.29 a fost difuzat următorul mesaj: ,,La ora 13:30, Dan Diaconescu va inaugura sediul PP=DD al Filialei Judeţene Buzău, din str. Tudor Vladimirecu, nr. 6, iar la ora 14:00 se va întâlni cu fanii săi la Sala de Conferinţe a Consiliului Judeţean Buzău, din bd. Nicolae Bălcescu, nr. 48’’
• în data de 09.04.2011 - în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 23.24 - 02.59, s-a derulat banda News Alert , cu mesajul: Mâine, la ora 12:00 (ora Italiei), la Firenze, Via Lungano Soderini, nr. 2, Circolo Rondinela, are loc întâlnirea tuturor preşedinţilor de organizaţii PP=DD şi a românilor din toată Italia. Toţi fanii lui Dan Diaconescu sunt aşteptaţi de reprezentanţii viitorului preşedinte Dan Diaconescu .... având în vedere că jurnalistul DD nu poate fi prezent, datorită interdicţiei de a părăsi ţara, ordonată de actualul regim, pentru a-l împiedica să strângă voturi din diaspora’’.( ...)
• în data de 28.04.2011: în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 21.41 - 02.16, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul:,, Mâine, de la ora 09:00, Tribunalul Bucureşti va hotărî dacă cel mai mare partid al României PPDD va fi autorizat să-şi desfăşoare activitatea în legalitate... La acest mesaj s-au adăugat următoarele: Tot mâine de la ora 18.00 Dan Diaconescu va fi prezent în localităţile Limanu şi Bărăganu din judeţul Constanţa, pentru a-l susţine pe primul candidat al PP-DD la alegerile de duminică pentru primăria din Bărăganu ...;. ,,Tot mâine, de la ora 17.30, Dan Diaconescu va fi prezent în localităţile Lanurile şi Bărăganu... pentru a-l susţine pe primul candidat al PP-DD .... pentru primăria din Bărăganu. ...; Tot astăzi, de la ora 17.30, Dan Diaconescu va fi prezent în localităţile Lanurile şi Bărăganu... pentru a-l susţine pe primul candidat al PP-DD 29.04.2011...’’
• în data de 29.04.2011: - în emisiunea ,,Reporterul trăsnit’’, în intervalul orar 07.02 -07.16, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul: ,,Astăzi, de la ora 09:00, Tribunalul Bucureşti va hotărî dacă cel mai mare partid al României, PP-DD va fi autorizat să-şi desfăşoare activitatea în legalitate... Tot astăzi, de la ora 17.30, Dan Diaconescu va fi prezent în localităţile Lanurile şi Bărăganu din judeţul Constanţa, pentru a-l susţine pe primul candidat al PP-DD ...’’

De asemenea, în aceeaşi dată, postul OTV a difuzat pe banda News Alert alte mesaje cu caracter politic, cu un conţinut asemănător, în cadrul următoarelor emisiuni:

- ,, Zori de zi’’, în intervalul orar 07.27-09.49;
- ,,Totul se discută’’, în intervalul orar 13.08-14.00;
- ,,Sport revolution’’, în intervalul orar 14.10-14.57;
- ,,Bursa afacerilor’’, în intervalul orar 15.05-15.30;
- ,,Românul şeful lui Condurăţeanu’’, în intervalul orar 15.35-16.52;
- ,,Ştiinţă şi conştiinţă pentru sănătate’’, în intervalul orar 17.01-17.53;
- ,,Exclusiv cu Doru Iuga’’, în intervalul orar 18.04-18.16;
- ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 21.10 - 03.00:

• în data de 30.04.2011:
- în emisiunea ,,Adevărata credinţă’’, în intervalul orar 07.33-07.55, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul :În continuarea turneului său naţional, de vizitare a tuturor localităţilor ţării, viitorul preşedinte Dan Diaconescu se va afla astăzi în municipiul Constanţa. La ora 16, el va inaugura noul sediu al Partidului Poporului – DD, Organizaţia Judeţului Constanţa, situat în strada Ştefan cel Mare nr. 33 (fostul Cinema Progresul, lângă Casa Modei), prilej cu care jurnalistul Dan Diaconescu se va întâlni şi cu telespectatorii săi din Constanţa’’
- în emisiunea ,,Hery şi Ioana Show’’, în intervalul orar 08.51-09.12, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj;
- în emisiunea ,,Păstorul cel bun’’, în intervalul orar 10.33-10.58, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj;
- în emisiunea ,,Preţuieşte viaţa’’, în intervalul orar 13.02-13.25, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj;
- în emisiunea ,,Ştiinţă şi conştiinţă pentru sănătate’’, în intervalul orar 13.51-14.22, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj;
- în emisiunea ,,Lumea lui Tibanu’’, în intervalul orar 14.59-15.12, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj.

• în data de 01.05.2011 - în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 20.09 - 02.59, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul: ,,Grave nereguli în timpul alegerilor de astăzi din judeţul Constanţa, primele alegeri la care participă un candidat susţinut de Partidul Poporului – Dan Diaconescu ... La acest mesaj s-a adăugat: ,,Mâine, la ora 15, Dan Diaconescu va inaugura sediul PP-DD din Mangalia, din bulevardul 1 Decembrie 1918, Complex Ciocaia – ora 20.46.

Conţinutul acestor mesaje a variat în diferite forme, redate în detaliu în raportul de monitorizare.

• în data de 02.05.2011:
- în emisiunea ,,Reporterul trăsnit’’ , în intervalul orar 07.03 - 07.28, s-a derulat banda News Alert , cu mesajul: ,,În continuarea turneului de vizitare a tuturor localităţilor ţării, viitorul preşedinte Dan Diaconescu se va afla astăzi la ora 15:00, în oraşul Mangalia, unde va inaugura sediul Partidul Poporului – DD, Filiala Mangalia, din bd. 1 Decembrie 1918, Complexul Ciocaia.’’
- în emisiunea ,,Zori de zi’’, în intervalul orar 07.35-09.57, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj.
- în emisiunea ,,Să trăim bine’’, în intervalul orar 13.00-14.52, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj.
- în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 21.07 -03.00, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul: ,,Rezultat fabulos obţinut ieri de Partidul Poporului - DD în localitatea Bărăganu – Lanurile din judeţul Constanţa! Reprezentantul independent susţinut de PP-DD a obţinut 17%, candidatul PNL 8%, iar cel al PD-L doar 6%.’’ Acesta s-a modificat în: ,,Rezultat fabulos obţinut ieri de Partidul Poporului - DD în localitatea Bărăganu – Lanurile din judeţul Constanţa, la primele alegeri la care a participat de la înfiinţare până în prezent! Reprezentantul independent pentru funcţia de primar, susţinut de PP-DD a obţinut 17%, candidatul PNL 8%, iar cel al PD-L doar 6%, din totalul voturilor exprimate’’ - ora 21.12 , apoi în: ,,Rezultat fabulos obţinut de Partidul Poporului - DD în localitatea Bărăganu – Lanurile din judeţul Constanţa (...)’’ - ora 00.05.
• în data de 04.05.2011 - în emisiunea ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 19.27 -03.00, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul: ,,Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României, se întâlneşte mâine cu elita intelectuală a Bucureştiului, la Clubul Ecologist Român condus de acad. dr. Răzv. Theodorescu. Printre membrii clubului se află prof. dr. Mircea Cosea, prof. dr. Aureliu Leca, acad. Gh. Udubaşa, prof. univ. dr. Ionuţ Chiţescu, prof. univ. dr. Lucian Matei, prof. dr. Gh. C. Popescu, regizorii Petre Năstase şi Gh. Barbu (...) Întâlnirea va avea loc la sediul Clubului Ecologist Român din Calea Victoriei 91-93’’.
• în data de 05.05.2011 - în emisiunea ,,Reporterul trăsnit’’, în intervalul orar 07.02-07.25, s-a derulat banda News Alert, cu mesajul: ,,Dan Diaconescu, viitorul preşedinte al României, se întâlneşte astăzi cu elita intelectuală a Bucureştiului, la Clubul Ecologist Român condus de ...’’
- în emisiunea ,,Zori de zi’’, în intervalul orar 07.34-09.57, s-a derulat banda News Alert, cu acelaşi mesaj.

Mesaje cu caracter politic au fost difuzate şi pe parcursul zilei de 11 mai 2011, în intervalul orar 20.11-03.00, în cadrul emisiunii ,,Dan Diaconescu Direct’’, precum şi 12 mai 2011, în cadrul mai multor emisiuni, respectiv: ,,Timpurile actuale’’, în intervalul orar 07.02-07.03; ,,Reporterul trăsnit’’, în intervalul orar 07.08-07.23; ,,Zori de zi’’, în intervalul orar 07.40-09.51; ,,Să trăim bine’’, în intervalul orar 13.14-14.47; ,,Întrebarea zilei’’, în intervalul orar 15.02-15.25; ,,Românul şeful lui Condurăţeanu’’, în intervalul orar 15.31-16.54; ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 20.59-03.01. Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a difuzat şi în cadrul ediţiilor emisiunii ,,Dan Diaconescu Direct’’ , din zilele de 11, 18, 23 şi 28 aprilie, respectiv 3 mai 2011, mesaje cu caracter politic, fapt ce contravine prevederilor art. 139 din Codul audiovizualului.

Astfel, în prima parte a ediţiei din data de 11.04.2011, în intervalul orar 17.14-18.54, postul OTV a difuzat o înregistrare, cu titlul: ,,DAN DIACONESCU S-A ÎNTÂLNIT CU SIMPATIZANŢII SĂI DIN BUZĂU’’, iar în partea inferioară textul: ,,Daţi SMS la 1333: ,,Viitorul preşedinte DD îi va scăpa pe români de sărăcie?’’.

Materialul transmis a conţinut declaraţiile făcute de d-nul Dan Diaconescu, precum şi de adepţii acestuia şi ai partidului a cărui înregistrase oficială a fost solicitată instanţei de judecată.

Redăm din raportul de monitorizare:

,,În primul cadru este difuzată o clădire având la balcon pancarte cu sigla Partidului Poporului, apoi Dan Diaconescu coboară dintr-o maşină cu steagul partidului şi dă mâna cu mulţimea din faţa clădirii. În mâinile oamenilor se văd steguleţe cu sigla partidului.
Pe stradă, s-a scandat prin megafon: ,,Diaconescu preşedinte! Diaconescu preşedinte! Diaconescu preşedinte!; ,,Diaconescu la palat. Spitale închise, suflete ucise. Spitale închise, suflete ucise. Spitale închise, suflete ucise. PPDD şansa României e! PPDD şansa României e! PPDD şansa României e!’’

În continuare au fost prezentate discursurile mai multor persoane, precum şi conferinţa de presă la care Dan Diaconescu a răspuns întrebărilor.

În data de 18.04.2011, în prima parte a ediţiei ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 19.00-19.30, a fost difuzată o înregistrare având titlul ,,DAN DIACONESCU S-A ÎNTÂLNIT CU SIMPATIZANŢII SĂI DIN JUDEŢUL PRAHOVA: PLOPENI, CÂMPINA ŞI PLOIEŞTI’’ şi menţiunea ,,SENZAŢIONAL’’, precum şi titrarea: ,,Daţi SMS la 1333: Vă va scăpa Dan Diaconescu de sărăcie?’’

În cadrul reportajului au fost difuzate vizitele lui Dan Diaconescu, prilejuite de inaugurarea unor filiale din localităţile Plopeni, Câmpina, precum şi discursurile acestuia.

Exemplificăm din raportul de monitorizare:

,, Dan Diaconescu: În timp ce actualii guvernanţi închid aici în Plopeni tot ce apucă, spitalul, o să închidă probabil totul până la urmă, noi deschidem, vedeţi, acest sediu împreună cu colegii noştri de aici din judeţul Prahova şi din Plopeni şi vă aşteptăm şi pe dumneavoastră, ceilalţi locuitori ai urbei, într-un număr cât mai mare, să veniţi împreună cu ei alături de noi şi să vă scăpăm de sărăcie pe toţi cei din Plopeni, să învingem în sfârşit şi să preluăm şi noi puterea, noi poporul. Să nu uitaţi acest semn al nostru pentru toţi din Plopeni. (făcând semnul Partidului)... O să venim la guvernare şi o să redeschidem tot ceea ce s-a închis aici în Plopeni de la întreprinderi până la spitale.
S-a scandat: Să-l susţinem toţi, să scăpăm de hoţi! - Diaconescu preşedinte! - Pe Pe De De, salvatorul ţării e. - Diaconescu a sosit, la Plopeni este iubit...

În data de 23.04.2011, în prima parte a ediţiei ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 19.00-19.30, a fost redifuzată înregistrarea din 18.04.2011, dar cu titlul ,,DAN DIACONESCU S-A ÎNTÂLNIT CU SIMPATIZANŢII SĂI DIN PLOPENI ŞI CÂMPINA’’, iar textul din partea inferioară a fost: ,,Daţi SMS la 1333: Credeţi că Dan Diaconescu va scăpa România de sărăcie?’’ şi menţiunea ,,SENZAŢIONAL’’.

De asemenea, a fost difuzată o nouă înregistrare având titlul ,,ÎNAINTE DE PAŞTE, DAN DIACONESCU AJUTĂ OAMENII SĂRACI’’, iar în partea inferioară textul ,,Daţi SMS la 1333: Credeţi că Dan Diaconescu va scăpa România de sărăcie?’’ şi menţiunea ,,SENZAŢIONAL’’.

Au fost difuzate imagini de la vizitele lui Dan Diaconescu la un cămin de bătrâni şi de la o piaţă, precum şi discursul acestuia:

,,Dan Diaconescu: Nu mai e mult şi o să luăm puterea, da? Mai e foarte puţin până la ziua cea mare. Să nu uitaţi acest semn. Să nu uitaţi culoarea violet. Şi împreună o să câştigăm, da? ... şi imediat după ce o să luăm puterea toţi o să fiţi nişte oameni foarte fericiţi şi foarte bogaţi. O să înceapă o nouă eră pentru poporul amărât. În câteva luni de zile o să venim la putere ...’’ (s-a scandat: Diaconescu preşedinte).

În data de 28.04.2011, a treia parte a ediţiei ,,Dan Diaconescu Direct’’, a fost transmisă în intervalul orar 20.10-21.02, cu menţiunea: ELECTORAL şi LIVE’’ şi titlul ,,DUMINCĂ, 1 MAI, PRIMELE ALEGERI LA CARE PARTICIPĂ PP’’, iar în partea inferioară a fost afişată întrebarea: ,,Candidatul Ioan Vasilache va câştiga alegerile pentru primăria din com Bărăganu, jud Constanţa?’’

În studio, moderatorul a avut mai mulţi invitaţi, printre care şi un candidat independent la alegerile locale pentru primăria din localitatea Bărăganu, context în care au discutat despre platforma electorală a candidatului respectiv.

Redăm din raportul de monitorizare:

,,Dan Diaconescu: Să vă pun la curent cu primul candidat pe care-l vedeţi la televizor, la OTV, primul candidat al noului partid, al PP-DD, la alegeri în România. E vorba de faptul că duminică, acum duminică, 1 mai, vor fi alegeri în România. Cred că puţini dintre dumneavoatsră ştiaţi acest lucru. Alegerile se vor organiza în localitatea Bărăganu, judeţul Constanţa, undeva aproape de Constanţa, şi, la aceste alegeri, partidul nostru nefiind încă înfiinţat, participă din partea noastră un candidat independent, că altfel n-avea cum să fie, evident un candidat independent, susţinut însă de PP-DD, se numeşte Ion Vasilache.
,,Ion Vasilache: În primul rând de terminat pietruirea tuturor străzilor.
Moderatorul a citit din programul candidatului: ...reducerea de taxe şi impozite pentru populaţie... amenajarea unei pieţe de desfacere a produselor agroalimentare. ...Atragerea de investitori pentru a crea locuri de muncă, toate proiectele să fie dezbătute cu cetăţenii după aceea să fie aprobate de Consiliul Local.... înfiinţarea unei creşe şi grădiniţe cu orar prelungit....Amenajarea unei gropi de gunoi ecologice.
Ion Vasilache: Construirea postului de poliţie, care este foarte necesar într-o comună. Dacă n-ai un post de poliţie adecvat şi poliţia stă cu chirie într-o cameră, a unei locuinţe, a unui gospodar, nu este bine.
Dan Diaconescu: Să vă mai citesc, aşadar, din programul invitatului nostru. ... şi iată programul în 14 puncte, probă pentru cei care încă mai cârtesc sau mai contestă anumite iniţiative ale Partidului Poporului. ...şi iată un program destul de coerent în 14 puncte pentru o mică localitate (...)
Radu Ion: .... Prin noi, Partidul Poporului – Dan Diaconescu vine alături de dumneavoastră cu oameni de onoare, cu oameni cinstiţi, cu oameni care cred în Dumnezeu şi vor să facă ceva bun în această ţară.... este o şansă pentru viitorul dumneavoastră. Partidul Poporului – Dan Diaconescu este partidul celor mulţi şi nemulţumiţi de actuala putere. Dumnezeu să ne ajute pe toţi!’’

În data de 03.05.2011, în a treia parte a ediţiei ,,Dan Diaconescu Direct’’, în intervalul orar 19.39-19.55, a fost difuzată înregistrarea cu titlul: ,,PARTIDUL POPORULUI – DD FACE CURĂŢENIE ÎN ROMÂNIA’’ şi menţiunea ,,SENZAŢIONAL’’. În partea inferioară a fost scris ,,Daţi SMS la 1333: Credeţi că PP-DD va curăţa mafia politică din România?’

În cadrul reportajului au fost prezentate persoane care făceau curăţenie în pădurea din Voluntari şi interviurile date de unii membri PP-DD din Voluntari (Romulus Pavel, Valentina Moise, Dinu Florea, prim vicepreşedinte PP-DD).

Membrii Consiliului au constatat că, în perioada 08 aprilie - 12 mai 2011, radiodifuzorul a continuat să difuzeze mesaje cu caracter politic, deşi pentru fapte similare a fost sancţionat în mod repetat, încălcând prin aceasta reglementările din domeniul audiovizualului cu privire la regimul difuzării publicităţii politice, publicitate care, potrivit Codului audiovizualului, este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

Astfel, Consiliul a constatat că mesajele cu carater politic prezentate atât pe banda tip News Alert, cât şi în ediţiile emisiunii ,,Dan Diaconescu Direct’’, au fost difuzate cu încălcarea prevederilor art. 139 din Codul audiovizualului.

Or, pentru ca astfel de mesaje cu caracter politic să poată fi difuzate în mod legal, acestea trebuie să respecte normele audiovizuale invocate, potrivit cărora publicitatea politică este permisă numai în perioadele de campanie electorală, astfel încât, la data difuzării materialelor audiovizuale exemplificate mai sus, precum şi la momentul actual, în ţara noastră nu este programată desfăşurarea de campanie electorală pentru alegerile parlamantare, prezidenţiale ori locale.

De asemenea, în condiţiile în care domnul Dan Diaconescu şi-a anunţat public intenţia de a candida la viitoarele alegeri prezidenţiale, membrii Consiliului au considerat că mesajele politice transmise pe postul OTV au avut un vădit caracter electoral, fiind vorba, în fapt, de publicitate politică, fapt ce contravine prevederilor art. 139 din Decizia nr. 220/2011.

Conform acestor dispoziţii, publicitatea, pozitivă sau negativă, în legătură cu partide politice, oameni politici, mesaje politice este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.

Pentru aceste considerente, ţinând cont că radiodifuzorul a fost sancţionat în mod repetat pentru încălcarea aceloraşi prevederi legale, care neînţelegând să intre în legalitate a continuat să difuzeze mesaje cu caracter politic în cadrul programelor sale, în afara campaniei electorale, membrii Consiliului au propus amendarea acestuia cu suma de 100.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 144 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Articol unic: Radiodifuzorul S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 78.3/05.02.2004 şi al deciziei de autorizare nr. 620.1/01.06.2010, pentru postul de televiziune OTV) este sancţionat cu amendă în cuantum de 100.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 139 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.


Către,

S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. CUI 15994676
Str. Preciziei nr. 3P, lot nr. 1, clădire C6.1,
spaţiu birouri şi hală-parter, et. 1, sector 6, Bucureşti

pentru postul de televiziune OTV

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 376/19.05.2011 privind amendarea cu 100.000 lei a radiodifuzorului S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor art. 93^1 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 333/2009, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune OTV cu amendă de 100.000 lei, întrucât în perioada 08 aprilie - 12 mai 2011 a continuat să difuzeze mesaje cu caracter politic deşi pentru fapte similare a fost sancţionat în mod repetat, iar potrivit Codului audiovizualului, publicitatea politică este interzisă, cu excepţia perioadelor de campanie electorală.”

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.