Decizia nr. 1058 din 27.11.2008

27.11.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind amendarea cu 5.000 lei a S.C. ANTENA 3 S.A.
cu sediul în Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R15971591

pentru postul de televiziune ANTENA 3-NEWS & CURRENT AFFAIRS

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 27 noiembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat sesizarea nr. 17597/26.11.2008, precum şi raportul întocmit de Direcţia Monitorizare cu privire la grupajele de ştiri electorale din ediţiile informative, difuzate în zilele de 25 şi 26 noiembrie 2008, de postul de televiziune ANTENA 3.

Postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS aparţine radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005).

Analizând raportul de monitorizare, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. a încălcat prevederile art. 42 alin. (1) şi (2) şi pe cele ale art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor invocate:

art. 42 - "(1) Orice persoană are dreptul la propria imagine.

(2) În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.

art. 71 - "(1) În programele de ştiri şi dezbateri informarea în probleme de interes public, de natură politică, economică, socială şi culturală, trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea imparţialităţii, echilibrului şi favorizarea liberei formări a opiniilor, prin prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie, în perioada în care problemele sunt în dezbatere publică; (...)

(3) Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt se menţionează pe post."

Analizând conţinutul emisiunilor de ştiri difuzate în zilele de 25 şi 26 noiembrie 2008, membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul a prejudiciat în mod nejustificat imaginea unor persoane, candidaţi aflaţi în competiţie electorală pentru alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008, fapt ce contravine prevederilor art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, radiodifuzorul a încălcat şi dreptul publicului la informare corectă, întrucât nu a prezentat şi punctul de vedere al persoanelor incriminate, care au fost subiect al ediţiilor de ştiri difuzate, fapt care ar fi permis telespectatorilor să-şi poată forma propria opinie despre subiectele dezbătute.

În fapt, postul de televiziune Antena 3 a difuzat, în zilele de 25 şi 26 noiembrie 2008, în grupajele de ştiri electorale din ediţiile informative, o informaţie cu caracter denigrator referitoare la activitatea de campanie electorală a candidatei PD-L pentru Camera Deputaţilor, d-na Elena Udrea, sub titlul: „Promisiuni nerespectate”, citându-se ca sursă site-ul „Academiei Caţavencu”.

Ştirea a fost următoarea:

Prezentatoare: „Nici nu s-a încheiat campania electorală, că unii politicieni îşi dau arama pe faţă, promit câte în lună şi-n stele, dar faptele lasă de dorit. Elena Udrea, candidata PD-L pentru Camera Deputaţilor, este acuzată că a abandonat în parc dosarul medical al unui copil pentru care i se ceruse ajutorul”.

Voce din off: Răzvan Nicolescu este un copil de 6 ani cu grave probleme de sănătate. Băieţelul necesită îngrijire şi supraveghere permanentă, iar cheltuielile lunare pentru medicamente depăşesc 1000 de euro, o sumă mult peste posibilităţile familiei sale. Potrivit site-ului „Academiei Caţavencu”, bunica băieţelului i-a cerut ajutorul Elenei Udrea, aflată în cartier în timpul campaniei pentru un fotoliu de deputat.
Bunica: „Am luat dosarul de la băiat şi m-am dus, crezând că pot să fac ceva şi atunci m-am dus la ea. Era Elena Udrea în parc şi bineînţeles i-am spus şi a spus că … s-a uitat la dosar la poze şi a spus zice că:”Da, doamnă, o să căutăm să facem în aşa fel să ajutăm copilul!"
Voce din off: Zile în şir bunica a aşteptat să fie contactată de cea care i-a promis că îi va ajuta nepotul, surpriză însă.
Bunica: "Mi-a dat telefon un domn care era acolo prin zonă. Uitaţi, am găsit în parc la Favorit, lângă bancă, jos, dosarul d-voastră care este aşa ... şi s-au dus ei şi l-au luat de acolo.
Voce din off: Supărată, bunica lui Răzvan a contactat-o din nou pe Elena Udrea.
Bunica: Am întrebat-o: „Doamnă Udrea, ce aţi făcut? Că am venit săptămâna trecută şi uitaţi am lăsat un dosar şi i-am spus ... Da, zice, îmi amintesc zice, să ştiţi că o să se rezolve, l-am studiat şi o să rezolvăm. Şi zic, pe care dosar îl rezolvaţi? Şi atunci l-am scos din sacoşă şi zic, ăsta pe care l-aţi aruncat la gunoi şi l-am găsit la Favorit în parc?”
Voce din off: În cele din urmă o persoană din staff-ul de campanie al Elenei Udrea a anunţat-o pe femeie că o fundaţie este dispusă să îi ofere puţin peste 100 de euro, adică 10% din costul medicamentelor necesare micuţului într-o singură lună. Bunica a refuzat.

Imaginile au prezentat-o pe bunică povestind acest lucru şi pe Elena Udrea aflată în campanie electorală, cu menţiunea „Arhivă”.

În data de 25.11.2008, ştirea a fost difuzată în ediţiile informative de la orele 18:00 şi 21:00, iar în data de 26.11.2008, în ediţiile de ştiri de la orele 07:00, 08:00, 09:00, 12:00, 13:00, 14:00 şi 15:00.

Faţă de modul în care a fost prezentată această ştire electorală, membrii Consiliului au constatat că ea a fost de natură a afecta imaginea d-nei Elena Udrea şi de a prejudicia activităţile sale de campanie electorală, având în vedere calitatea sa de candidat PD-L pentru Camera Deputaţilor.

Membrii Consiliului au considerat că, pentru o informare corectă a publicului, postul ANTENA 3 avea obligaţia să respecte legislaţia audiovizuală, în sensul de a fi imparţial şi de a prezenta punctul de vedere al d-nei Elena Udrea cu privire la acuzaţiile formulate la adresa sa. Or, acest lucru nu s-a întâmplat, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 71 din Codul audiovizualului, care prevăd că prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt se menţionează pe post.

Mai mult decât atât, repetarea ştirii, în aceeaşi formă, în mai multe ediţii ale emisiunilor informative, pe parcursul zilelor de 25 şi 26 noiembrie 2008, a fost de natură să accentueze gravitatea faptelor de care era acuzată d-na Udrea, cu atât mai mult cu cât subiectul viza situaţia unui copil bolnav, care avea nevoie de ajutor permanent. Prezentată în context electoral, informaţia cu caracter denigrator a vizat, în principal, candidatura d-nei Udrea.

Postul ANTENA 3 a difuzat, în ziua de 26 noiembrie 2008, în cadrul emisiunii informative de la ora 18:00, o ştire cu titlul: „Afaceri cu iz de DNA. DNA a decis continuarea cercetărilor asupra lui Ioan Neculaie pentru înşelăciune.” Au fost prezentate imagini cu d-nul Ioan Neculaie, iar la sfârşitul ştirii s-a precizat că, până la ora respectivă, d-nul Neculaie nu a putut fi contactat.

Membrii Consiliului au apreciat că difuzarea unei ştiri cu un astfel de conţinut trebuia să se facă cu respectarea dispoziţiilor art. 71 din Codul audiovizualului, care prevăd obligaţia radiodifuzorilor de a prezenta punctul de vedere al persoanei care a fost subiect al acesteia. Luând în consideraţie contextul electoral, precum şi faptul că d-nul Neculaie este candidat PD-L pentru Senat, Consiliul consideră că ştirea a fost difuzată cu încălcarea prevederilor precizate, fapt de natură să prejudicieze imaginea acestuia.

Adoptarea de către radiodifuzor a unei astfel de conduite, în perioada campaniei electorale, este de natură a afecta competiţia electorală. În condiţiile în care, într-un program audiovizual, se aduc acuzaţii nedovedite, la adresa unor candidaţi, acuzaţii în legătură cu care acestora nu li se solicită nici măcar un punct de vedere, publicul nu are posibilitatea să-şi formeze propria opinie în legătură cu subiectele ce îi sunt prezentate. O astfel de atitudine reprezintă, în egală măsură, o încălcare a legislaţiei audiovizuale, dar şi a regulilor democraţiei.

Faţă de toate aceste aspecte, membrii Consiliului au propus amendarea radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. cu suma de 5.000 lei.

Supusă la vot, propunerea de amendare a radiodifuzorului a fost adoptată în condiţiile şi cu respectarea dispoziţiilor art. 15 din Legea audiovizualului, modificată.

În temeiul prevederilor art. 91 alin. (1) şi (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 coroborate cu ale art. 162 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările ulterioare,

Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Articol unic: Radiodifuzorul S.C. ANTENA 3 S.A. (licenţa audiovizuală nr. S-TV 76.1/16.12.2003 şi decizia de autorizare nr. 882.0/24.06.2005) - pentru postul ANTENA 3 - NEWS & CURRENT AFFAIRS se sancţionează cu amendă în cuantum de 5.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 42 alin. (1) şi (2) şi pe cele ale art. 71 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.


Către
S.C. ANTENA 3 S.A.
Bucureşti, Şos. Bucureşti-Ploieşti nr. 25-27, sector 1
C.U.I. R15971591

pentru postul de televiziune ANTENA 3- NEWS & CURRENT AFFAIRS

Vă înaintăm, alăturat, Decizia C.N.A. nr. 1058/27.11.2008 privind amendarea cu 5.000 lei a radiodifuzorului S.C. ANTENA 3 S.A. şi vă atenţionăm că, potrivit dispoziţiilor Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, aveţi obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

"Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul ANTENA 3 cu amendă în cuantum de 5.000 lei, întrucât, în ediţiile informative difuzate în zilele de 25 şi 26 noiembrie 2008, a prejudiciat în mod nejustificat imaginea unor persoane, candidaţi aflaţi în competiţie electorală pentru alegerile parlamentare din data de 30 noiembrie 2008, fapt ce contravine prevederilor art. 42 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, postul ANTENA 3 a încălcat şi dreptul publicului la informare corectă, întrucât nu a prezentat şi punctul de vedere al persoanelor incriminate, care au fost subiect al ediţiilor de ştiri difuzate, fapt care ar fi permis telespectatorilor să-şi poată forma propria opinie despre subiectele dezbătute."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.