Comunicat de presă

28.04.2009


Trimiteteţi articolul prin email title=

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat, în şedinţa publică din data de 28 aprilie 2009, rapoartele de monitorizare întocmite de direcţia de specialitate cu privire la mediatizarea - la posturile centrale de televiziune - informaţiilor despre cutremurul de pământ din data de 25 aprilie a.c. Monitorizările au urmărit modul în care radiodifuzorii au asigurat informarea corectă a publicului prin “evitarea speculaţiilor asupra evenimentelor tragice, cauzelor şi consecinţelor ori prin prezentarea repetată a unor imagini şocante, pentru a nu provoca temeri inutile ori panică în rândul pulicului” (art. 81, alin 2 din Codul Audiovizualului), în conformitate cu prevederile legislaţiei audiovizuale. Astfel, la posturile de televiziune OTV, Antena 3 şi Realitatea TV s-au constatat abateri de la legislaţia audiovizuală care au fost sancţionate astfel:

amendă în cuantum de 10.000 lei postului OTV;

somaţie publică postului Antena 3;

somaţie publică postului Realitatea TV.

CNA a analizat raportul de monitorizare al emisiunilor informative sau de dezbatere ce au avut ca subiect cazul Eugen Preda (implicat în incidentul violent ce a avut loc în urmă cu două luni la un Mall din Bucureşti) şi care au fost difuzate, în zilele de 26 şi 27 aprilie a.c., de posturile de televiziune Antena 3 şi Realitatea TV. Constatând că au fost prezentate în mod repetat scene foarte violente, încălcâdu-se astfel art. 27, alin. 2 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, Consiliul a hotărât să sancţioneze posturile Antena 3 şi Realitatea TV cu amendă în cuantum de 5000 de lei.

În aceeaşi şedinţă publică, Consiliul a sancţionat cu amendă în cuantum de 20.000 lei, postul Antena 1, deoarece, în emisiunea “Acces direct” din data de 16 aprilie a.c. au fost prezentate imagini de la aniversarea domnului Cristian Ţânţăreanu, fără a ţine seama de reglementările legislaţiei audiovizuale privind protecţia minorilor (art. 39 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare).

De asemenea, constatând că Realitatea TV nu a transmis textul Deciziei CNA nr. 437/07.04.2009, aşa cum prevede Decizia CNA nr. 52 din 2003 (respectiv nu a difuzat textul sancţiunii de trei ori), Consiliul a decis să sancţioneze postul cu somaţie publică.

Societatea S.C. Poliglot Group SRL Tîrnăveni a fost sancţionată cu somaţie publică pentru încălcarea prevederilor Deciziei CNA nr. 403/2005, respectiv a emis fără decizie de autorizare.

Consiliul a acordat licenţă audiovizuală prin satelit societăţii S.C. RCS & RDS pentru Digi Sport.

Serviciul Comunicare şi Relaţii cu Publicul