Comunicat de presă

08.10.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 08 octombrie 2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au sancţionat, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, postul de televiziune OTV, cu amendă în cuantum de 25.000 de lei.

După analiza raportului de monitorizare întocmit de direcţia de specialitate pentru emisiunea de divertisment “Oana Zăvoranu Show”, difuzată în data de 28.09.2009, în intervalul orar 17.30 – 20.50, Consiliul a constatat că, prin afişarea pe ecran, la o oră destinată audienţei generale, a unor fotografii indecente publicate anterior de ziarul Can-Can, precum şi prin difuzarea unei melodii cu text vulgar, radiodifuzorul a încălcat prevederile art. 39 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002 (cu modificările şi completările ulterioare) referitoare la obligaţia asigurării protecţiei minorilor prin alegerea intervalului orar de difuzare a programelor ce pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a acestora, precum şi ale art. 16 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care stabileşte criteriile de clasificare a producţiilor audiovizuale, printre acestea fiind “calitatea şi tipologia limbajului – lit. k”.

La stabilirea acestei sancţiuni s-a avut în vedere şi faptul că, în emisiunea menţionată anterior, moderatoarea a folosit un limbaj injurios şi a permis invitaţilor săi utilizarea unui astfel de limbaj, fără a ţine cont de prevederile art. 42 alin. (4) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual care stipulează următoarele: “realizatorii emisiunilor au obligaţia să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios”.

Direcţia Comunicare şi Relaţii Europene