Comunicat de presă

06.10.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

Întruniţi în şedinţa publică din data de 06.10.2009, membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului au decis să sancţioneze, pentru încălcarea legislaţiei audiovizuale, următoarele posturi:

Prima TV, Antena 1, B1 TV – amenzi în cuantum de 5.000 lei. Pe baza raportului de monitorizare, întocmit de direcţia de specialitate, privind durata publicităţii inserate în intervale de o oră, din perioada 14-20 septembrie a.c., s-a constatat că posturile menţionate mai-sus au depăşit în mod repetat timpul de 12 minute pe oră alocat publicitatii conform art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea Audiovizualului nr. 504/ 2002. [(1) Proporţia de spoturi publicitare televizate şi spoturi de teleshopping dintr-un interval de o oră nu poate depăşi 20%, respectiv 12 minute; în cazul televiziunii publice durata acestora nu poate depăşi 8 minute din timpul oricărei ore date.(2) Dispoziţiile alin. (1) nu se aplică în cazul anunţurilor radiodifuzorului în legătură cu propriile sale programe şi cu produsele auxiliare derivate direct din acestea, al anunţurilor de sponsorizare şi al plasărilor de produse;"]

Realitatea TV, Kanal D – somaţii publice. Radiodifuzorii respectivi nu au respectat, în perioada 14-20 septembrie a.c., dispoziţiile art. 35 alin. 1 şi 2 din Legea Audiovizualului nr. 504/ 2002;

TVR 1 – amendă în cuantum de 2.500 lei. În emisiunea de ştiri Jurnalul TVR difuzată în data de 30.09.2009, la orele 20:00, s-au încălcat prevederile art. 71 alin. 1 şi 3 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, referitoare la asigurarea informării corecte a publicului şi a pluralismului („ (3)Prezentarea principalelor puncte de vedere aflate în opoziţie se asigură, de regulă, în cadrul aceleiaşi emisiuni sau, în mod excepţional, în emisiunile următoare; în cazul în care cei solicitaţi refuză să îşi precizeze punctul de vedere, acest fapt se menţionează pe post.”);

Pro TV – somaţie publică. În ediţiile emisiunii de divertisment „Happy Hour” (având ca subiect comemorarea a 20 de ani de la moartea Mihaelei Runceanu), difuzate în perioada 30.09 - 02.10.2009, într-un interval orar de audienţă generală (orele17:45-19:00), s-au încălcat prevederile art. 16 alin. 3 litera f din Codul CNA, coroborate cu cele ale art. 39. alin. 2 din Legea Audiovizualului nr. 504/ 2002, privind protecţia copiilor („Difuzarea în cadrul serviciilor de programe de televiziune şi de radiodifuziune a programelor care pot afecta dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare ori datorită mijloacelor tehnice necesare recepţiei, minorii nu au acces audio sau video la programele respective.”);

RTV Tg. Jiu – somaţie publică. În emisiunea de dezbateri „Zona liberă” din data de 15.09.2009, moderatorul nu a respectat, printre altele, nici principiul audiatur et altera pars, încălcându-se, astfel, dispoziţiile art. 42 alin. 1 şi 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, [„Art. 42 (1) Orice persoană are dreptul la propria imagine. (2) În cazul în care în emisiunile audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de radiodifuzor, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars.”].

În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul a analizat Raportul Serviciului de Inspecţie privind unele reţele CATV din teritoriu şi a sancţionat pentru încălcarea prevederilor art. 74 alin. 3 din Legea Audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare, următoarele societăţi:

MEDIA SAT TV S.R.L. - amendă în cuantum de 7.500 lei;

LMD SATELIT S.R.L. , DIGITAL CABLE SYSTEMS S.A. - amenzi în cuantum de 5.000 lei;

IRIS TELEVISION S.R.L.; AUDIO LDI TV S.R.L. – somaţii publice;

EDYNA ŞI JO S.R.L. şi GRY TELECOM S.R.L. – somaţii cu intrare de îndată în legalitate.

Membrii Consiliului au aprobat solicitarea de modificare a formatului de principiu al programelor Activ EFEM aparţinând S.C. Video Market SRL Bucureşti.

Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul