Decizia nr. 1046 din 20.11.2008

20.11.2008


Trimiteteţi articolul prin email title=

privind somarea S.C. CANARIS S.R.L.,
cu sediul în Braşov, Str. Olteţ nr. 10-11 jud. Braşov

pentru postul de televiziune MIX TV

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 20 noiembrie 2008, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat raportul întocmit de Serviciul Inspecţie, în baza reclamaţiilor nr. 16783/14.11.2008 şi nr. 16812/14.11.2008, cu privire la emisiunea informativă difuzată de postul de televiziune MIX TV în ziua de 12 noiembrie 2008.

Postul de televiziune MIX TV aparţine S.C. CANARIS S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. TV 182/23.09.1999, decizia de autorizare nr. 412.0/11.01.2001 şi de reautorizare nr. 412.0-1/11.01.2001).

În urma analizării raportului, membrii Consiliului au constatat că S.C. CANARIS S.R.L. a încălcat prevederile art. 32 alin. (1) şi art. 42 alin. (2) din Decizia nr. 187/2006 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 alin. (1), nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar invocarea dreptului la informare nu poate justifica invadarea vieţii private.

Conform art. 42 alin. (2):

„În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.”

În fapt, în ziua de 12 noiembrie 2008, postul de televiziune MIX TV a difuzat, în ediţia informativă de la ora 23.00, o ştire electorală cu caracter acuzator la adresa domnului Aurelian Danu, fost prefect al judeţului Braşov.

Redăm din raportul de inspecţie:

„Continuăm cu un alt subiect.

Candidatul PD-L pentru Camera Deputaţilor Aurelian Danu, atenţionat să îşi plătească datoriile.

Surse din interiorul Prefecturii Braşov susţin că o bancă din oraş a trimis instituţiei pe care a condus-o Danu o atenţionare în scris. În document sunt semnalate întârzieri la plata creditului bancar contractat de Aurelian Danu. PD-L-istul a împrumutat bani în urmă cu doi ani pentru a-şi cumpăra o casă în Braşov. Asta după ce PD-L-istul Aurelian Danu a dat afară din locuinţă o tânără, fără părinţi şi fără loc de muncă. Fostul perfect portocaliu de Braşov are doar câteva zile la dispoziţie pentru a-şi plăti datoriile la bancă."

Faţă de conţinutul ştirii electorale transmise în ziua de 12 noiembrie 2008, membrii Consiliului au constatat că aceasta a fost difuzată, pe de o parte, cu încălcarea dispoziţiilor art. 32 alin. (1) din Codul audiovizualului, întrucât conţinutul ei privea probleme din viaţa privată a acestuia, care nu prezentau un interes public justificat şi, pe de altă parte, cu încălcarea prevederilor art. 42 alin. (2), întrucât conţinutul ei a avut caracter acuzator.

Astfel, s-a vorbit despre un credit făcut de d-nul Danu pentru a-şi cumpăra o casă şi că banca l-ar fi atenţionat să-şi plătească datoriile către ea, ştire care nu numai că nu avea caracter electoral, dar conţinutul ei nu putea prezenta pentru public vreun interes, astfel încât să poată fi invocată necesitatea asigurării informării telespectatorilor cu privire la viaţa comunităţii locale.

De asemenea, comentariile postului cu privire la faptul că această locuinţă ar fi aparţinut unei tinere, fără părinţi şi fără loc de muncă, pe care d-nul Danu ar fi dat-o afară din locuinţa pe care el o ocupă în prezent, nu au fost susţinute cu nicio probă şi au fost de natură a prejudicia imaginea d-nului Aurelian Danu.

Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au considerat că postul de televiziune MIX TV a difuzat emisiunea informativă din ziua de 12 noiembrie 2008 cu încălcarea prevederilor din legislaţia audiovizuală privind protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine.

În consecinţă, Consiliul Naţional al Audiovizualului decide adresarea unei somaţii publice radiodifuzorului S.C.CANARIS SRL - pentru postul de televiziune MIX TV din localitatea Braşov şi dispune intrarea de îndată în legalitate.

Potrivit Deciziei C.N.A. nr. 52/2003, radiodifuzorul S.C. CANARIS SRL – pentru postul de televiziune MIX TV - are obligaţia de a transmite în următoarele 24 de ore de la comunicare, sonor şi vizual, de cel puţin 3 ori, în intervalul orar 18.00-22.00, din care o dată în principala emisiune de ştiri, următorul text:

„Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat postul de televiziune MIX TV cu somaţie publică, întrucât, în ediţia informativă din ziua de 12 noiembrie 2008, a adus acuzaţii la adresa unei persoane, fără ca acestea să fie dovedite şi fără a respecta principiul audiatur et altera pars, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 42 alin. (2) din Codul audiovizualului.

De asemenea, Consiliul a apreciat că ştirea privea viaţa privată a acestei persoane, astfel încât difuzarea ei nu prezenta un interes public justificat, neputând fi invocată necesitatea respectării dreptului la informare al publicului."

Vă atragem atenţia că textul nu poate fi difuzat în calupuri de publicitate.