Decizia nr. 672 din 29.11.2011

06.12.2011


Trimiteteţi articolul prin email title=
privind amendarea cu 50.000 lei a radiodifuzorului S.C. OCRAM TELEVIZIUNE SRL

Întrunit în şedinţă publică în ziua de 29 noiembrie 2011, Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de Direcţia Monitorizare în baza sesizării înregistrate sub nr. 15008/03.11.2011 cu privire la unele ediţii ale emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, difuzate de postul OTV în perioada 18-25 iunie 2011, 06 şi 10 august 2011.

Postul de televiziune OTV aparţine S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. (licenţă audiovizuală nr. S-TV 78.1/05.02.2004 şi decizia de autorizare nr. 620.1/01.06.2010).

În urma analizării rapoartelor de monitorizare şi a vizionării unor înregistrări, Consiliul a constatat că radiodifuzorul S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. a difuzat aceste emisiuni cu încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare precum şi a dispoziţiilor art. 30, 32 alin. (2), 34 alin. (1), 40 alin. (1) şi 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Potrivit dispoziţiilor invocate: Legea audiovizualului

  • art. 3 alin. (1): Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului. (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

Codul audiovizualului

  • art. 30: Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
  • art. 32 alin. (2): Nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată.
  • art. 34 alin. (1): Orice persoană are dreptul la propria imagine.
  • art. 40 alin. (1): În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a-şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt.
  • art. 64 alin. (1): În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: b) informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă. În fapt, în perioada 18-25 iulie 2011, ediţiile emisiunii „Dan Diaconescu Direct”, difuzată de postul de televiziune OTV, au abordat subiecte referitoare la Primarul General al municipiului Bucureşti, domnul Sorin Oprescu, ori la funcţionari ai Primăriei, în discuţie fiind aduse atât aspecte de interes public referitoare la modul în care se desfăşoară activitatea acestei instituţii, la administrarea fondurilor bugetare, la investiţii sau autorizaţii, dar şi aspecte referitoare la viaţa privată a persoanei, ce nu prezentau nicio relevanţă pentru public. Analizând aceste ediţii, Consiliul a constatat că pe parcursul acestora, la adresa mai multor persoane au fost formulate acuzaţii de natură morală sau penală, acuzaţii care nu au fost susţinute cu dovezi, şi cu privire la care nu au fost solicitate şi prezentate puncte de vedere ale persoanelor în cauză.

Membrii Consiliului au apreciat că acest fapt a fost de natură să afecteze, deopotrivă, dreptul la imagine al persoanei, dar şi dreptul publicului la o informare corectă şi obiectivă, acesta neavând posibilitatea de a-şi forma în mod liber o opinie cu privire la faptele prezentate, în condiţiile în care unele informaţii nu au fost prezentate în mod imparţial, nu erau verificate sau nu au fost prezentate cu bună credinţă, depăşind sfera unor informaţii de interes public. Astfel, în cadrul ediţiei din data de 18.07.2011, realizatorul Dan Diaconescu, a ţinut un monolog despre superciocoi: primarul Capitalei şi Administraţia Municipiului Bucureşti, difuzat sub titlul: DAN DIACONESCU NIMICEŞTE ÎN ACEASTĂ SEARĂ CUIBUL SUPERCIOCOILOR ROMÂNIEI Pe ecran au fost afişate întrebări la care telespectatorii trebuiau să răspundă prin SMS: „E bine că DD va da câte 4000 de euro înapoi bucureştenilor?”

Pe banda inferioară roşie, a ecranului, au apărut alternativ texte precum: SORIN OPRESCU S-A RE-CĂSĂTORIT! CU MAFIA DIN PRIMĂRIA BUCUREŞTENILOR SORIN OPRESCU – TATĂL CIOCOILOR DIN PRIMĂRIA CAPITALEI! BĂSESCU – VIDEANU – OPRESCU PRIMARII SE SCHIMBĂ, CIOCOII RĂMÂN! SORIN OPRESCU A DESCOPERIT A OPTA MINUNE A LUMII PIRAMIDA CORUPŢIEI DIN PRIMĂRIA CAPITALEI! FOST DOCTOR, ACTUAL CIOCOI, PIERDUT ÎN PRIMUL MANDAT ÎL DECLAR NUL! CIOCOII LUI OPRESCU, AFUMAŢI AFARĂ DIN SCORBURILE LOR AFUMĂM CIOCOII LUI OPRESCU DIN PRIMĂRIA BUCUREŞTI AFARĂ ÎN 2012! CIOCOII DIN PRIMĂRIA BUCUREŞTI – INDEPENDENŢI POLITIC, DEPENDENŢI DE BANII BUCUREŞTENILOR! SORIN OPRESCU – TATĂL CIOCOILOR DIN PRIMĂRIA CAPITALEI! În cadrul discursului, Dan Diaconescu a făcut următoarele afirmaţii, redate spre exemplificare din raportul de monitorizare:

  • Dar ceea ce vă voi spune în continuare este absolut năucitor, fiindcă astăzi puteţi afla direct de la mine, direct de la sursă şi să ştiţi că nu v-am minţit niciodată, cum spuneam, în Bucureşti din aproximativ 5 miliarde de euro anual dispar peste 2 miliarde de euro, adică acest coeficient, acest comision de 40%, un comision care e mai mare la anumite afaceri şi un comision care este mai mic la alte afaceri. Este încasat permanent fie de intermediari, fie de consilieri ai Primăriei, fie chiar de către primarii generali sau viceprimarii ori directorii din Primărie care au condus de 21 de ani încoace. ....
  • Directorii care ei şi i-au păstrat, consilierii generali, care au fost aceiaşi şi lucrările de asfaltare, sau de înverzire ale oraşului, umflate cu de trei ori preţul normal, din care se diminuează, aşa cum v-am spus, un comision de 40%, adică de două miliarde de euro pe an. Doar în patru ani, fiindcă vorbim de aceşti ani, discutăm de opt miliarde de euro, care au dispărut în Bucureşti. ....
  • Spuneam, aşadar, că directorii din primărie sunt adevăraţii ciocoi ai administraţiei, toţi aceşti directori, reamintesc, în preponderenţă PD-L, cei care conduc, împreună cu Sorin Oprescu. Ei asigură aşa-numita linişte, la adăpostul căreia se dau marile tunuri. Şi, când vorbim de tunuri, tunuri, stimaţi cetăţeni, nu glumă! Vorbim doar de miliarde de euro, aici nu ne mai încurcăm cu zeci de milioane, sau sute de milioane de euro, miliarde de euro. ...
  • Spuneam, aşadar, toţi aceşti directori îngenuncheau în faţa lui Oprescu şi a clicilor transpartinice, care mănâncă miliarde de euro în fiecare an. Toţi aceşti oameni se numesc, aşa cum deja, uşor, uşor, poate o să îi cunoaşteţi mai bine – Alina Roman, Radu Popa, Bogdan Hreapcă. Membrii Consiliului au constatat că nici titlurile acuzatoare afişate de radiodifuzor pe ecran şi nici afirmaţiile privind săvârşirea unor fapte ilegale nu au fost susţinute de radiodifuzor cu dovezi, singura probă în susţinerea acestora fiind arătarea către public, de către Dan Diaconescu, a unui teanc de hârtii şi menţiunea acestuia că informaţiile provin de la jurnalişti sau angajaţi ai serviciilor secrete.

Redăm din raportul de monitorizare: Clipa mult aşteptată a sosit, momentul extraordinar pe care o să-l aveţi în această seară în casele dumneavoastră prin intermediul acestor documente a sosit. (ridicând un teanc de hârtii) (...) Este rodul unor munci extraordinare depuse în ultimul an de zile de către colegii mei jurnalişti, de către colegii mei paparazzi şi de asemenea de către noii noştri colegi, oameni membri ai serviciilor secrete din România, mulţi dintre ei care au fraternizat deja cu noi sau, dacă putem spune aşa, cu viitoarea putere politică românească. Dincolo de aspectul că aceste afirmaţii nu au fost susţinute cu dovezi, Membrii Consiliului au constatat că radiodifuzorul nu a asigurat nici respectarea principiului audiatur et altera pars, întrucât nu a prezentat publicului niciun punct de vedere al persoanelor la adresa cărora erau formulate acuzaţiile, fapt de natură să afecteze dreptul la imagine a acestor persoane.

Aceeaşi situaţie de fapt şi de drept a fost constatată de Consiliu şi cu privire la ediţiile emisiunii „Dan Diaconescu Direct” difuzate în zilele de 19, 20, 21, 22, 24 şi 25 iulie 2011.

Redăm spre exemplificare, scurte exemple din raportul de monitorizare:

• Dan Diaconescu Direct – 19.07.2011 Titluri: - Incredibil: au apărut primele gropi în pasajul care a costat cât toate pensiile românilor! ; - Au apărut primele gropi în pasajul care a costat cât toate pensiile românilor! Subtitlu: Oprescu, opreşte-te! Gata cu hoţiile de sute de milioane! Întrebare la care trebuia să răspundă telespectatorii prin SMS la 1333: Credeţi că Sorin Oprescu a triplat preţul podului ca să fure el diferenţa? .... Dan Diaconescu: Uite, câteva din maşinile dlui Oprescu sunt înmatriculate, zice un telespectator, pe firma lui Cristel Niţă! Firma se cheamă SC AutoCrist SRL, pe strada Todireni nr. 7, sector 5: BMW-ul X6, cu nr. BV-18-KAI, şi Porsche-le B-77-WIW, sunt înmatriculate pe firma lui Cristel Niţă! Vedeţi, deci o legătură puternică între Cristel Niţă şi...da, maşinile sunt pe numele lui! Deci el e dă bază! ... Dan Diaconescu: Tatăl lui Huidu, domnul Huidu, ne mai trimite o informaţie îngrozitoare, sper să nu fie adevărată! Zice: „Marele doctor Oprescu a greşit operaţia unei femei pe care a paralizat-o la 25 de ani! Acum are 59 de ani şi merge cu cadrul metalic! Stă pe strada Fragmentului, numărul 17, în Ferentari.” Să verificăm!

• Dan Diaconescu Direct – 20.07.2011 Titluri:

  • AZI, SUPER CIOCOIUL OPRESCU A ACOPERIT GROPILE DIN CEL MAI SCUMP PASAJ AL LUMII: BASARAB
  • IATĂ IAHTURILE LUI SORIN OPRESCU DIN STRĂINĂTATE!
  • DOCTORUL OPRESCU ŞI-A EVACUT PROPRIA INFIRMIERĂ DIN CASĂ CÂND A DEVENIT PRIMAR Invitaţie pentru telespectatori de a răspunde prin SMS la 1333: spuneţi cum şi-au făcut averile ciocoii din localitatea dumneavoastră. Afişat în partea inferioară a ecranului pe banda galbenă:
  • URMEAZĂ SĂ VEDEŢI IAHTURILE LUI OPRESCU DIN STRĂINATATE!
  • URMEAZĂ ALTE ABUZURI FACUTE DE CIOCOII DIN BUCURESTI!

În cadrul emisiunii au fost difuzate mai multe fotografii cu diverse ambarcaţiuni, acreditându-se ideea că acestea ar fi proprietatea primarului Sorin Oprescu. Unul dintre invitaţi: Dar, ia dă pe pmb.ro/declaraţiedeavere, problem? Eugen Dumitraşcu: Acuma, chiar ar trebui să intri prin telefon cu domnul Oprescu şi să spună, Diaconescule, aia din stânga e a ta. De ce m-ai dat pe mine? Dan Diaconescu: (...) nu, toate trei, asta e, că în registrul portuar sunt 3 bărci pe 3 nume, adică tot Sorin Oprescu, Sorin, Sorin, Sorin la toate trei. Deci nici măcar pe numele fiului. Sorin Ovidiu Bălan: Poate că e un alt Sorin Oprescu. Dan Diaconescu: Nu, nu, chiar el este, fiindcă toată lumea îl ştie de Primarul Bucureştiului, şeful portului îl primeşte mereu foarte bine acolo, se distrează (…)

• Dan Diaconescu Direct – 21.07.2011 Titlu: Superciocoiul Sorin Oprescu a tăiat cablurile TV în Bucureşti să nu mai vadă lumea OTV-ul Întrebări la care trebuiau să răspundă telespectatorii prin SMS la 1333: E bine că primarul general Oprescu şi-a luat din banii poporului 3 ambarcaţiuni de lux? În partea de jos a ecranului: IATĂ CELE 3 IAHTURI DE LUX PE CARE OPRESCU LE ŢINE ÎN GRECIA În intervalul orar 23.22– 03.02, pe banda News Alert a curs mesajul: După primele trei episoade OTV cu dezvăluiri despre super ciocoii din Primăria Capitalei, astăzi a fost spartă, în sfârşit, blocada mediatică impusă de MAFIE pentru protejarea primarului general Sorin Oprescu Astfel, postul Realitatea TV a dezvăluit o nouă hoţie de 8,2 milioane de euro comisă de Oprescu printr-o manevră de măsurare, chipurile, a gropilor din capitală! În momentul în care toată presa se va alătura OTV în acest demers jurnalistic dedicat ciocoilor români, mai mult ca sigur noua revoluţie socială, morală şi economică a poporului va începe de la Bucureşti! Dan Diaconescu anunţă tema: Revenim în direct la serialul nostru dedicat ciocoilor români sau superciocoilor din Bucureşti, în câteva zile vom trece şi la ciocoii României, cei care au asigurat traiul dumneavoastră mult sub limita decenţei, din acest motiv dumneavoastră sunteţi atât de săraci fiindcă v-au furat atât de tare în ultimii ani. (...) Eduard Dumitraşcu: Avem informaţii, nu avem încă dovezile, dar la cum merg lucrurile, urmează să. Există o înregistrare a celebrului fost „Doi şi un sfert”, în care Mircea Oprescu Jr., băiatul domnului primar, repet, este o informaţie pe surse, de data asta, nu sunt acoperit de dovezi. Dar cred că în zilele următoare o să răsufle şi acea informaţie. Ei bine, Oprescu Jr. se duce la un beneficiar al primăriei, unul care avea un contract cu primăria, să se înţeleagă la parandărăt. Şi ăla spune: ia şi tu 200 de mii. Şi ăsta se uită aşa, foarte surprins: noi avem faţă de 200 de mii? Dă şi tu două milioane! Dan Diaconescu: Deci fiul lui Oprescu, da? Eduard Dumitraşcu: Da. Acea înregistrare, dacă nu o să ne parvină nouă, zilele viitoare, am impresia că băieţii o vor juca, cam cu două săptămâni înainte de alegerile viitoare. Şi s-ar putea să-l vedeţi pe Oprescu curcubeu, că tot făcea referire la curcubeu mai devreme, să-l vedeţi în spate, cu sigla PD-L-ului, PNL-ului, PC-ului, PSD-ului şi mai ştiu eu cine.

• Dan Diaconescu Direct – 22.07.2011 Titlu: ŞOC: SORIN OPRESCU A CANDIDAT PENTRU ŞEFIA COMUNITĂŢII EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA! Text afişat pe banda galbenă inferioară:

  • URMEAZĂ O NOUĂ INFORMAŢIE ŞOC DESPRE SUPERCIOCOIUL OPRESCU!
  • TAXIMETRIŞTII NEMULŢUMIŢI DE CIOCOIUL OPRESCU, LA DDD! În debutul emisiunii, Dan Diaconescu a prezentat subiectul care urma a fi dezbătut în emisiune. Dan Diaconescu: Aşa după cum ştiţi, au fost multe sms-uri la 1333, în ultimele seri, de la diverşi taximetrişti care vorbeau despre o mafie a autorizaţiilor, despre cele întâmplate undeva la marginea Bucureştiului, unde s-ar fi dat nişte autorizaţii contra unor sume fabuloase de sute de mii de euro, iar aici în Bucureşti este o companie care aparţine primarului general... ... Dan Diaconescu: Aici e problema, domnule Dumitraşcu, a intuit că nu apar bărcile, iahturile, ele sunt trei bărcile, şi în declaraţia de avere nu apare absolut nimic de acest gen, (...) Asta este declaraţia sa de avere, mulţumită serviciilor secrete avem şi completarea declaraţiei de avere, pentru că mulţi politicieni completează declaraţiile de avere apoi nu le pun pe site să fie pregătiţi la orice fel de dezvăluire mediatică. Ei, aflaţi cu stupoare că nici în completarea care este considerată secretă, nu există niciun fel de iaht, nu există niciun fel de barcă, niciun fel de proprietate în străinătate, decât acţiunile la firma Prestige, aici primarul general face o gafă uriaşă fiindcă recunoaşte că are acţiuni la firma Prestige, dar firma Prestige cumpără şi vinde echipamente pentru spitalele aflate în contract cu Primăria Capitalei. (…) Astfel primăria dă bani firmei în care este acţionar Sorin Oprescu.

• Dan Diaconescu Direct – 24.07.2011 Titlu: Primul doctor care îşi evacuează infirmiera din casă după ce devine primar: Sorin Oprescu Mariana Vasile: Sunt infirmieră. Dan Diaconescu: Sunt infirmieră ..., nu ştiu care e diferenţa între infirmieră şi asistentă, dar vreau să spun, domnul Oprescu putea măcar să facă un gest aşa ca pentru dumneavoastră, ca fostă colegă, dincolo de legalitatea demersului dumneavoastră şi dincolo de faptul că are spaţii goale în acest bloc. (...) Această lipsă de suflet este de neînţeles, repet pentru o femeie de suflet care chiar a luptat în spital. Mariana Vasile: Ţinând cont că am lucrat împreună şi ne cunoşteam, aveam dreptul eu, aşa consideram că aveam dreptul să mi se dea acea extindere, deci pur şi simplu de asta am şi contestat, adică eu în minte mea mă gândeam că, nu credeam că aceasta este semnătura domnului Oprescu. Sincer să vă spun. (...) Sunt difuzate imagini de la evacuare. Dan Diaconescu citeşte un sms de la o telespectatoare: „Mă, da’ gunoi de om mai e şi Oprescu ăsta, putea să o ajute pe femeie, măcar în virtutea faptului că au lucrat la Spital împreună 8 ani.” Dan Diaconescu: Da, dar doamna i-a spus lui Moni când, de spaţiul acela? Mariana Vasile: Nu, lui domnul Moni i-a spus acum 3 săptămâni ... Dan Diaconescu: Da, eu ce zic. Şi Moni când a aflat, repede, pac! L-a chemat pe samsar şi i l-a dat lui. Păi de unde ştia Moni că e casa aia liberă acolo? Credeţi-mă, dânsa i-a dat ideea tot spunând, tot insistând. Domn’le, ştiţi că e un spaţiu liber la mine în curte, vreau şi eu să mă extind în el ... Ei s-au dus în birou ... Băi, ai auzit-o pe fraiera aia că are un spaţiu liber? Ia şi tu lu unu 5 mii de euro şi dă-i-l lui! Mariana Vasile: Da, că la un moment dat, cei care au venit acolo, acea familie Petrache nu mi-a spus mie personal, dar vecinii după stradă, cunoştinţele, cei după stradă au spus că, au auzit că s-a dat în jurul a 10000 de euro şpagă. Dan Diaconescu: Da, eu preţ... preţul bun... Şi 10000 cred că e puţin.

Membrii Consiliului au constatat că nici în cadrul acestor ediţii nu au fost prezentate puncte de vedere ale persoanelor la adresa cărora erau formulate acuzaţii, aşa cum impun reglementările audiovizuale în vigoare, şi, mai mult, că în unele situaţii, chiar invitaţii care fac afirmaţii incriminatoare la adresa unor persoane nu pot susţine aceste acuzaţii, întrucât nu dispun de dovezile necesare, aşa cum este cazul, de exemplu, în emisiunea din 21 iulie, ori că invitaţii solicită moderatorului să sune persoanele la adresa cărora formulează acuzaţii, ca în ediţia din 20 iulie.

Această prezentare a fost de natură să afecteze imaginea persoanelor la adresa cărora au fost formulate acuzaţii, persoane care nu au avut posibilitatea să –şi expună poziţia relativ la faptele imputate. Totodată, membrii Consiliului au apreciat că difuzarea unora dintre ediţiile acestei emisiuni a fost făcută şi cu încălcarea dispoziţiilor legale care impun radiodifuzorilor asigurarea unei informări corecte, verificate şi prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă, întrucât, unele din subiectele abordate erau de interes public, iar telespectatorii trebuiau să beneficieze de informaţii obiective, echilibrate, astfel încât să-şi poată forma în mod liber o opinie cu privire la faptele prezentate.

Or, membrii Consiliului au constatat, din modul de desfăşurare a emisiunilor, că unele informaţii nu au fost prezentate nici în mod imparţial şi nici cu bună - credinţă, aşa cum este, de exemplu, situaţia referitoare la declaraţia de avere a primarului general, în ceea ce priveşte eventuala proprietate a unor iahturi.

Discuţii referitoare la Primarul General, Sorin Oprescu, au fost difuzate şi în cadrul unor ediţii “Dan Diaconescu Direct” din 6 şi 10 august 2011. Astfel, înainte de începerea transmisiei în direct a emisiunii din 06.08.2011, postul de televiziune a difuzat în intervalul orar 20.04-21.00, un reportaj filmat în zona Doamna Ghica – Baicului. Tema reportajului: o lucrare de infrastructură începută în timpul mandatului domnului Videanu şi abandonată în prezent. Reporterul Silviu Alupei a intervievat oameni din zonă în legătură cu această lucrare. Toţi cei intervievaţi şi-au exprimat nemulţumirea faţă de felul în care arată zona după întreruperea lucrărilor la pasaj: multă mizerie, străzi fără iluminat public, infracţionalitate, lipsa de reacţie a primăriei de sector la sesizările sau solicitările făcute de cetăţeni. În finalul repotajului, a fost difuzat un moment în care câţiva copii sunt puşi, de către realizatorul reportajului, să protesteze.

Redăm spre exemplificare: Silviu Alupei: Încă odată ne luăm rămas bun de la pasajul care trebuia să fie finalizat încă din 2009. După 5 vizite consecutive, de promisiuni cu demagogie, spun oamenii, ale lui Sorin Oprescu am ajuns după 2 ani ... Deci cum spuneţi? Un grup de copii: Jos cu Oprescu! Jos cu Oprescu! Silviu Alupei: Iată, copiii fac politică. E politica străzii. Jos cu Oprescu! Nu JOS Oprescu, JOS cu Oprescu. Dacă nişte copii disperaţi care îşi riscă viaţa şi sănătatea au ajuns să strige Jos cu Oprescu!, daţi-vă seama părinţii lor ce gândesc şi în ce situaţie au ajuns. (...) Dar Oprescu poate fi jos dacă riscă domnul Oprescu să alerge sau cu maşina. Se duce şi se aruncă în cap, ăsta este pasajul de aproape 3,8 milioane de euro. Neîncheiat fiindcă n-a căzut la zar constructorul care trebuia să finalizeze restul de 20% de lucrări, grinzile le-am văzut (...) Avem 60% dezastru, 60% mizerie, 60% revoltă şi probabil 100%, cum spun oamenii ăştia când vor ajunge mari: Jos cu Oprescu!

Subiectul referitor la Primarul General, reluat şi în emisiunea Dan Diaconescu Direct din data de 10.08.2011, a fost difuzat sub următoarele titluri:

  • BUGETARUL SORIN OPRESCU A DEVENIT CEL MAI BOGAT CIOCOI DIN ROMÂNIA,
  • ÎN CÂTEVA MOMENTE URMEAZĂ SĂ VEDEŢI UN FILM CARE DOVEDEŞTE CUM A FURAT OPRESCU ALTE MILIOANE DE EURO.
  • OPRESCU FACE SEX PE MILOANELE DE EURO ALE BUCUREŞTENILOR. Întrebări la care trebuiau să răspundă telespectatorii prin SMS:
  • Va reuşi ciocoiul Oprescu să închidă OTV?
  • E normal ca Oprescu să facă sex pe milioanele de euro ale românilor? -În partea de jos a ecranului:
  • URMEAZĂ ÎNCĂ O DEZVĂLUIRE BOMBĂ DESPRE CIOCOIUL OPRESCU.
  • 1 MILION EURO, OFERTA LUI OPRESCU PENTRU A OPRI DEZVĂLUIRILE. Pe banda NEWS ALERT a curs mesajul: NERVOS ŞI SUPĂRAT PE DEZVĂLUIRILE DE LA OTV, CIOCOIUL SORIN OPRESCU FACE PRESIUNI LA NIVEL POLITIC PENTRU A-L OPRI PE DAN DIACONESCU. SE VORBEŞTE DE O SUMĂ MARE DE BANI OFERITĂ POLITICIENILOR DE SORIN OPRESCU. Dan Diaconescu: Deci, domnul Sorin Oprescu, un bugetar, care a lucrat la stat, în ultimii 30-40 de ani, niciodată Sorin Oprescu nu a lucrat în mediul privat. Lucrând, aşadar, la stat, a reuşit, prin urmare, să-şi cumpere trei ambarcaţiuni de lux. A reuşit, o să vedeţi, să-şi cumpere, până în acest moment - oficial vorbind - şase locuinţe, şase imobile. Membrii Consiliului au constatat că, şi în cadrul acestei emisiuni, la adresa unor persoane au fost formulate acuzaţii fără ca faptele imputate să fie susţinute cu dovezi ori fără ca acestor persoane să li se asigure posibilitatea prezentării unui punct de vedere prin respectarea de către radiodifuzor a principiului audiatur et altera pars, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului. Spre exemplu, în cadrul emisiunii, domnul Diaconescu a enumerat consilierii personali (anonimi îmbogăţiţi şi linia de corupţie personală/familială): Radu Negrei, Radu Rizescu, Adrian Stănescu, George Iorgovan, Anca Alexandrescu şi Moni Wingler, despre care a afirmat că sunt mai şefi decât directorii sau decât consilierii generali, iar fiecare director din primărie, fiecare primar, fiecare consilier general şi-ar fi angajat la rândul lui alţi consilieri personali, pe banii românilor, însă în emisiune nu a fost difuzat niciun punct de vedere aparţinând acestor persoane.

De asemenea, domnul Diaconescu a vorbit despre o petrecere în Grecia la care ar fi participat o parte a directorilor, consilierilor generali şi a consilierilor personali, fiind difuzate imagini cu camere şi restaurante dintr-un hotel gol „înainte de petrecere”: Dan Diaconescu: O să vedeţi un film extraordinar al unei petreceri care a avut loc în străinătate, o petrecere la care au participat toate cele 3 linii ale corupţiei, toţi au fost bine reprezentaţi, toate acele cercuri ale corupţiei. Iată ... imagini în premieră surprinse cu câteva ore înainte ca petrecerea să înceapă. V-am promis multe lucruri plăcute, acum dumneavoastră, cei care trăiţi în mahalaua Bucureştiului, la periferie sau chiar cei care lucraţi sau trăiţi în centrul vechi, istoric al Bucureştiului, cei care oricum nu aveţi bani să plecaţi la mare sau la munte, cei care oricum n-aveţi maşini Membrii Consiliului au mai constatat că în cadrul acestei ediţii a emisiunii, radiodifuzorul a adus în atenţia publicului informaţii care nu erau de interes public, acestea privind viaţa intimă, privată a persoanei. Redăm spre exemplificare din raportul de monitorizare: Dan Diaconescu: Ziceţi dumneavoastră. Deci, domnul Oprescu vine acolo, zic bodyguarzii, că mie mi-e ruşine să pronunţ. Radu Popa: Da, şi mie mi-e ruşine, aproape că mă podidesc lacrimile de emoţie şi mi-e foarte greu să spun, dar o să spun. Bodyguardul spune, pe film, că Sorin Oprescu vine aici să dea la buci. ..... Dan Diaconescu: O să vedeţi ce a rezultat. Aşadar, reamintim, aveam o informaţie că Sorin Oprescu şi-a cumpărat trei apartamente în Bucureşti, dar cum să demonstrezi că acolo stă Sorin Oprescu şi că el este proprietarul celor trei apartamente? Iată cum, iată dovada. (....) Haideţi să vedem filmul şi apoi ne întoarcem, ca să-I comentăm împreună, că avem ce. Scuzaţi-ne încă o dată pentru expresiile folosite de bodyguarzii lui Sorin Oprescu, în acest film, cu conotaţii sexuale, un film nerecomandat celor sub 15 ani. (...) Dan Diaconescu: ... Un telespectator întreabă, dar la Bellu nu şi-a construit nimic? Cred că era o întrebare ironică. Dar un altul deja răspunde. Să vină domnul Radu Popa să filmeze ce cavou din marmură i-a făcut directorul de la cimitire împreună cu administratorul de la Ghencea Civil în Cimitirul Ghencea Militar. N-ati văzut aşa ceva. O construcţie înaltă de 6 metri. Radu Popa: Da, e cavou făcut tatălui său. Ştiu. Dan Diaconescu: Asta chiar e de filmat. Pentru părinti ... Radu Popa: Exact. Şi noi avem părinţi şi noi am face pentru părinti ceva. Mai ales că Dumnezeu să-l ierte. A murit taică-su. Nu cred că e important ce-a făcut taică-su, e important ce face Sorin Oprescu. .... Dan Diaconescu: Când îti moare un prieten te duci cu o coroană, faci un cadou la pomană. Şi ei au făcut cavoul Radu Popa: Îl rog pe telespectator să vină mâine seară la OTV să stăm de vorbă Dan Diaconescu: Omul a văzut în cimitir, a zis că e mausoleul eroilor. S-a apropiat şi a zis că-i cavoul tatălui domnului Sorin Oprescu. Dan Diaconescu: Este. Deci şi la Bellu şi-a construit ceva familia Oprescu. Ceva frumos .. ... Dan Diaconescu: O doamnă Violeta ne spune aşa. Operaţia care a făcut-o Sorin Oprescu se numeşte vasectomie, adică se opturează canalele de spermă ale testiculelor. Operaţia a fost făcută în spitalul Euroclinic de lângă spitalul de urgenţă Floreasca. Aoleu. Citesc şi urmarea? Asta-i situatia. Plecaţi din fata televizoarelor cei sub 15 ani. Sorin Oprescu nu-i impotent, el se injectează mereu cu papaverină pentru erectie. Dan Diaconescu: Vine în fiecare săptămână la spitalul Floreasca Euroclinic să-şi bage papaverină pentru erecţie. De asemenea, aspecte privind viaţa privată, de familie au fost prezentate şi în emisiunea din data 20 iulie 2011.

Redăm spre exemplificare, din raportul de monitorizare: Dan Diaconescu: Nu, e Halkidiki, uitaţi-vă... Ia uitaţi-vă la blocurile alea din zare şi bărcuţele celelalte. Se vede clar. Ştiţi cine e Smaranda? Acum să vă dau totul, dacă tot m-aţi enervat. Smaranda este soţia fiului, fiul cu doamna Smaranda, o să vă prezint în exclusivitate filmul nunţii, cea mai frumoasă nuntă care a fost vreodată pe planetă a fost la hotelul Haiat, din Salonic, au fost câteva sute de invitaţi (...) Astfel, Consiliul a constatat că au fost încălcate şi dispoziţiile art. 32 alin. (2) din Codul audiovizualului, potrivit cărora nu orice interes al publicului trebuie satisfăcut, iar simpla invocare a dreptului la informare nu poate justifica încălcarea dreptului la viaţă privată. Faţă de aceste aspecte, membrii Consiliului au constatat că difuzarea acestor emisiuni s-a făcut cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, precum cel la viaţă privată, onoare şi reputaţie, precum şi dreptul la propria imagine, dar şi a dreptului publicului la o informare corectă şi obiectivă, care să-i ofere posibilitatea de a-şi forma în mod liber o opinie, drepturi protejate de dispoziţiile legale în domeniul audiovizual. Având în vedere aceste aspecte, ţinând cont de faptul că radiodifuzorul a mai fost sancţionat pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii legale, Consiliul a propus amendarea S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L. cu suma de 50.000 lei. Supusă la vot, propunerea de amendare a fost adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare. În temeiul art. 90 alin. (1) lit. h) şi alin. (2) şi a art. 91 alin. (1) şi alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a art. 144 alin. (2) şi (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul Naţional al Audiovizualului adoptă următoarea

DECIZIE:

Articol unic: Radiodifuzorul S.C. OCRAM TELEVIZIUNE S.R.L., titular al licenţei audiovizuale nr. S-TV 78.1/05.02.2004 şi al deciziei de autorizare nr. 620.1/01.06.2010, pentru postul de televiziune OTV, este sancţionat cu amendă în cuantum de 50.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (1) şi (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi a dispoziţiilor art. 30, 32 alin. (2), 34 alin. (1), 40 alin. (1) şi 64 alin. (1) lit. b) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.